Dumnezeu ne-a dat cuvântul ca să ne putem ascunde gândurile – Niccolo Machiavelli
Să-mi dai de ştire dacă pleci… Scrie-mi, te rog, o scrisoare de despărţire din care să reiasă că n-am fost eu bărbatul visat atunci când îţi puneai sub pernă dor şi speranţă, că te-am dezamăgit cotidian şi că ţi-am lipsit prea mult în momentele în care cutreieram lumile paralele ce mă fură cu mâini de amantă fierbinte, niciodată îmbrăţişată… Nu mă voi supăra, n-am să cer explicaţii suplimentare, voi accepta ideea că eşecul sentimental poartă exclusiv amprenta mea… Voi desface o sticlă cu vin roşu pentru a mă pierde printre lacrimi neştiute şi nevăzute. Să-mi dai de ştire dacă pleci… Sunt convins că firea ta analitică va trage concluzia firească, iar orice urmă de sentimentalism ieftin va dispărea pentru a lăsa în urmă golul care sunt şi în care înot zi de zi pentru a nu atinge niciodată ţărmul… Îmi voi aminti de tine ca de o oază de unde am băut iubire din pumni, însetat şi predispus la drumuri lungi prin deşert de suflet stingher… Să-mi dai de ştire dacă pleci… Voi privi în urma ta fără să te chem înapoi, conştient că orice încercare de a inversa sensul de mişcare al acelor unui ceasornic învechit este zadarnică… Dar, paradoxal, în pofida logii elementare, în ziua aceea te voi iubi mai mult ca niciodată…
MUZICHIE – Cinderella – Gypsy Road
Frumoase cuvinte….e dureros sa ti se dea de stire dar si mai dureros sa lasi necuvintele sa vorbeasca….
Prefer cuvintele, de fiecare dată. Tăcerea poate fi şi ea un răspuns, dar nu întotdeauna este percepută aşa cum ar trebui. Fiecare o interpretează în felul său…
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 15) « Blogul lui Teo Negură
Pingback: O Românie, două Românii, trei Românii… « Dispecer Blogosferă
Pingback: Nihil sine Deo - Cel care striga in pustie
superb
profund
plin
clar
lin
imi trezeste dor;))
multumesc mult de tot:)
Mă bucur că ai citit şi ţi-a plăcut… Noapte liniştită să ai!
Îmi dai voie un răspuns în tandem? Aşa, ca într-o piesă de teatru…
De voi pleca…
De voi pleca fără să-ţi spun,
Tu să nu-mi cauţi vină,
Mă voi întoarce un om mai bun,
Şi, poate, mai senină.
Voi trece, mai întâi, prin iad,
Spre a-mi mistui păcatul
Şi, mai mult de-atât, de n-am să cad,
Îmi voi duce-n spate veacul.
Mă voi ruga la îngeri şi la zei
Să-mi lumineze calea,
Voi vinde vise pe doi lei,
Spre a-mi uşura povara.
Voi călători, apoi, prin galaxii,
Ca-ntr-o purificare mai bizară
Şi, când voi putea, voi reveni
Cu prima cursă interstelară.
Vom lua-o, iar, de la-nceput,
Într-o sfântă cununie,
Ne vom iubi cuminte şi mai mult
Şi vom ramâne-mbrăţişaţi pentru vecie…
p.s. nu te-ai supărat, nu?
Cu prietenie,
Adela
A, nu, de ce să fie vorba despre supărare? Frumoase versurile, sper ca musafirii dragi să le citească şi ei cu plăcere…
Mulţumesc, Cristian. Ideea de a-ţi răspunde cu aceste versuri, mi-a venit, evident, citind rândurile tale. Şi, cum îţi spuneam, mi-am imaginat aşa, ca un fel de scenă de teatru, iar noi am fi scris replicile eorilor.
M-am jucat, puţin, aici la tine.
Nu-i nicio problemă, asta este ideea, în ultimă instanţă, o noapte liniştită îţi dorim!
Pingback: De regim… trecut! -2 « Simion Cristian
Poate un final cam trist pentru o poveste de dragoste, insa unul foarte curajos si frumos gandit…
“Dragostea inseamna sa pui fericirea persoanei iubite mai presus de propria fericire”
Aşa este… Trebuie să te gândeşti în primul rând la ea… Înainte de orice…
frumos text, superba atitudine
Mulţumesc, Andreea!
