PICIORU` LU` TASE (2)

Aflat în plină misiune spirituală concretizată prin lovirea repetată a porţilor, spre preluare de donaţii pentru noul clopot al bisericii (ăla vechi suna gâjâit şi se plecase de la presupunerea că Dumnezeu este sensibil la urechile divine), popa Nechifor s-a şezat şi el printre enoriaşii care îl ascultau pe Fane Liberalu’ şi a concluzionat:
- De, cinstiţi enoriaşi, că la biserică nu mai veniţi, trebuie să vă aduc cu arcanul sau cu megafonu’ ţârcovnicului. Şi Dumnezeu, care e sus şi nu doarme niciodată (ce, popo, are Dumnezeu insomnie?, a strigat Geta lui’ State, abia venită de la o reciclare din capitala judeţului), ne mai dă câte un semn. Iartă-ne, nouă, păcatele noastre, Doamne, că tare suntem răi şi negri în cerul gurii. Tase ar trebui să miluiască însutit biserica preasfântă pe care o păstoresc, fiindcă banul este ochiul dracului, oameni buni, da’ dacă ajunge în cutia milei se cheamă că s-a sfinţit. Ia să spuneţi cu toţii de zece ori Tatăl Nostru care eşti în ceruri, că s-a-nrăit lumea… Amin! Geto, nu mai lua numele Domnului în deşert, că bine zicea apostolul Pavel – femeile să tacă în adunări. Mai vino şi tu să te spovedeşti, Geto, şi bate crucile alea mai cu patimă, păcătoaso…

NEA TASE – VIITOARE VEDETĂ RURALĂ

Vineri, pe când tocmai se lumina de ziuă, sătenii care ieşiseră din case pentru a-şi hrăni orătăniile observară cu mare mirare trei care de reportaj de la televiziunile de ştiri din buricul ţării… Maşinile prevăzute cu parabolice ca la NASA, ’ţi-ai dracu’ să fiţi, că eu vă ţin la curent, vorba lui Matache Nas Lung, parcară în centrul aşezării, stârnind nori de praf, apoi îşi deschiseră uşile şi lăsară să iasă la lumină un întreg calabalâc de televiziune, plus cameramani şi reporteriţe oripilate le vederea raţelor, gâştelor, curcanilor şi godacilor – mândria necuvântătoare a localităţii…
După cum se zvonea încă de la prima oră, misteriosul accident al lui nea Tase avea să fie interpretat în fel şi chip, chiar în prime-time, de ziarişti celebri, anchetatori de renume mondial şi psihologi specializaţi în întortocheata minte a ţăranului care dă piept cu tranziţia crudă…
În faţa bodegii, nea Tase, în postură de erou local care urma să apară pe sticlă – ca Băsescu, muică, murmurase ţaţa Sofronica, verişoară îndepărtată a Veturiei -, dădea autografe pe etichetele sticlelor de vin, îşi dregea glasul pregătind discursurile pătimaşe şi vărsa câte o lacrimă atunci când fătucile cu microfoane venite tocmai de la Bucureşti întrebau: „Domnule Tase, aşa-i că simţiţi durere profundă?!” Nea Tase simţea şi alte dureri privind mândreţe de fătuci tinere şi deschise la dialog cu lumea rurală, dar alături de el, cu o falcă în cer şi cu una în pământ, tuşa Veturia bătea din picior şi arunca priviri fioroase către orăşenii ce interferaseră dis-de-dimineaţă cu liniştea satului…
- Of, Tase, Tase, o luă Veturia mai pe ocolite, ce-ţi trebuie ţie, măi, omule, atâta halimai? Parcă-ai fi tu primu’ care-şi suceşte piciorul, zău aşa… Tonul Veturiei crescu în intensitate… Tase, ascultă ici la mine, că-s găină bătrână şi tot ciorba mea e mai bună, dacă nu recunoşti că veneai de la Didina nu ştiu pe unde scoţi cămaşa! Tase, Tăsică, hai acasă şi te spovedeşte la Veturia ta, că tot amândoi le-om da de cap la toate… Nu te da în stambă, bre, omule, că râd şi curcile de tine şi avem copii mari…
Studioul fu improvizat chiar în faţa bodegii, fiindcă responsabilii cu bunul mers al filmării ajunseseră la concluzia că bodega este sigura destinaţie către care se îndreptă sătenii, indiferent de oră. Ceea ce nici nu era departe de adevăr… Se strânsese lumea ca la urs. Grătarul cu mici sfârâia, sticlele de vin circulau din mână în mână, nea Tase fu aşezat sub lumina unor reflectoare portabile, dat cu fard şi pieptănat cum nu mai fusese el nici la nuntă, atunci când dansase cu mireasa Veturia în Căminul Cultural deşi îl strângeau pantofii de lac, după care se îmbătase mangă şi adormise murmurând „Eu pe tine te iubesc, doar la tine mă gândesc”...

