GEAMANTANUL (3)

________________________________________________________________________

UPDATE LITERAR - vezi revista online “Subcultura” – “Tanţa”

“Locuiesc în aer din obişnuinţă şi scormonesc pe jos fără prea multă speranţă” - Jean-Paul Sartre

________________________________________________________________________

Musafirul aruncă o privire rapidă către geamantanul înfipt în mijlocul încăperii. Apa scursă de pe el udase deja covorul rotund, dar se părea că această informaţie nu prezenta niciun interes pentru individul speriat.

-         Mici, domnule, evident. Bancnote mici, nu trebuie să fie tot timpul aşa? Doar vă pricepeţi la asta, altfel… Altfel banii pot fi identificaţi mult mai uşor de către organele abilitate. Mici şi cu serii disparate.

Câteva secunde fu absolut convins că va tăbărî asupra impertinentului şi-l va călca în picioare cu simţ de răspundere. Reuşi cu mare greutate să se abţină. Se aşeză pe celălalt fotoliu adoptând o poziţie care se dorea, totuşi, oarecum respectuoasă. Furnicături reci îi străbăteau palmele şi se întrebă în gând cât mai va rezista în postura de ins luat în balon într-o după-amiază ploioasă în care răbdarea trebuia să suporte până şi scăderea bruscă a presiunii atmosferice.

-         Stimate domn, mi s-a spus de foarte multe ori până acum că sunt priceput. În pat – dacă ar fi să mă iau după femeile din viaţa mea. M-au lăudat pentru capacitatea mea de a le oferi orgasm multiplu şi după un oarecare interval de timp m-au lăsat cu ochii beliţi către orizontul intangibil. La scris, în al doilea rând. Cu toate acestea, am fost obligat să stau la coadă pe la uşi, să scutur scame de pe revere, unii şi-ar fi dorit şi limba mea fierbinte în fundurile lor urât mirositoare. Aşa că hai să trecem la chestii serioase. Ce-i cu geamantanul ăsta burduşit şi de ce aţi venit taman la mine? E o pură întâmplare – pe care aş putea să o înţeleg, ne despărţim prieteni, eu rămân cu ploaia şi cu reumatismul, dumneata cu banii, iată happy-end-ul – sau cineva a ţinut cu tot dinadinsul să producă zâmbete strâmbe ca la camera ascunsă?

Musafirul începu să tremure. Uimirea întipărită pe chipul său nu părea deloc trucată.

-         Chiar nu înţelegeţi? Dumneavoastră sunteţi scriitorul, autorul întâmplării nefericite prin care trec de câteva zile. M-aţi aruncat în plin coşmar. Sunteţi singurul care puteţi să spuneţi cum se va termina totul. Ce voi face eu cu acest geamantan de acum încolo? Voi fi prins? Ucis? Domnule, nu evitaţi un răspuns pentru că sunteţi direct responsabil dacă mi se întâmplă ceva. Nu pot să cred că m-aţi putea abandona ca pe o cantitate neglijabilă… Gândiţi-vă la viaţa mea, poate fi distrusă mai curând decât aţi crede.

Se ridică, merse în bucătărie, deschise furios frigiderul – câteva din bileţelele Luciei îşi luară zborul ca nişte păsări galbene şi pătrate -, apoi reveni în sufragerie cu două beri. Îi pasă musafirului o cutie, o desfăcu pe a sa şi sorbi cu nesaţ. După ce bău, aşeză cutia pe măsuţă şi îl fixă pe interlocutor cu o privire de gheaţă.

-         Nu mi s-a mai întâmplat până acum să mă conversez cu vreunul dintre personajele mele. Asta insinuaţi că sunteţi, nu?

-         Nu insinuez nimic, domnule, nu-mi arde de insinuări în astfel de condiţii. Desfăcu la rândul său cutia, căută din priviri un pahar, apoi o duse la gură. Un firişor de lichid i se prelinse pe bărbie şi îl şterse cu mâneca. Sughiţă dar nu se sinchisi să-şi ceară scuze. Sunt un simplu agent imobiliar, aveam o viaţă absolut normală până aţi apărut dumneavoastră şi aţi scris că am descoperit un nenorocit de geamantan cu bani… De ce m-aţi ales tocmai pe mine?

