________________________________________________________________________
…câinele moare de drum lung şi omul fără judecată de grija altuia – sau calul moare, că nici nu mai ştiu, trebuie să punem accentul pe prost şi pe aşa-zisa îngrijorare a domniei sale -, păi da, unii n-au loc de tine-n viaţă, ca şi cum am merge toţi pe un coridor îngust şi la un moment dat ar fi aşa de mare aglomeraţia că ar apărea pericolul sufocării rapide, eu nu cred că ne călcăm pe bombeu, are viaţa grijă să fie fiecare pe banda lui, circulăm cu viteză mai mică sau mai mare, după cum ne ţin curelele, ideile, planurile, gândurile, când oboseşti tragi pe dreapta, banda de siguranţă, inspiri viaţă proaspătă în vreme ce trec alţii pe lângă tine, da’ de ce să te uiţi urât la ei dacă se deplasează mai repede?, dacă viaţa s-ar vinde la supermarket aş mai înţelege, poate te-ai băga şi tu în faţă să iei kilograme suplimentare, le aşezi pe cântar, iese bonu’, îl lipeşti pe pungă, te duci la casă şi plăteşti cash sau foloseşti cardul, însă nu vinde nimeni un asemenea produs, cu toate că s-ar umple de bani dacă ar face-o, atunci e inutil să te zvârcoleşti ca peştele pe uscat pentru că unul face într-un fel, altul face altfel, e chiar supărător pentru partenerii din trafic, pot să mă exprim aşa?, pot, mă exprim cum vreau, ne place să mergem la gardul din fundul curţii şi să vedem ce mai face vecinul, ia uite că la el e iarba mai grasă, are nevasta mai frumoasă, femeie de casă, şi-a înfipt şi parabolica în acoperiş, eu de ce nu pot?, poţi, domnule, poţi să faci tot ce vrei, că nu trebuie să le termini pe toate o dată, are viaţa grijă, chiar Dumnezeu îţi bagă în traistă uneori, se zice că n-ar fi aşa, că doar îţi dă şi te lasă pe tine să vii cu o continuare, în funcţie de PO-SI-BI-LI-TĂŢI, de ce poţi, de ce vrei să faci, eu zic că îţi mai şi bagă, da’ numai dacă simte că nu eşti cu ranchiuna la purtător, dacă şi-ar vedea fiecare de viaţa lui ar fi bine, BI-NE, aşa îmi place să cred, fiecare pasăre pre limba ei piere, da’ aveam un coleg simpatic şi zicea aşa, Cristi, fiecare pasăre cântă şi totodată piere pe limba ei, suntem şi noi ca păsările, zburăm de colo-colo, ne rupem în triluri, chiar şi atunci când vor unii să ne taie aripile sau măcar să le jumulească un pic…
________________________________________________________________________
SURSA FOTO – ALEX MAZILU
Foarte bine spus… NU IMPOSIBIL… si atata timp cat inca exista o sansa, oricat de mica ar fi ea, trebuie sa luptam…
Lupta nu trebuie abandonată niciodată, chiar dacă asta poate suna a declaraţie făcută numai pentru a fi făcută. Dar nimic nu este IMPOSIBIL.
Pingback: Copilarie marcata… « Gabriela Elena
Pingback: Contravenienţii …curăţeniei ! « World of Solitaire's Blog
Or fi si carențe naționale, nu zic nu, dar cele mai grave sunt cele personale, fiindcă fiecare dintre noi are, cel puțin un defect. Toate, laolaltă..
Da, facem toți haz de necaz, dar nu toți ne bucurăm când ii moare vecinului capra, că poate tocmai ea ne da laptele..
Eu zic că toate se intorc și au legătură cu educația, cu familia, asta insemnând casa, școala, biserica.
Dacă am reuși să-i conșientizăm pe semeni să-și facă, fiecare, la locul lui, datoria, fără să-l lezeze pe vecin, ar fi, deja un câștig.
Cine esete dispus să se dedice?
“Dacă am reuși să-i conșientizăm pe semeni să-și facă, fiecare, la locul lui, datoria, fără să-l lezeze pe vecin, ar fi, deja un câștig”
Aici este ideea de bază, demersul esenţial. Nimic nu este întâmplător şi toate au – aşa cum spui – rădăcini adânci în noi înşine.
Nu cred ca e nevoie de cineva anume care sa aiba “sarcina” asta; putem sa punem toti umarul sa schimbam mentalitatea celor din jurul nostur…
Hai să-l punem, Bogdane, poate că încetul cu încetul o să reușim. Măcar să scriem despre astfel de lucruri, măcar din când în când dacă nu putem să facem asta tot timpul. Schimbarea mentalității este greu de realizat. Tare greu demers. Dar nu imposibil. Prea am devenit enclave, nu ne mai întâlnim, nu mai comunicăm, ne ducem fiecare crucea și zicem că așa trebuie să fie… Eu sunt un optimist. Văd mult pesimism în jurul meu.