Când să înceapă transmisiunea în direct, Dumnezeu se făcu foc şi pară… Începu o ploaie care le strică tuturor planurile, astfel că intervievatul rămase singur, în faţa bodegii, protejat de umbrela pe care o deschisese nevastă-sa… Colac peste pupăză, se auzi şi zvonul că preşedintele se ceartă la cuţite cu parlamentarii, toate grilele de programe ale televiunilor fiind bulversate. Cum nu avea ce să facă, Tase îi ceru cârciumarului o bere şi-o banană. Că de-acolo începuse totul. De la banană. O mâncă tacticos, sub potopul de ploaie, neclintit ca o stană de piatră, în vreme de sătenii o luară care-ncotro, iar ăia mai cu chef se refugiară în bodega lui Sile. Lângă el, udă din cap până-n picioare, Veturia urmări cu privirea plecarea carelor de reportaj.
- Ehe, Tase, Tase, plecară mândrele de la Bucureşti… Nu mai ajungi ca Alen Delon, Tase, şi nici Didina nu veni să-ţi ţină umbrela. Tase, şi lumânarea tot eu am să ţi-o ţin, că a ta sunt şi al meu eşti, cu tot cu picior rupt…

A doua zi, cu un soare drăgăstos deasupra capului, întreg satul asistă la câteva schimbări esenţiale în viaţa comunităţii. Nea Tase şi tuşa Veturia oferiră o petrecere surpriză la care invitară pe toată lumea, mai puţin pe Didina. Se pupară în văzul lumii, iar Tase arătă cu mândrie piciorul gipsat care primise o fundă roşie.
– Ca să nu te deochi, bărbate! Fă, proastelor, spuse ea unor vecine, când era să ajungem acasă, după ce plecară mironisiţelea alea cu microfoane, călcai şi eu pe o pârdalnică de coajă de banană şi era să ne vedeţi pe amândoi cu picioarele rupte! Avu dreptate Tase, era să-i pun şoricioaică în ciorbă degaba… Păcatele mele!
Popa Nechifor, prezent şi el la adunare, ca un reprezentant al lui Dumnezeu în mijlocul comunităţii unită spiritual, spuse o rugăciune din care reieşea că soţul şi soţia sunt alături, la bune şi la rele, vegheaţi permanent de Cel de Sus. Când spuse Cel de Sus, ridică şi ochii înspre cer, primind un ditamai găinaţul din partea unui guguştiuc. Că râseră toţi şi ziseră norocos popă avem, de-aia câştigă atunci când joacă poker cu şefu’ de post şi cu primarul…
Sile al lu’ Pişcot, cârciumarul, se jură că nu mai vinde banane nici la copii, nici la adulţi, concluzionând cu mâna la inimă că nu doresc frângerea oaselor unor clienţi fideli. După care promise solemn că aruncă toate bananele la porci. Ştia că nu iese în pierdere, fiindcă oricum îndoia vinul cu apă, aşa că strigă cu un pahar de rachiu în mână „Ce-am avut şi ce-am pierdut, economia de piaţă înainte merge!”
Fane Liberalu’, fiindcă nu reuşise să convingă pe nimeni să facă grevă şi să ceară demisia primarului, rupse toate afişele cu săgeată, trecu în tabăra adversă şi primi promisiunea fermă că va deveni vice-primar la primele alegeri. Primarul localităţii, cu eşarfa tricoloră pe umeri, bău cot la cot cu popa, jucă nişte geamparale în ograda lui Tase, aruncând cu valută în lăutari, apoi sună pe mobil la Bucureşti şi anunţă că în zona sa de influenţă au încetat luptele politice.
Cât despre Didina… Cu ochii la Euforia, decojind o banană, Didina suspină şi oftează:
- Tăsică, Tăsică, că-ţi spusei să ai grijă la plecare şi nu mă ascultaşi. Acu’ tu stai cu picioru-n ghips,  iar eu mă uit la Fedorca şi plâng din amor…

PARTEA ÎNTÂI – AICI

SURSA FOTO – contrasens.com; sibiucity.olx.ro