Îşi permise să zâmbească în gând. Intenţionam să te transform într-un agent imobiliar pervers şi drogat, plouatule, cum ai reacţiona dacă ţi-aş oferi astfel de informaţii ascunse în manuscris, la doi paşi de moaca ta pleoştită? Iar finalul va fi apoteotic, te vei sinucide fără să apuci să cheltuieşti vreuna din bancnotele alea mici… Rosti cu voce tare:

-         Accept ideea că s-ar putea să am în faţă unul dintre cei mai buni comis-voiajori care mi-au bătut până acum la uşă. Sunteţi talentat. Ce vindeţi? Promit că voi cumpăra orice, v-aţi jucat rolul la perfecţie…

Faţa musafirului se lungi văzând cu ochii… Părea stupefiat. Sau nu, nu părea, chiar era stupefiat. Încercă să articuleze câteva cuvinte, dar vorbele refuzară să abandoneze cavitatea bucală. Semăna cu un peşte extras din lumea acvatică pentru a fi aruncat în tigaia încinsă. Ridică degetul arătător al mâinii drepte şi împunse aerul în direcţia sa.

-         Vă bateţi joc de mine!

Se ridică brusc de pe fotoliu şi merse la fereastră pentru a privi pe la colţul perdelei. Se răsuci către el.

-         E un Land Rover negru peste drum de casa dumneavoastră. Mai devreme l-am văzut în centru. Iar dimineaţă a staţionat în faţa blocului în care locuiesc. Credeţi că este vorba tot despre o coincidenţă?

Îşi simţi gura uscată. Probabil că o tărie ar fi mult mai indicată în astfel de condiţii decât poşirca asta cu spumă. Strânse cutia goală în pumn, făcând-o armonică, apoi o aruncă înspre coşul de gunoi aflat lângă birou. De regulă nu nimerea, dar acum observă încântat cum recipientul poposeşte exact în coş. Punct ochit, punct lovit, uite că te-am nimerit! Aproape că nu auzi întrebarea musafirului.

-         Se poate ieşi prin spate?

Îi făcu semn că da, întrebându-se cum ar reacţiona dacă intrusul ar solicita dormitorul pentru câteva ore de somn fără vise. Poate că i-aş oferi şi o pijama, de ce nu?

-         Geamantanul rămâne aici, mie nu-mi trebuie. Bărbatul făcu un gest din care reieşea că luase o hotărâre definitivă şi nimic nu-l putea face să-şi scimbe opţiunea. Scenariul este al dumneavoastră, puteţi să vă spălaţi cu el pe cap. Îmi vreau înapoi viaţa liniştită. Observă abia acum că are şiretul desfăcut, se aplecă şi refăcu funda. Se ridică şi îl privi întrebător. Îi făcu semn să o ia către bucătărie.

-         Uşa este în celălalt capăt. Ajungeţi în grădină. Mergeţi drept înainte, e o potecă pietruită, nu se poate să o rataţi, ajungeţi la gard, poarta dă în strada vecină. Drum bun. Dar luaţi şi geamantanul, geamantane cu colţurile roase chiar nu cumpăr, de data asta vorbesc foarte serios…

Îl văzu cum trece în viteză, apoi auzi uşa de la bucătărie deschizându-se şi închizându-se la loc. Ploaia mitralia în continuare acoperişul, continuând asediul umed, iar el – în mijlocul camerei, lângă geamantan, cu o expresie tâmpă desenată pe faţă – se întrebă dacă nu ar fi bine să lase dracului băutura o dată pentru totdeauna. Poate că are şi Lucia dreptate. Merse către fereastră şi dădu un colţ al perdelei la o parte. Peste drum, lovit de picături mari care se risipeau în toate direcţiile după ce atingeau capota, un Land Rover negru staţiona lângă bordură…

(VA URMA)

PRIMELE DOUĂ EPISOADE