LA CAPĂT DE LINIE, SPERANŢA… (1)

UPDATE LITERAR – Revista online “Faleze de Piatră” (martie) a publicat trei dintre textele mele de proză scurtă – “Cel ce nu pleacă niciodată singur”, “Bătrânul fără vârstă” şi “Cocium”…

MOTO: “Cerul indigo, ultimul tango,
Ce supremă desfătare,
Dimineaţă rece, printre mese trece
Vânzătorul de ziare…”

Trenul hulpav înghiţea cu poftă fâşii lungi de noapte, lăsând în urmă mângâierea catifelată a brazilor ancoraţi pe versanţi orgolioşi şi kilometri înciudaţi de o şerpuire care măcina în ritm alert distanţele dintre halte şi gări. Într-un compartiment de clasa I, bărbatul rămăsese sprjinit cu fruntea în palmă şi încerca să descifreze în întunericul de dincolo de fereastră taina nocturnă a drumurilor lungi către un nou început… Deasupra sa, în plasa pentru bagaje, două geamantane ofereau culcuş temporar unui trecut împachetat în grabă, iar pe măsuţa care trepida aproape insesizabil se odihnea un roman încă nedeschis. Era singur în compartiment. Trăsese draperiile, încuiase uşa, se izolase temporar de ceilalţi călători şi îşi degusta singurătatea amestecată cu o picătură de nostalgie… Râsese: „În noaptea asta, îmi beau singurătatea şpriţ”… Visase călătoria izbăvitoare de multă vreme, amânase de fiecare dată momentul plecării – poate pentru a savura până la limita răbdării dorul de ducă – apoi, în seara abia încheiată, oftase adânc şi trăsese o linie groasă peste ceea ce fusese şi nu mai dorea să fie… Sunase la birou, anunţase că plecarea sa este irevocabilă, scosese telefonul din priză şi îşi făcuse bagajul. Trăia singur, aşa că nu avusese de la cine să îşi ia rămas bun. Nu existaseră lacrimile unei despărţiri dureroase şi  nici batiste fluturate hollywoodian pe un peron… Închisese fără regrete uşa apartamentului, chemase un taxi, cumpărase din gară un bilet dus şi urcase în primul tren. Destinaţia putea fi oricare… Îşi propusese să coboare doar la capăt de linie, undeva unde să fie cât mai departe de propriul trecut şi cât mai aproape, la o atingere chiar, de viitorul pe care îşi propunea să îl construiască încetul cu încetul, atent până şi la cele mai mici detalii… Pierdut într-o legănare dulce, Alexandru Stoian închise ochii şi medită la ceea ce avea să urmeze… O viaţă nouă, o lume nouă, o nouă femeie, poate… În spatele său, depărtându-se cu fiecare kilometru, trecutul se contorsiona şi ţipa într-o agonie de amintiri… Implora reîntoarcerea dar – acceptând deznodământul – făcea loc noilor speranţe înflorite într-un compartiment de clasa I, purtate printr-un defileu nesfârşit de trenul hulpav, înfometat de drum, de noapte şi de gustul dulce al viitorului incert…

(VA URMA)

SLALOM PRINTRE BLOGURI

PAUL GABOR ne demonstrează că universul este gonflabil…

DAN PĂTRAŞCU ne recomandă lecturile unui început de săptămână…

IOAN USCA este atras de magie… Dar şi de amintiri…

TEO NEGURĂ se ocupă în continuare cu traficul de hituri…

ANDI BOB scrie despre “poeticile chipului”…

LADY ALLIA ajunge la o concluzie poetică - “Sunt doar tăcere”…

SIMION CRISTIAN descoperă cum poate fi ceva perfect strâmb…

GEORGIANA MOCANU ne prezintă o frumoasă poezie a lui Radu Gyr.

SURSA FOTO – smotocel.com