Ce frumoasa declaratie de continuitate…sau chiar “consolare”…nu tristetea plecarii conteaza, ci fericirea care a fost odata si se poate pastra…e un mod de gandire…
Este şi acesta un mod de gândire, ai dreptate… Poate încercarea de a vedea doar partea plină a paharului, o mod de a lăsa tristeţea un pic ascunsă… Îmi doresc, totuşi, ca îndrăgostiţii să nu-şi scrie niciodată scrisori de despărţire, iar astfel de texte să rămână doar literatură…
Tristetea…curge in fluvii in literatura…iar decat o usa trantita, de-i e destinul a se-nchide, nu mai bine o frumoasa scrisoare?
Mult mai bună. Trântitul uşilor mă cam scoate… din ţâţâni, ca să facem un joc de cuvinte…
Minunata declaratie de dragoste. Daca ar fi sa apropii inceputul de finalul acestei declaratii, s-ar rezuma totul la: “sa-mi dai de stire daca pleci… si din ziua aceea te voi iubi mai mult.” Fara cuvinte, fara comentarii… orice completare ar fi de prisos. Jos palaria! Ferice celei careia i le scrii.
Mulţumesc, Carmen… Este un text-declaraţie care îmi place şi mie foarte, foarte mult… Norocosul sunt eu fiindcă am întâlnit-o pe Geanina… Te aşteptăm la emisiune, la ora 20.00…
“voi accepta ideea că eşecul sentimental poartă exclusiv amprenta mea…” Eu până acum nu am reușit.
“Voi desface o sticlă cu vin roşu pentru a mă pierde printre lacrimi neştiute şi nevăzute“ În schimb, am făcut lucrul ăsta “murdar“ de multe ori, dar niciodată nu m-a ajutat. Te macină și mai tare…
Mi-a plăcut extrem de mult. Zi frumoasă!
P.S Astăzi sper să vă găsesc printre muzică… Și succes!
Mulţumim, Skap, îmi pare bine că ai trecut şi ai citit acest text… Ne auzim la 20.00… Printre melodii, of course, aşa este formatul… O zi bună în continuare!
Minunat! Am ramas fara cuvinte!
O zi buna, Cristiane!
Zi bună, Georgiana şi numai bine!
Pingback: Povestea plăcintarului « Ioan Usca
Sper să nu vină ziua aceea şi sper să nu ajung ziua în care să citesc “lacrimi de curcubeu” în cuvinte înmiresmate de tristeţe şi veşnică iubire…
Textul însă este … doare cam rău, dar e superb tocmai pentru că vine din locul acela unde ne locuiesc iubirile…sufletul!
Ziua “aceea” nu va veni, cu siguranţă… Textul rămâne doar un text, atât şi nimic mai mult. Dacă a fost reuşit sau nu, doar voi puteţi şti…
Cristi,super textul si merge cu o melodie care o ai pe blogul meu,o saptamana frumoasa
Mulţumesc, Octav, vin acu’ să o iau!
Forever Young – Alphaville!
Uite că ai reuşit să emoţionezi chiar şi pe cineva ca mine.
Un text de genul ăstuia, nu are cum să nu-ţi trezască anumite amintiri, închise bine-bine.
Aha, stăteau acolo ascunse? Şi credeau acele amintiri că nu mai pot fi scoase la suprafaţă?
Credeau, dar le-a trecut.
Pote că e bine ca din când în când să fie scoase de la naftalină… Deşi interferenţa cu unele amintiri nu ne provoacă întotdeauna plăcere…
Aceasta e una dintre scrierile care izbucnesc din adâncul inimii. Plin de înțelepciune și adevăr.
Mulţumesc, Gabriela! Recomand cu toată plăcerea musafirilor dragi să meargă şi să citească la tine câteva poezii de toată frumuseţea… O zi bună îţi doresc! Şi LA MULŢI ANI, GABRIELA, Cristi şi Geanina îţi trimit gânduri bune!
Faine cuvinte…Mi-a placut portiunea in care se spune ca nu se cer ezplicatii si se ia totul ca atare…asta imi place…De unde iti veni chestia cu “Sa-mi scri daca pleci?”
Daca pleaca de tot sau numai pana la piata? 
