câteodată nici nu are rost să plângi
de ce să laşi trupul secătuit
ars de o uscăciune lăuntrică hâdă
risipa de lacrimi
ploaie a ochilor trişti
nu poate să hrănească rădăcina unor buruieni
vorbesc despre tartuferie perversitate duşmănie vendetă
credeam că aţi înţeles
ele cresc pe lângă casa gospodarului
plivirea lor face parte din programul cotidian
lupta e permanentă
aşa că lacrimile domnii mei trebuie păstrate
pentru momentele cu adevărat triste
de pildă atunci când zboară părinţii către cer
ca să stea de vorbă cu Dumnezeu
despre copiii lor văzuţi de sus
SLALOM PRINTRE BLOGURI
Iubita Geanina ne povesteşte despre gândurile împletite în scoică…
GABRIELA SAVITSKY ne vorbeşte în versuri despre ziua de azi…
PRESA ÎN BLUGI vine cu un pamflet savuros despre Aliodor, Udrea şi Băse. Pamfletul fiind scris de amicul DAN PĂTRAŞCU!
IOAN USCA o parodiază pe Oana Stoica Mujea – obligat fiind de o leapşă…
SURSA FOTO – ALEX MAZILU
Metamorfoză
Mă dor pleoapele
de greutatea timpului
ce-mi trece prin pupile
şi-mi plânge lacrima
prăfuită, pe obrazul nins
de prea multele clipe
murinde în durere.
Îmi îngheaţă privirea
sub patina timpului
ce-şi revarsă trecerea
peste sufletul meu,
aşteptând în gara
efemerelor minute de visare
ce-mi sunt îngăduite…
Îmi întorc, atunci, privirea
în mine
şi ea se scurge tăcută,
din ce în ce mai tăcută,
în cupa transparentă
a sufletului meu.
Cum singur spuneai, tatăl tău te priveşte de sus şi sunt sigură că-i simţi privirea în suflet!
Mi-au plăcut la nebunie ultimele trei versuri!
Cu prietenie,
Adele
http://www.noaptebunacopii.wordpress.com
Frumoase versurile lăsate de tine, le-am citit cu plăcere. La bună recitire! Sunt sigur că tata priveşte de acolo, de sus, aşa cum fac toţi părinţii plecaţi, de altfel… Şi e bine să avem grijă să nu le înşelăm aşteptările şi speranţele…
Mulţumesc!
Cu plăcere!
Pingback: De ce iubim tăcerile… « Dispecer Blogosferă
“aşa că lacrimile domnii mei trebuie păstrate
pentru momentele cu adevărat triste
de pildă atunci când zboară părinţii către cer
ca să stea de vorbă cu Dumnezeu
despre copiii lor văzuţi de sus”
Cateodata, “ne cautam lacrimile”, fara a avea un motiv. Poate de prea mult bine, poate din prostie, poate pentru “show”. Ele “trebuie pastrate” sau, chiar conservate si, daca s-ar putea, folosite cat mai rar. Asta in cazul in care nu sunt lacrimi de bucurie.
Foarte frumoasa invatatura!
Da, în lumea de azi se plânge şi pentru show, cum bine ai spus tu. Aşa, de un pamplezir, de ochii lumii, ca să ne dăm lacrimogeni… Dar lacrimile adevărate ard atunci când curg pe obraji. Şi de aceea trebuie să le conservăm… Totuşi, lacrimile de bucurie sunt cele mai dragi dintre toate, orice-am spune şi orice-am face…
“ploaie a ochilor trişti
nu poate să hrănească rădăcina unor buruieni” şi ultima strofă sunt de reţinut.
O seară bună!
Ottilia
Seară bună îţi doresc şi eu!
Pingback: eu şi blogu' meu » Blog Archive » Ce ţi-e şi cu joi!
Pingback: Un reprezentant al Editurii Niculescu îl acuză pe Mircea Dinescu că ar fi călătorit înainte de ‘89 în Occident, ca securist, şi că ar fi fost agent infiltrat de KGB. La mine pe blog, online şi în direct. « Cuib de mitralieră
din pacate,
dar e adevarat ca lacrimile pentru dragii care zboara catre ingeri sunt mai ude si mai bune…
Mult mai ude, mult mai bune… Aşa este. Cu toată durerea lor…
aşa că lacrimile domnii mei trebuie păstrate
pentru momentele cu adevărat triste
de pildă atunci când zboară părinţii către cer
ca să stea de vorbă cu Dumnezeu
despre copiii lor văzuţi de sus
Minunate cuvinte. Cat despre buruieni, ele nu merita lacrimile noastre….si asa se dezvolta in exces.
O seara binecuvantata sa ai Cristian.Imbratisari de la Vrancea!
Mulţumesc pentru această urare de suflet. Vă urez şi eu o seară bună din Bucureştii ploioşi. Bacovia ne urmăreşte şi el de undeva, de sus…