PLOUĂ, PLOUĂ… ÎN IANUARIE…

Noapte fără stele, noapte bacoviană în care ţârâie ploaia în ferestre şi udă până la piele gândurile nedormite… Noapte de ianuarie care pare a plânge după toamna devenită amintire, noapte de ianuarie predispusă la destăinuiri… Cafeaua aşterne zaţ peste ziua de ieri intrată în amintire, noul an ne face bezele fără a risca să promită că ne va fi mult mai bine, iar picăturile ploii dansează ameţitor în faţa ferestrelor închise. Pluteşte în aer mirosul planurilor făcute şi arse degrabă în cuptorul minţii, acolo unde aruncăm de fiecare dată gândurile renegate făcute sul, iar vinul – neapărat roşu – alunecă în interiorul fiinţei, încălzind sufletul şi îmbătându-l cu bine prin fiecare picătură sorbită, plimbată pe limbă, savurată şi înghiţită cu un oftat de satisfacţie… Noapte cu ploaie. În ianuarie. Acum îl înţeleg şi mai bine pe noctambulul poet bolnav al locuinţelor lacustre, îl invit la o cană cu vin şi îi spun „Domnule Bacovia, vreme de beţie, plouă, plouă, plouă… Câtă dreptate aveai…” Picături prelinse pe geam desenează constant o hartă a ploii, iar dacă ai curiozitatea să urmăreşti cu degetul traseele efemere poţi atinge o nouă dimensiune – un univers al diluviilor veşnice în care cei mai fericiţi dintre oameni sunt poeţii bolnavi de ploaie, precum Bacovia… „Plouă, plouă”, maestre, „vreme de beţie”… Ascult pustiul… Ce melancolie… Plouă, plouă… În ianuarie…