IA CU PÂINE, MAICĂ!

Laşitate înseamnă nu numai să eviţi sau să fugi, tot laşitate e şi dacă nu-ţi pasă – Octavian PALER

În ultima vreme ne distrează la culme – pe mine și pe draga de Geanina – comentariile anonime. Vin cu o insistență demnă de o cauză mai bună, uneori de la același IP, fiindcă respectivii autori nu se mulțumesc să scuipe o dată, vor de mai multe ori, le place cu repetir, ca și cum ceea ce aruncă ei pe gură ar fi veninul cobrei scuipătoare, iar cel atins va suferi drame incomensurabile. Cu siguranță că nu există blogger prin această blogosferă care să nu se lovească la anumite intervale de timp, mai lungi sau mai scurte, de astfel de comentarii de doi bani jumate, scrise prost din toate punctele de vedere, fără mamă, fără tată, fără punct și fără virgulă, într-o sfidare permanentă a gramaticii limbii române. Domnule, nu e o tragedie națională sau personală dacă mă înjură unii prin comentarii – oricum există moderarea care îi stresează la culme pe anonimi -, dar măcar să scrie naiba corect, că de-aia s-au născut și trăiesc bine-mersi pe aceste plaiuri de largă respirație balcanică. Poate că sunt eu pretențios exact atunci când nu este cazul, însă devine supărător să tot fii înjurat incorect gramatical, gen ”să țio…”, ”băgamia-ș”, ”tea-ș…”, ”î-ți dau cu huooooooo”. Apropo, mi-a zis una, cred că era una, altfel e și mai grav, că m-ar f… o săptămână, era să cadă Geanina din picioare!, numai că la final s-a legat de tot neamul meu etc. Deschid zilnic panoul de comentarii – și mulțumesc aici celor care își fac timp să citească tot ceea ce îmi trece mie prin minte, mai mult sau mai puțin bine așternut în propoziții și fraze – și uneori mă crucesc de ceea ce găsesc din loc în loc, acesta este termenul cel mai potrivit. Consider că dacă nu îți place un blog nu mai treci pe la el, ce rost are să înjuri anticipând că acel comentariu al tău – cu ghilimelele de rigoare – nu va fi publicat? Nu e pierdere de vreme, nu e o dovadă clară de imaturitate, ca să mă exprim elegant?

O altă ”acuză” pe care mi-o aruncă anonimii în panoul de comentarii este aceea că îmi place să fiu lăudat și că nu tolerez criticile. Ca și cum aș fi un guru și nimeni nu ar avea voie să zică decât de bine. Eroare, aceasta este încă o dovadă a superficialității împinsă până la jignire din dorința de a crea nervi. Îmi plac criticile, dar să fie constructive. Sunt membru al multor rețele literare și trebuie să spun că nu o dată am primit mustrări sau chiar mai mult  decât atât pentru anumite texte. Dar au fost comentarii cu subiect și predicat, argumentate corespunzător, aș fi fost absurd să mă supăr pe cineva care s-a aplecat cu mare atenție asupra textelor mele, irosindu-și și timpul.  Am tras concluziile care se impuneau, am recitit textele, mi-am argumentat părerea, dacă a fost cazul, am înghițit gălușca, orice șut în fund e un pas înainte. Dar când descopăr comentarii care spun ”… bă, această poezie e o l…bă tristă” sau ”m…ie pentru poezie” nu pot să le aprob. Nu-mi transform blogul în latrină, numai pentru că a ajuns unul sau altul din întâmplare pe-aci și a simțit nevoia să spună ceva.

Fiind eu un pic mai sensibilos din fire (cu anonimii așa trebuie să vorbești, pre limba lor, altfel nu pricep nimic), mă încearcă și regretul sincer că nu pot mulțumi pe toată lumea sau că enervez pe ici, pe colo, mai ales atunci când nu-mi cenzurez sentimentele pe care le am în relația cu iubita mea Geanina. Valabil și în cazul ei.

