AL LU’ CEAPRAZ

“Azi, ţăranul de la noi
Nu mai are car cu boi,
Dar, în frunte cu primarul,
Satul are boi cu carul!” - Corneliu Berbente

Drumul, un şarpe prăfuit întins printre coline, ar fi trebuit asfaltat de ani buni, cel puţin aşa se lăudase fiecare primar înainte de prelua frâiele micuţei comunităţi rurale din care ăi mai tineri evadaseră atraşi de mirajul citadin.  Plecau fără să se uite înapoi. La ce bun?, strigase al lu’ Ceapraz, înainte de a urca în autobuz, ce să fac aci, să văd cum cade casa pe mine? Pui o proptea într-o parte, se lasă în alta. Repari acoperişul coşcovit şi tot picură prin el, ca prin sită, nici găinile nu mai ouă ca pe vremuri, atunci când ne jucam cu puţa în ţărână şi ne striga mama ai dracului să fiţi voi, nu mai alergaţi că speriarăţi toate orătăniile! Urcase, se aşezase în spate şi nici nu făcuse cu mâna când trecuse maşina prin răspântie. Că zisese unu care stătea la masă, la mat, cu o bere-n faţă, ia uite la al lu’ Ceapraz, s-a orăşenizat deja. S-a suit scroafa-n copac…

Acum se întorsese. Lăsase în urmă nişte ani, abandonase ideea preconcepută că la oraş sunt mai multe posibilităţi, o nevastă de care se despărţise după doi ani de neajunsuri şi fabrica aia nenorocită. Ieşise pe poartă şi iar nu se uitase înapoi, la ce bun odată ce devenise şomer cu acte-n regulă?

Dădu bună-ziua unei femei care căra o găleată cu apă de la fântâna satului – nu-i veni să creadă că nu se schimbase nimic, fântâna aia cu ciutură era tot acolo, nu se trăsese apă-n sat – şi îşi scoase geaca. Era cald. Toiul verii, soarele frigea, fierbinţeală ca la cuptoarele din fabrică.

Muncise ca un zăbăuc al lu’ Ceapraz, nu stătuse cu mâinile în sân, crezuse că va reuşi să se încropească într-un fel, să-i fie şi lui mai bine dacă tot plecase din sat fără să privească în urmă. Nu reuşise decât să se scormonească prin portofel înainte de fiecare salariu şi să stea cu chirie. Avusese televizor color şi cablu, mai văzuse una, alta, se plimbase pe bulevarde largi. Fusese şi la mall. Dar atât…

Când se apropie de casa bătrânească îl văzu pe tac’su la poartă. Pe bancă. Gardul se lăsase într-o rână,  plictisit de atâta verticalitate impusă. Ridică geanta pe umăr şi grăbi pasul, lovind şi o piatră cu piciorul. O văzu cum se rostogoleşte către marginea drumului şi zâmbi prosteşte. Mie-mi dă viaţa şuturi… Bună-ziua, tată! M-am întors… Păi bine-ai venit, băiete, mamă-ta coace nişte pâine, stai aci pe bancă, oi fi obosit…

Se aşeză şi puse geanta la picioare. Averea lui. Trei boarfe şi un radiocasetofon cu CD. Al dracu’ oraş, răbufni şi se scotoci după ţigări. Tac’su nu zise nimic. Doar oftă, lăsând umerii să-i cadă către pământ şi al lu’ Ceapraz avu senzaţia că bătrânul seamănă un pic cu gardul ăla care sfida legea gravitaţiei… Al dracu’ oraş, tată…

Cristian LISANDRU

SURSA FOTO – metsoc2009.org

Categories: PROZĂ | Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 59 comentarii

Post navigation

59 thoughts on “AL LU’ CEAPRAZ

  1. asta e grea.

  2. Credeam ca toti boii s-au tras catre oras, Cristi… Super motto!

  3. :)
    acum mi s-a facut dor de lucrurile simple
    multumesc pentru postare
    o seara buna si salutari Geaninei :)

  4. M-am simtit ca atunci cand citeam Marin Preda sau, mai nou, Alexandru Uiuiu :)
    Un remarcabil aer de autenticitate.

