________________________________________________________________________
“Am în inimă atâtea lucruri… sunt clipe când simt că vorbele nu spun nimic” – Ludwig van Beethoven
________________________________________________________________________
în ultima vreme
înghit mârâitul
urletul devine cântec de lebădă
sunt lupul care vânează metafore
inactivitatea permanentă
mă transformă în amalgam poetic
adulmec
inspiraţia nu miroase a sânge
îmi curge pădurea prin vene
sunt prins în temelie de lemn
trag sevă din cuvinte
dar nu le pot articula
le consum împreună cu mârâitul
mă hrănesc intravenos
prin perfuzii numite rădăcini
atunci când voi deveni copac
vă rog să nu scrjeliţi inimi
pe scoarţa mea
SURSA FOTO – naturheilpraxis-weber.de
Pingback: înlăuntru de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog
N-as sti prea bine, cum sa caracterizez devenirea ta intru copac, o perioada de acalmie sau o maturizare, o sete de seve sau o ridicare a bratelor (ramurilor) catre cer. Important e ca totusi, copacul asta e inspirat
Bine te-am regasit, Cristi!
Bine ai revenit, Teo, la bună recitire! Lupul care vânează metafore are mult, multe idei… Poate câte puţin din tot ceea ce ai spus tu, de ce nu?
în ultima vreme
înghit mârâitul
urletul devine cântec de lebădă
Înghiţiturile despre care scrii pot dăuna grav spiritului, iar urletul transformat în cântec de lebădă nu poate fi întotdeuna auzit.
sunt lupul care vânează metafore
inactivitatea permanentă
mă transformă în amalgam poetic
adulmec
Mi-a plăcut mult vânatul. Ideea că un lup poate vâna şi metafore sună poetic până-n vârful colţilor.
Îmi imaginez curgerea pădurii prin vene, verdele dătător de viaţă şi extragerea sevei din cuvinte. Asta da imagine. Permanenta hrănire cu rădăcini induce putere, rezistenţă.
Finalul este fermecător. Iubirea se poartă în suflet, nu poate fi scrijelită, nu va rezista.
atunci când voi deveni copac
vă rog să nu scrjeliţi inimi
pe scoarţa mea
TE IUBESC, MINUNE DE OM!
Mă bucur că ţi-a plăcut poezia, iubirea mea. Poemele lupului merg mai departe, duminică de duminică. Şi încearcă să ne spună poveşti din care să tragem concluzii. Sper să pot oferi imagini deosebite de fiecare dată…
TE SĂRUT PE SUFLET, MINUNE DE FEMEIE!
scriitorul cauta inspiratia ca si lupul cand simte sangele, mi-a placut comparatia…
versurile mele preferate:
“atunci când voi deveni copac
vă rog să nu scrjeliţi inimi
pe scoarţa mea” …mi-a placut in mod deosebit…
o zi minunata…
Încerc ca finalul să exprime cât mai mult, de fiecare dată… O noapte liniştită să ai!
inspiratia adulmeca metafore,
dar uneori, adeseori, pe scoarta copacului ramine o picatura de singe…
Apar şi astfel de situaţii, din păcate…
@în ultima vreme
înghit mârâitul
urletul devine cântec de lebădă@
Am impresia ca acest lup are simt profetic. Vorbeste in mod anticipativ despre viitor. Un viitor in care vom incepe tot mai mult sa inghitim in sec si sa “urlam” ca sa fim auziti doar de noi insine… Macar daca am face-o mai cu stil, in dans de lebada!
Ar fi bine ca lupul să se înşele, însă mă tem că are dreptate. Mi-e teamă că vom înghiţi cu noduri şi ultimele speranţe. Abia atunci de vom da seama că nu însemnăm nimic…
Eu cred ca atata timp cat mai exista chiar si o farama de speranta trebuie sa credem in sansa noastra si sa luptam pentru ea… si ca sa aduc lucrurile putin mai in concret, hai sa ne gandim numai la meciurile de la acest campionat mondial care ne-au dat o multume de exemple in acest sens (vezi de exemplu doar calificarea din grupe a Statelor Unite printr-un gol marcat in chiar ultimul minut de joc).
N-am avut răgazul, din păcate, să urmăresc atâtea meciuri câte ar fi trebuit, însă trebuie să recunosc că trăiesc o mare satisfacţie pentru că Germania a zdrobit Argentina şi a ajuns în semifinale. Urmează, Spania, din câte înţeleg, dar nemţii sunt redutabili în atac.