Sa aveti o zi fructuoasa!:)
În Vechiul Testment, Legea lui Moise prevedea că bărbaţii care-şi lăsau nevestele erau obligaţi să lase acestora o scrisoare de despărţire în care să explice motivele. De acolo mi-am luat ideea, sincer să fiu… La piaţă mergem amândoi, aşa că partea asta este rezolvată… O zi bună de tot, Ana Maria…
se pare ca ai talentul de a “ma lovi” de fiecare data cu amanuntele….
…penultima fraza mi-a amintit de faptul ca mi-as dori sa ajung, la un moment dat, sa vad cu ochii mei ceasul din turnul sinagogii din cartierul evreiesc din Praga. Nu am vazut, niciodata, nici macar o fotografie, un “carbune” al unui student indragostit. Stiu doar ca exista si ca el poate sa te contrazica. Ceasul acesta, ca o sfidare trufasa o sensului unic in care circula viata, merge nornal, linistit, in sens invers. Binenteles ca nu rezolva nimic, dar, ca un Don Quijote infasurat in propria trufie, isi duce propria lupta.
Lectura textelor tale imi aminteste de pauzele din timpul liceului, atunci cand fugeam la libraria din Tiglina I ca sa mai caut o carte pe care sa o cumpar. Cartile erau ieftine si, de multe ori, imi mai ramaneau si pentru tigari.
Mă bucur că îţi trezesc astfel de amintiri. Goana după cărţi – spre exemplu – mă pasiona şi pe mine, chiar făceam tot felul de artificii ca să găsesc cărţile care mă interesau şi să le cumpăr… Un ceasornic care merge în sens invers. Este poate un strigăt de revoltă al cuiva care dorea să poată înfrânge trecerea inexorabilă a timpului… O zi bună să ai!
Pingback: Stanislaw Jerzy Lec (1909 – 1966) – Fiecare zi « Orfiv
Cristian,nu stiu daca cineva s-ar putea desparti de gandurile tale,apoi de persoana ta…
de aseara de cand te-am auzit la radio nu ma despart nici eu de emisiunea voastra!ai o voce frate!!!!super!!!!!!!!!!!! pe masura sufletului tau mare.
Uite,un cadou muzical,pentru tine!:)
Mulţumesc, Tasha… Te-am simţit alături de noi şi emoţiile au dispărut încetul cu încetul… Aştept şi eu cu încântare deplină fiecare emisiune a ta. Aşa că la ora 18 voi fi – şi vom fi, dacă ajunge şi Geanina de la serviciu – pe recepţie… Cadoul muzical este primit cu mare plăcere. O zi bună să ai!
Pingback: Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 7 « Caius
Nu stiu ce sa zic..suferinta doare, se zice. Nu este sufiecient. Sau nu este doar asta. Este atata frumusete chiar si in suferinta. Poate ca nici n-ar fi completa frumusetea fara ea..
Şi eu cred că frumuseţea are întotdeauna şi partea ei de suferinţă… Aceste dureri îşi cer de fiecare dată drepturile…
Pingback: Dealurile de ciocolata din Bohol, Filipine.Legende « my heart to your heart
Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 14 « Ana Usca
Iarta-ma Cris dar nu ma pot abtine:
Sa-mi dai de stire daca pleci
Sa-mi pun pe cap comprese reci!
Buna dimi, si saptamana scriicioasa!
Hai că m-ai făcut să zâmbesc! Comprese zici? Câteodată nici ele nu ajută la nimic…”Bună dimi”, vorba ta şi “săptămână scriicioasă” – tot vorba ta – şi ţie!
Imi place visul tau , transpus in cuvinte care tresar la apropierea zorilor.Si maxima lui Machiavelli….super ! Noapte buna sa ai Cristian.Maine o sa ma gandesc mai mult la: De ce oare ne-a dat Dumnezeu cuvantul?
Vă doresc un început de săptămână cât mai bun, mă bucur că aţi citit. De ce am primit cuvântul? Cred că motivul ar fi acesta – pentru ca gândurile noastre să ajungă de la unii la alţii…
Superb text, indiferent dacă-l pui în proză sau în versuri!
Mulţumesc, Mihaela! La bună recitire!
Îţi mulţumesc şi eu tare mult, Cristian!
Cu plăcere, Mihaela, o după amiază frumoasă!