    Martie fericit, plin de surprize placute :)

    • Mulţumesc, Andi, eşti prea drăguţă cu textul. Marin Preda e unic, aşa va rămâne… I-am citit întotdeauna cărţile cu evalvie, pot să spun asta… Îţi trimit gânduri bune la început de martie…

  5. Tinerii de la tara au fugit de fapt în occident. Multi dintre ei au facut bani frumosi si au construit sate întregi. Nu ai fost niciodata în Tara Oasului, în zona Borsa?Vilele de aici sunt floare la ureche pe lânga ce si-au construit ei. Distractiv e ca batrânii nu vor sa locuiasca palatele, ci tot casuta mica , de vara cum se spune pe la noi.
    Dar si mai faine sunt tarancile, cu basmale si fuste înfoiate la volanul mercedesurilor ultimul racnet.

    Consider ca daca exista seriozitate se pot atinge scopurile.

    • Da, bătrânii rămân în casele mici, acolo s-au obişnuit, nu se simt bine în cele mari… Cu siguranţă totul ţine de muncă şi de respectarea planurilor pe care ţi le-ai făcut… Seară bună îţi dorim!

  6. tinerii de la tara au fugit la oras, asa-i. Poti sa-i condamni ?
    Frumos scris, ca de obicei :)

  7. Pingback: Mărţişoare « Noaptea Iguanei

  8. mno.. mi s-a facut dor de satul bunicilor :)

  9. Multi s-au rupt de sat crezand ca vor duce o viata mai usoara la oras, dar nu au facut niciun bors… Unii s-au intors in satele lor langa parinti, dar altii nu si-au mai gasit rostul niciunde, ramanand dezradacinati, luand uneori calea pribegiei catre strainataturi… Realitatea trista a satului romanesc contemporan…

    • Îmi place asta cu “borşul”. Mult de tot… Oamenii merg sau cel puţin cred că merg către ceva mai bun… Când îţi pune viaţa piedică te uiţi şi în urmă ca să vezi ce-ai lăsat…

  10. daca stam l oras tanjim dupa linistea si aerul curat de la tara, daca stam la tara tanjim dupa uxul de la oras

  11. Cristi este mai fain la oras,stiu ce inseamna sa mergi si sa cutreieri satele romanesti care au ramas unele intr-o lume arhaica,paralela cu viata mileniului trei,o duminica minunata :)
    p.s.ai o melodie pe blog.

  12. Da… poate iese. Si poate urmeaza si continuarea povestii tale cu “la capat de linie, speranta”… Cam tot pe-acolo, nu? Eu ma incapatanez sa astept continuarea… :)

    • Uneori mă gândesc la Alexandru Stoian, chiar alatăieri seară îi spuneam Geaninei că îmi pare rău fiindcă nu am continuat povestea lui, începuse bine. Dar nu se ştie niciodată, totuşi…

  13. Al dracu, zau asa! :)
    Mi-a placut povestea asta,si mai ales cum ” bătrânul seamănă un pic cu gardul ăla care sfida legea gravitaţiei”…
    Stii tu ce povesteam si eu candva. Ca o sa ma mut la casuta. Desi sunt nascuta, crescuta, traita intre blocuri. Inca n-am pierdut visul asta. Dimpotriva. Voi fi exact ca batranul, sfidand legea gravitatiei… Si apropiindu-ma cat mai mult de pamant :) .
    Eu imi schimb lumea dupa cum vad. Inevitabil, “a lu’ Ceapraz” a vazut acum mai bine, poate nu doar uratul de la oras, nu doar uratul de la sat, ci si frumosul de aici. Ca la ceva s-a intors el…
    Motto-ul e absolut grozav!
    O zi de minune sa aveti!

    • O duminică foarte plăcută îţi dorim şi noi şi numai bine! Suntem crescuţi între blocuri, aşa este, însă ne simţim bine în mediul… aerisit, ca să zic aşa… Poate iese şi de-ao continuare cu al lu’ Ceapraz, că uşor nu i-o fi lui nici dacă s-a întors…

  14. Imaginea drumului şerpuit mi-a stăruit în minte pe tot parcursul lecturii, inevitabil mi-au venit în minte” drumurile noastre toate” asfaltate de ochii lumii din care s-au încasat “banii noştri”.
    Nimic nu mai este ca înainte, îmi este dor de zilele de iarnă adevărată, obiceiurile ce se respectau cu sfinţenie şi la oraş, procentul mic al şomerilor a devenit amintire, iar fabricile sursă de fier vechi pentru îmbogăţirea “unora”.
    Interesant final, reîntoarcerea după contactul cu Mall-ul, bulevardele largi şi inevitabila chirie…nicidecum mai bogat ci doar cu o experienţă ce lasă deseori un gust amar…
    Un gust îndulcit de pâinea coaptă de mamă pe vatră şi vorba blândă a tatălui…

    Te îmbrăţişez cu toată dragostea, minune de om!

