REMEMBER – Don Quijote

MOTTO - “Libertatea, Sancho, este unul din darurile cele mai de preţ pe care cerul l-a dăruit oamenilor: cu ea nu pot fi asemuite nici bogăţiile pe care le ascund pământul şi marea; pentru ea, ca şi pentru cinste, poţi şi trebuie sa-ţi dai şi viaţa; iar pierderea ei este cel mai mare rău ce ţi se poate întâmpla” - Miguel de Cervantes.

Don Quijote a luat hotărârea bruscă şi irevocabilă de a nu mai alerga bezmetic cu limba scoasă şi barba în vânt după draga lui Dulcinee. De ce, veţi întreba? Fiindcă personajul în cauză a ajuns  la concluzia dureroasă că lupta permanentă cu morile de vânt implică eforturi supraomeneşti şi, suplimentar, o imagine hazlie a unui personaj atras de mirajul iluziilor… Iar de o astfel de imagine nu mai poţi scăpa niciodată, fie vorba între noi. Sătul până peste cap de ironiile care i-au fost adresate de-a lungul timpului, Don Quijote doreşte să fie pragmatic începând chiar de azi, l-a concediat pe Sancho Panza, şi-a vândut lancea, scutul şi calul Rosinanta, iar acum se gândeşte serios dacă nu

ar fi o idee excelentă deschiderea unei cârciumi în buricul târgului. Un club ar fi şi mai interesant, mai ales că dacă ai inspiraţia să plantezi câteva bare prin colţurile încăperii vor apărea “Dulcinee” cu nemiluita şi ele sunt mult mai uşor de abordat. Tocmai pentru că nu agrează metaforele cu mori de vânt, apreciind doar bărbaţii decişi şi cu portofelul doldora de hârtii. În consecinţă, Don Quijote s-a deplasat  cu mijloacele de transport în comun la

Administraţia Financiară pentru a obţine autorizaţiile necesare. A stat la coadă fără să facă uz de faptul că este, totuşi, un personaj celebru, s-a certat cu toţi conţopiştii, a regretat eliminarea lui Sancho din scenariu, fiindcă ar mai fi avut cu cine să schimbe o vorbă şi a realizat într-un final că lupta cu birocraţia este mai complicată decât cea cu morile de vânt… La aceeaşi oră, Dulcineea suspina într-un balcon închis cu geamuri termopan şi privea un serial din care reieşea că dragostea este pe cale de dispariţie, dar renaşte precum pasărea Phoenix dacă aşa doreşte

scenaristul. Don Quijote a revenit acasă, l-a sunat pe Sancho Panza şi l-a întrebat dacă nu cumva ştie vreo zonă în care o moară de vânt aşteaptă confruntarea cu îndrăgostitul visător. Fostul scutier i-a trântit telefonul în nas, strigându-i de la obraz că eliminarea de pe statul de plată fără preaviz este mojicie. Acum, Don Quijote bea o sticlă cu poşircă în grajdul fără cal, are de gând să se îmbete turtă şi îşi propune să o sune pe Dulcineea la primele ore ale dimineţii. Adoarme în paie, visează că un reprezentant al Fiscului îi pune pe frunte ştampila „Falit”, iar a doua zi va afla că trebuie să elibereze locuinţa care a fost naţionalizată în alte vremuri şi acum este revendicată de moştenitori… Din spatele geamurilor termopan, Dulcineea se întreabă dacă nu cumva ar fi fost mai bine să fie curtată de Sancho Panza.

SURSA FOTO – woot.com