Așa am considerat noi că trebuie să facem de la bun început, ne-am bucurat ca niște copii mari pentru iubirea care ne-a adus împreună și pentru norocul oferit de un destin darnic și am dorit să transmitem tuturor că nu e doar o poveste de adormit copiii ideea că se (mai) poate iubi cu toată patima din tine. Din ceea ce am concluzionat noi până acum, nu textele noastre – literar vorbind – sunt cele care deranjează la lingurică și corason, ci… tocmai iubirea strigată din toți rărunchii dimineața, la prânz și seara. Uneori chiar noaptea. Adică x, y și z, personaje anonime, consumate de propria insolență, nu au treabă cu literatura, nu fac analize din punctul ăsta de vedere, ci ar dori să încetăm noi cu declarațiile, cu dorul de iubire făcut public, cu bucuria de a ne ști împreună în fiecare zi pe același drum.  O bucurie exprimată public. Mi se pare greu de înțeles – dar eu sunt cu capul în nori, nu? – cum frumusețea unei relații dintre un bărbat și o femeie care se iubesc cu tot sufletul poate induce unora atâta adversitate…
Între două partide de râs sănătos – numai decența mă împiedică și ne împiedică să nu facem copy paste ca să vedeți ce le poate trece unora prin minte și gură atunci când, printre altele, ne încarcă și frigiderul cu carne, cum se spune prin cartier – eu le transmit anonimilor și următorul mesaj. Ca să nu sufere în tăcere fiindcă nu li se aprobă porcăriile debitate. Ia cu pâine, maică, vorba Geaninei!

Înainte de asta, însă, iată și un mesaj din partea Genucului… Comentariile anonime au fost, sunt și vor fi editate corespunzător, după placul meu – spune ea -, astfel încât va reieși cu totul altceva decât a dorit să transmită anonimul. Spre amuzamentul nostru și spre enervarea lor. Ulterior, ca să nu se mai agite frustrații zadarnic , IP-ul respectiv va fi trecut în black list, în panoul de control al blogului, așa că orice comentariu care va mai veni va domicilia forever în spam, acolo unde îi este și locul.

Și acum mesajul promis de mine, inițial dădusem acestui text titlul ”Oamenii-limacși”:

…complexaţii preferă protecţia anonimatului, mi-a zis cineva că asta este boală care se ia, e contagioasă, da’ eu nu cred, pe cuvânt de onoare, spune ce-ai de spus, sunt de acord, beşteleşte pe cine vrei, cum vrei, vino cu argumente, varsă-le în balanţa polemicii de bun gust, demonstrează că ai dreptatea de partea ta, însă la final pune semnătura sub ce-ai scris, că nu te doare mâna, o fi mai bine cu pătura în cap, la întuneric, ridici colţul şi bagi fitile, pe urmă te retragi strategic în nemernicia ta de anonim, că mama ta, săraca, ţi-a dat nume atunci când te-a adus pe lume, te-a botezat prin introducerea în cristelniţă, înţeleg că nu vrei să-ţi mai trimiţi identitatea la înaintare, ţi-o fi ruşine cu numele pe care l-ai primit, se poate şi asta, da’ laşitatea mă determină să resimt zgribulirea interioară a dezamăgirii, contorsionarea orgoliului rănit, enervarea indusă de lipsa partenerului de dialog cu nume, eu îmi imaginez anonimii ăştia pe un front virtual, fum, bombe, asalturi furibunde, da’ ei trădează cu prima ocazie,  nu asigură spatele camaradului, şutesc constant din raţiile de alimente, întorc curu’ adversarului, dau cu fuga, dacă scapă se bat cu pumnii în piept, vor decoraţii şi glorie, mi-e silă, domnule, mi-e silă de anonimat şi de anonimi ca de limacşi, rămân bale în urmă şi după anonimi, cică aia e semnătura lor, balele, rămâne şi miros, e drept, dai cu spray – degeaba, aprinzi beţişoare parfumate – zadarnic, se impregnează mirosul fetid în fiinţa ta şi e greu să scapi de el, iar te uiţi la mine cruciş, mă simţi nervos, sunt nervos, trebuie să recunosc, apare din când în când câte un anonim din ăsta, îşi dă cu părerea din fundul curţii, aş putea să spun, nu ridică mutra din spatele gardului, se uită printre uluci, aruncă piatra şi rânjeşte, cică bă, ce i-am mai zis-o, aş putea să spun orice despre el, sunt anonim, stau în umbră, fleoşc peste obrajii lui cu jignirile, îmi place să muşc, da’ să nu se ştie că am muşcat eu, aşa mormăie anonimii plescăindu-şi sterilitatea intelectuală, probabil că au şi orgasm în momentele în care scot mizeriile din guşă, ejaculează precoce apoi îşi aplaudă micimea şi perversitatea, trăim vremuri de prost gust, ascultă-mă bine, că ştiu ce spun, trăim vremurile scroafei urcată în copac, căscăm gura ca să ne pice para mălăiaţă şi privim extaziaţi cum zboară porcul deasupra bătăturii, ne transformăm în măşti hidoase şi jucăm tontoroiul pe sufletele altora cu o plăcere sadică…

MUZICHIE – B.U.G. Mafia ft Adriana Vlad – Pantelimonul Petrece

SURSA FOTO – marcab.ning.com; kreativegarden.com