    • Iubirea mea, ar fi multe de făcut în lumea satului, pentru ca ea să-şi păstreze acel farmec după care tânjeau şi poeţii şi pictorii… Să ştii că ai prins exact ceea ce am dorit eu să transmit pe final – reîntoarcerea alături de părinţi, acolo unde este de fiecare dată linişte şi se găseşte întotdeauna o vorbă bună pentru tine…

      Te sărut pe suflet, minunea mea!

  15. Cristian, m-am surprins oftand in timp ce citeam povestirea ta. Acum 20 de ani as fi putut jura ca n-o sa ma intorc niciodata in satucul meu natal. Acum, nu stiu cum sa fac sa agonisesc cate ceva pentru a putea sa-mi construiesc o casa acolo, ca sa am unde sa ma retrag peste alti 20 de ani.

  16. Faină scrierea, Cristi.

  17. In vacante ador sa merg undeva unde sa nu vad blocuri, nici case daca se poate….doar NATURA, in toata splendoarea sa.
    Simt ca vacarmul oraselor omoara incet, incet, in noi sensibilitatea, poezia…

  18. interesant….e frumaosa viata la tara dar e si foarte grea:(

  19. Frumos ai zugrăvit imaginea rustică a satului românesc de azi. Într-un fel ai lu’ Ceapraz suntem toţi…

  20. starsgates

    Parcă am citit un nou Preda.:)

  21. Mie motto-ul mi s-a parut genial. Cred ca imi va deveno motto de viata. Citind aceste randuri mi-au revenit in minte fragmentele din Deosebind orzul de secara. Acolo si eu am incercat sa surprind, intr-un anumit punct, exact aceata orasenizare a satului care naste monstri si kitch.

  22. Fara sa vreau mi-am adus aminte de fiul meu, venit pentru a doua oara în Spania, în cautarea himerei… Sper ca de data asta va fi mai întelept si va sti sa agoniseasca. E departe de mine, si nu-i va fi usor, dar macar are o noua sansa!

    Dar va avea aceleasi probleme de înfruntat, o chirie plus tentatiile vietii occidentale.

  23. Eh, mai bine şomer la oraş! Tot mai vine câte-o şpagă…

  24. Pingback: Dacă asta înseamnă… « Mihaela13o's Blog

  25. Tasha

    Satul are boi cu carul!” – Corneliu Berbente…de acord!!
    Ieri am fost si eu la soacra-mea la tara…drumuri de doi bani,nimeni nu mai lupta pentru nimic,blazare totala!Triste vremuri traim…:(
    Deh,valurile vietii,vorba Irinei Loghin…

  26. maminineta

    Criss,din orice realitate scrii o poveste.Si o faci asa de frumos.

  27. emahategan

    Al lu’Ceapraz a fost norocos,totusi.Mai avea unde se intoarce.Cate milioane oare,ar lasa orasul,daca ar mai avea…chiar si un gard intr-o rana in satul natal?
    Anul trecut discutam cu baiatul meu si comentam despre criza.M-a lasat sa spun cat va fi de greu,fara serviciu,fara nici un ajutor de nicaieri…El,ca un batran sfatos mi-a replicat:Mama,bine ca nu ati vandut pamantul din sat.Macar nu o sa murim de foame!
    Sugestiva fotografie!

    • Tasha

      Nu-i usor nici la tara…lucratul pamantului te costa mult,iar daca prinzi si un an prapastios,e vai si amar!eu am vandut si via si livada de meri(aveam 1000 de pomi)ma costau lucrarile o mana si-un picior…si nu apucam sa scot cheltuiala in fiecare an,daca da o grindina,sau mai stiu e ce altceva…un frig care sa inghete florile,ca uite clima asta e asa ciudata de-o vreme…te-ai ars!

      • Spuneam mai sus că satul nu are numai poezie. E de muncă. Nu poţi să stai nicio clipă locului… E posibil ca mulţi dintre aceia care ar dori să plece din oraş pentru a se duce la ţară să ajungă la concluzia că nu se simt bine NICI acolo…

    • Chiar că a dat o replică genială băiatul… Cei care au vândut tot la ţară pentru a-şi încerca norocul la oraş au avut de înfruntat drame mari…

  28. cherie

    Interesant

  29. Orasele astea, ale dracului, nu mai sunt de mult ale lui Dumnezeu.

  30. Pingback: Iubirea naşte legende « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Bloguieşte pe WordPress.com. Theme: Adventure Journal by Contexture International.