GEAMANTANUL (2)

Geamantanul era mare, negru, avea încuietori argintii, iar colţurile erau roase. Poate că îl lovise cineva de ziduri, de-a lungul existenţei sale anoste de geamantan. Părea greu, dar nu se aplecă să-şi verifice intuiţia, fiindcă îi căzură ochii pe o pereche de pantofi cu vârfurile ascuţite. Noroiul acoperea cam jumătate din ei, iar şiretul unuia era pe jumătate desfăcut. Adică funda dublă devenise simplă, iar proprietarul nu se sinchisise să rezolve situaţia. Ceea ce putea duce la accidente regretabile. Citise la un moment dat că un neatent se împiedicase în propriile şireturi desfăcute şi alunecase sub roţile metroului. Stupid. Şi manşetele pantalonilor erau pline de noroi, asta însemnând că vizitatorul misterios ajunsese acolo pe jos, după ce lipăise destulă vreme prin băltoacele aflate în plină expansiune. Un impermeabil cenuşiu atârna lălâu pe nişte umeri înguşti, iar de sub borul pălăriei îl fixau doi ochi înceţoşaţi. Barbă nerasă de zile bune, cearcăne vineţii, colţurile gurii lăsate în jos, a dezolare permanentă. Un chiştoc de ţigară între buzele crăpate… Două mâini cu degete boante, frecându-se repetat una de cealaltă, ca şi cum le-ar fi fost frică să nu se piardă, trădând nervozitatea celui care sunase la o uşă oarecare – dar poate că tocmai această uşă a unui scriitor ratat fusese adevărata destinaţie -, într-o altă zi cu ploaie aproape biblică…

Câteva zeci de secunde se priviră în ochi, în vreme ce un fulger sfâşie cerul către nord-vest. Imediat fu urmat de un tunet care făcu alarmele unor maşini să răbufnească…

-         Căutaţi pe cineva?

Încercă să pozeze în gazdă surprinsă dar politicoasă, cu toate că i-ar fi trântit uşa în nas individului, în doi timpi şi trei mişcări.

-         Cred că aţi greşit adresa, continuă după ce observă că buzele crăpate continuau să strângă chiştocul de ţigară. Dar se întâmplă frecvent, nu trebuie să vă faceţi probleme. Am ieşit un pic la aer, în felul acesta, ploaia asta insistentă ne-a trimis pe toţi în domiciliu forţat.

Se dorise un simulacru de glumă, pentru eventuala destindere a atmosferei. Vizitatorul slobozi un oftat, iar chiştocul de ţigară zbură pe verandă. Ar trebui să te pun să dai cu mătura, gândi… Apoi mişcă din cap întrebător, privind ostentativ către încheietura mâinii stângi, acolo unde ar fi trebuit să se afle un ceas. Nu purta niciodată ceas, dar îi plăcea ideea de a-i da tălpălşiţa cuiva în felul acesta…

Individul se decise, în sfârşit, să spargă tăcerea, dar numai după ce scoase din buzunarul drept al impermeabilului un pachet de ţigări, mototolit corespunzător, şi îşi aprinse o altă ţigară cu o brichetă care se dovedi binevoitoare abia pe la a patra încercare.

-         Să ştiţi că situaţia este foarte gravă, spuse, şi nu reuşesc să găsesc o cale de rezolvare. De-asta m-am gândit să vin la dumneavoastră, aveţi experienţă…

Experienţă în ce?, gândi instantaneu… În luat şuturi în fund? În lipirea nasului de uşile unor edituri care m-au trecut pe lista neagră? Într-o anumită poziţie sexuală care-i place Luciei la nebunie?

Îşi drese vocea.

-         Nu ştiu la ce vă referiţi. Sigur nu aţi greşit adresa? Poate nu aţi văzut bine numărul de la poartă, e acoperit de planta aia agăţătoare. Mă tot gândesc să o tai, dar amân momentul de fiecare dată, mi se pare că ar fi ca şi cum aş ucide pe cineva…

Râse strâmb. Individul din faţa lui mai trase un fum. Apoi arătă cu ţigara către geamantan.

-         Acesta este. E plin cu bani. Mi-e frică. Am vrut să fug, dar poliţia este pe urmele mele. Şi nu numai poliţia. Sunt mulţi pe urmele mele, domnule… Numai dumneavoastră ştiţi cum se va termina povestea asta şi de aceea am venit…

Aruncă o privire peste umărul individului. Curtea era pustie. Ploaia răpăia pe acoperişul de ţiglă, iar vântul îşi bătea joc de frunzele uscate, ridicându-le în aer, ameţindu-le şi dând cu ele de pământ. Asta-i mâna Luciei, îşi spuse în gând, ea a citit manuscrisul. De unde l-o fi pescuit şi pe ăsta şi câţi bani i-o fi dat?

Îşi aduse brusc aminte de ziua în care ajunsese acasă cu nervii întinşi la maximum – încă o editură îi transmisese că mai bine s-ar apuca de altă meserie -, intrase în sufragerie dorind să se îmbete ca un porc şi să înjure societatea de consum, apoi dăduse peste Lucia întinsă pe jos, plină de sânge şi albă ca varul. Abia după ce sunase la salvare îi simţise mâinile pe spate şi realizase farsa aiuritoare. Sângele avea gust de ketchup. Făcuseră dragoste pe covor, cu o pasiune nebună, în timp ce medicii de la ambulanţă băteau cu pumnii şi cu picioarele în uşă. Le deschisese Lucia, după orgasm, şi le dăduse cu tifla… Schiţă un zâmbet.

-         Serios? Un geamantan cu bani? Şi nu cumva vă urmăreşte şi unul care are un tatuaj cu Celine Dion pe umăr?

Ochii individului se rotiră înnebunitor în orbite.

-         De el îmi este cel mai frică, domnule, dacă sunt banii lui nu mai am nicio scăpare… Îmi puteţi da un pahar cu apă, vă rog?

Tună din nou, iar ploaia se înteţi. Dacă-i bal, atunci bal să fie, murmură… Îi făcu semn să intre, urmărind distrat urmele de pantofi rămase pe parchet. Strânse din ochi. Ah, Lucia, de-abia aştept să văd cum vei curăţa podeaua, stând în genunchi şi fâţâind în stânga şi în dreapta funduleţul tău bombat… Individul lăsă să cadă impermeabilul pe un fotoliu, apoi se aşeză pe canapea, cu mâinile pe genunchi. I se citea groaza pe chip. Ăsta îşi joacă bine rolul, bombăni… Şi-aşa devenise ziua monotonă şi nici nu mai aveam chef de scris. Îi aduse un pahar cu apă de la bucătărie şi, în vreme ce musafirul îl dădea pe gât, întrebă într-o doară:

-         Dacă nu sunt indiscret, acest geamantan chiar este plin cu bani? Înregistră anticipata mişcare afirmativă a capului. Bancnote mici, presupun…

(VA URMA)

- PRIMUL EPISOD –

MUZICHIE - Deep Purple – One More Rainy Day