În legătură cu ceea ce ai spus la început sunt de acord cu tine. Dacă mai există o fărâmă de speranţă, atunci trebuie luptat fără preget. Gânduri bune!
Criti ,multumesc pentru Simfonia a 9 -a a lui Beethoven,o duminica insorita
p.s.ai o melodie.
Cu mare plăcere, Octav, zi bună de tot! O să trec să iau melodia, bineînţeles…
Pingback: Aproape linişte « Simion Cristian
…Niciodata! Copacii au inima lor…
Firesc…
Un lup statorinc indiferent de situaţie. Din păcate netul mi-a făcut fiţe datorate condiţiilor meteo. E de ăla portabil de la rds. Am să citesc restul când mă întorc de tot. Spor la scris!
Probleme tehnice? Nu-i nimic, important este să fim sănătoşi! Numai bine, Cristi!
“îmi curge pădurea prin vene”… este locul în care lupul e la el acasă, locul în care poate fi el însuşi, este părticica din el ce nu suportă a fi invadată de mizeriile din afară… este lumea care-l reprezintă…
Ar fi excelent dacă pădurile ar reuşi să se ferească din faţa mizeriilor aduse de civilizaţie. Poate că atunci ar deveni şi lupul un pic mai optimist… Zi bună să ai!
atunci când voi deveni copac
vă rog să nu scrjeliţi inimi
pe scoarţa mea.
Foarte simpla si foarte ‘interesanta’ dorinta ta.
O zi in deplina pace si bucurie “lupule” si promit sa nu scrijelesc copacul tau..
Mă bucur că aţi apreciat această ultimî dorinţă a lupului… O astfel de promisiunea este onorantă. Vă doresc un final de săptămână excelent alături de cei dragi…
Pingback: Romania, tara “fara numar” | Cel care striga in pustie
Desi simt ca din multe puncte de vedere ma depaseste mesajul poeziei tale, nu pot totusi sa nu o apreciez; cred insa ca mi-ar place mai mult sa citesc si poezii scrise pentru noi, oamenii de rand, si nu doar pentru cunoscatori.
Bine ai revenit, Bogdane. Duminca este rezervată poemelor lupului, de la o vreme. “Pentru noi, oamenii de rând”. Ha, ha, m-ai făcut să zâmbesc. Gânduri bune şi la bună recitire, final de săptămână excelent!
Nu stiu daca mai este valabil, in urma cu cativa ani , se tragea un semnal de alarma- lupul era pe cale de disparitie-
Metaforele tale il(ne) salveaza!
-mă hrănesc intravenos
prin perfuzii numite rădăcini-
O zi in care sa ascultati cantecul clipei!
Mulţumim la fel, Gina. Nici acum se simt lupii prea bine, fac oamenii ce fac şi pun mâna pe puşti… Dar să sperăm că ne trezim înainte de a vedea lupii numai în poze…
Pingback: Gangul « Ioan Usca
De-aş deveni cândva copac, deşi-s o biată dudă,
Cu şeva mea vreau să-ndulcesc ură ce ne inundă.
Să dau din felul meu umbros numai un strop de miere…
Atâta am, atâta dau….asta-i a mea avere,
Sper ca azi indignarea a mai trecut…ar fi cazul sa va inveselesc si eu putin asa cum ati facut-o voi cand iubitul meu era departe si eram trista…hai! fruntea sus! zambiti! totul e trecator! mai ales in doi cu iubirea langa voi…
O duminica splendida va doresc, dragii mei!
pe seara ajungem si noi in Bucuresti si imi va fi mai usor sa va citesc…gata cu plaja…
Da, ce-a fost a fost, ce va fi va fi, viaţa merge înainte, cu toate ale ei. Chiar dacă uneori, revin la vechea mea idee, pare a fi croită strâmb… Să aveţi drum bun şi să ajungeţi cu bine acasă! Gânduri bune!
Pingback: Carolus-Duran (4 iulie 1837 – 17 februarie 1917), pictor francez « my heart to your heart
“îmi curge pădurea prin vene”, imi place mult, ma face sa traiesc secolele trecute si sa plang prezentul, sa ma-ngrijorez pentru viitor.
O duminica minunata!
Un final de săptămână cât mai bun, Gabi! Viitorul trebuie să ne îngrijoreze cât mai tare, mai ales în condiţiile actuale…
reuşită poezia, bravo!
Mulţumesc.