DE-ALE CHEFLIILOR – CINE ŞTIE NU CÂŞTIGĂ NIMIC

- Ia mai spune, bre, una de-aia de-a matale, că le zici bine, mereu te ascult cu plăcere!
Sandu Şpriţ îl priveşte pe consumatorul care stă aproape de el şi îi răspunde la salut:
- Domn’ne, mersi de zicere, că aflu şi eu cum sunt privit drept guru de cârciumă, ca să mă exprim aşa. Nu te văd prea des pe-aci, ceea ce este oarecum jignitor, da-mi trece repede, nu sunt supărăcios. Mie-mi plac clienţii fideli, însă un pahar cu vin ciocnim cu mare plăcere…
Cele două pahare, unul cu vin – bănuiţi al cui, mai ales dacă vă spun că este inundat de Tămâioasă -, altul cu rom, se ciocnesc, iar Gore şi Gicu ridică la rândul lor paharele şi îi zâmbesc politicoşi celui care l-a interpelat pe Sandu. Acesta, un mustăcios înalt, aplecat un pic de spate, pe la vreo 35 de ani, îşi cere scuze pentru că a deranjat onorata asistenţă, apoi se retrage la masa pe care o ocupă de vreo douăzeci de minute.
- Şi când ne-o fi mai rău aşa să ne fie!
Exclamaţia lui Gicu descreţeşte şi mai mult frunţile, iar patronul bodegii, aflat la bar, le oferă o dedicaţie muzicală consumatorilor. Aplauzele concretizează starea de bine a mesenilor, iar Sandu îşi mai toarnă un pahar şi murmură aproape neauzit:
- Suprema fericire poate fi cea mai mare cauză a nefericirii, dragii mei, asta a spus-o ăl mai deştept dintre toţi deştepţii. Dau un vin cui îi ghiceşte numele.
Gicu şi Gore se lasă pe spate, iar scaunele de plastic oferă urechilor un troznet care ar putea să prevestească nedorite prăbuşiri. Nu se prăbuşeşte nimeni, dar nici nu răspunde nimeni la întrebare. Sandu surâde mânzeşte.
- Voi nu mă cunoaşteţi nici cât negru sub unghie, deşi împărţim aceeaşi masă, aceeaşi cârciumă, aceeaşi stradă şi acelaşi bloc de patru etaje intrat în reabilitare de faţadă. Nu mă cunoaşteţi neam, aşa cum spunea socră-miu, Dumnezeu să-l ierte.
Trei pahare se înclină spre podeaua bodegii, spre pomenirea celui decedat. Sandu oftează ca profesorul aflat în faţa elevilor sortiţi prematur dar iremediabil repetenţiei:
- Vă mai dau un indiciu, fiindcă-mi sunteţi simpatici foc şi n-aş renunţa la voi nici pe o insulă pustie, dacă nu vă aveaţi bine cu mine nici nu vă mai băgam în seamă, mă ridicam de la masă, îmi plăteam consumaţia şi ieşeam pe uşă demn. Fiţi antene, urechi ciulite, ochii mari, să nu se audă musca-n decor: Fă cum îţi place, pentru că fiecare lucru îşi are moartea sa. Ei, ce părere aveţi, nu e adâncă? E ca groapa aia a marianelor… Nu vă gândiţi la prostii!
Gicu dă din cap, apoi îşi scarpină îndelung nasul:
- De, mă, Sandule, e clar că iar ai stat noaptea şi-ai citit, ca să ne bagi pe noi în cofă. Nu merităm asta… Boc nu cred că s-a apucat de scris replici memorabile, Băsescu nici atât, Udrea e pe picior de despărţire cu Cocoş, deci n-are chef de adâncimile astea verbale, Voicu e la pârnaie, ăia din clanul lui ieşiră că i-a scos justiţia, Becali e supărat cu Mitică Dragomir, deci n-are respectiv timp, iar Putin tre’ să demonstreze că a fost eroare umană când cu avionul polonezilor. Gicule, salvează-mă!
Gicu mai cere o bere. Şi tace. Nici nu mai ridică din umeri, ştie că ar pierde timpul de pomană. Sandu mută privirea de la unul la altul şi ciocneşte paharul de sticla proprie…
- Noroc, sfântă sticlă! Mai bine aş bea singur, una două o daţi în politică sau în fotbal şi vă luaţi de-ai mei. Adică ai mei sunt mai ai dracu’ decât ai voştri. Vorba vine, toţi sunt o apă şi-un pământ. Vreau să vă culturalizez, citiţi şi voi alte foi, nu doar pe-alea de doi bani. Luaţi Dilema, abonaţi-vă, luaţi-o pe-aia veche, revista bătrână face ciorba bună! Da’ am deviat, nu era vorba despre Dilema, acolo scrie Pleşu şi nu scrie rău, în ultima vreme i-am devenit fan. Nu vă uitaţi lung la mine, n-am învăţat când trebuia, recuperez acu’, la bătrâneţe. Never sei never, zice englezu’. Sau americanu’, ăştia ciripesc la fel. Bă, Da Vinci a zis vorbele alea magice, Da Vinci, or n-aţi auzit de el???
- Nu-i ăla de-a pictat Cina cea de Taină, Sandule? Ăla cu talente şi mistere şi cu coduri nedescifrate?
- Ba da, Gore, acela este, da’ nu ăla, ăla să spui despre alde Funeru de la Educaţie, nu despre Da Vinci, nu se cade. Acela cu Cina, dânsul, somitatea…
Gore şi Gicu iau poziţia de drepţi. Apoi varsă ultimele picături din pahare pe podea… Iar Gicu încearcă să dreagă busuiocul:
- Sandule, să ne ierţi lipsa de cultură, ne plăceau numai orele de sport. Cu Da Vinci nu ne-am întâlnit, tot respectul pentru el! Da’ tu ştii cine-a zis nu ştiu la ce echipă joacă Horia Roman Patapievici?????
Sandu Şpriţ cade pe gânduri… Gore exultă.
- Sanduleeeee, te-am făcut, bă! Vanghelie a zis-o, unu zero pentru mine!
Faţa lui Sandu exprimă o satisfacţie adâncă.
- Nefericitule, nu asta mă preocupa pe mine, nu ştiam cine este Patapievici ăla, că de Vanghelie am mai auzit!!!

MUZICHIE – MARIA LATARETU – Radu, mami, Radule…

SURSA FOTO – mywebpower.com; hagazusa.livejournal.com; colectiva.tv