Invidia asta ne ocupă cam mult timp. De ce ne este atât de greu să ne bucurăm de succesul altora? De ce trebuie să desfiinţăm pe unul şi pe altul doar pentru că sunt mai buni dintr-un anumit punct de vedere? Prea mult timp irosit aiurea.
Este evident că unii nu au altceva mai bun de făcut. Problema gravă – a lor – este aceea că nu realizează cât de mult poate face invidia în tine însuţi/însăţi.
Constat şi eu, ca mulţi alţii, că viaţa este privită superficial. Nu mai punem accentul pe lucrurile cu adevărat importante, pe micile bucurii care ne înseninează vieţile. Ne împiedicăm de amănunte şi pierdem timp inutil dându-le importanţă, suntem preocupaţi permanent de ceea ce fac alţii, de ceea ce au, de ceea ce nu au, râdem cu ei şi apoi de ei. Asta este structura, materialul nu este, probabil, de calitate. Nu generalizez, este vorba doar de acea categorie care trăieşte viaţa altora uitând să-şi trăiască propria viaţă. Trist, nu pentru mine sau cei care trăiesc viaţa cu intensitate în orice moment, ci pentru cei care fac umbră pământului aproape inutil.
TE IUBESC, MINUNE DE OM!
Amănuntele – şi eu cred că sunt foarte importante în viaţa noastră – se îngrămădesc în fiecare zi. Iar unii dintre oamenii – normal că nu se poate generaliza – nu reuşesc să le mai facă faţă. Şi pun accentul exact acolo unde trebuie, trecând cu vederea ceea ce este cu adevărat important. Când vom uita de capra vecinului va cu adevărat bine.
Mulţumesc pentru trecere, draga mea dragă!
TE IUBESC!
Pingback: Pe tablou « Nataşa
Pingback: Wilhelm Szabo (1901-1986) – Măciulia macului « Orfiv
Tind sa cred ca nu avem identitate ca si tara, popor, natiune, adica de fapt o facem uitata si ne purtam ca niste javre!!! E trist, prea trist, poate!
N-aş generaliza, pentru că mai sunt şi români verticali, cu capul pe umeri, care încearcă să trăiască demn. Dar ne aflăm permanent, în ultimii ani, în căutarea identităţii pierdute… Păcat.
Problema este ca noi romanii avem tendinta sa ne comparam cu altii si nu cu noi cei de ieri sau cei de maine… atata timp cat suntem in fata vecinilor suntem multumiti chiar daca nu avem ce pune pe masa, dar daca cumva ne-o iau inainte atunci nu ne mai multumeste Dumnezeu nici daca avem tot ce ne dorim…
Dacă vom scăpa de acest sindrom, complex – nici nu ştiu cum să-i spun – atunci sunt premise pentru un viitor mai bun. Dacă nu, atunci vom “reuş” să involuăm, iar curba descendentă se va accentua. Deja suntem în vrie.
Cristi sa vezi ce foamete o sa vina dupa POTOP..:(
p.s.ai o melodie.
O zi bună, Octav, din păcate îţi dau dreptate, nu pot face altfel… Mulţumesc pentru melodie.
Pingback: 14 iulie « my heart to your heart
Spui:”dacă viaţa s-ar vinde la supermarket…”.Eu intreb ce ne-am face, mai ales ca multi dintre noi n-am avea cu ce s-o cumparam?
Azi am auzit inca o veste trista si m-au napadit toate gandurile si grijile, precum si starea aia ticaloasa de neliniste, teama de ceva rau.
O zi frumoasa, Cristian!
Nici atunci nu ar fi bine, dacă stăm să ne gândim mai bine. Cred că ştiu la ce veste tristă te referi…
Pingback: Inocentul – III « Ioan Usca
Aşa este, nu vinde nimeni viaţă la calup, dar sunt, în schimb, mulţi vânzători de iluzii. Iar iluziile astea, Cris, sunt ieftine ca braga, mai că nu costă nimic. Cred că te referi, o ţâră, şi la invidie în comentariul tău. Invidia a făcut – şi face în continuare – mult rău omenirii. Invidia este izvorul multor beligeranţe cunoscute în istorie. În viaţa individului, invidia joacă un rol şi mai nefast. Deseori (nu uneori!) îi acaparează întreaga fiinţă, îmboldindu-l la acte dintre cele mai necugetate.
Altfel, o vorbă spune că e loc pentru toţi sub soare. Bun, dar dacă ăştia TOŢI ar alege să stea la umbră, ar mai fi loc?
Întrebarea de final este excelentă. Şi nu ştiu ce s-a întâmpla şi cât haos ar fi dacă ar prefera toţi umbra. Cât despre invidie – rămâne o plagă, iar unii s-au obişnuit deja cu ideea că nu au cum să scape de ea. Bine, nici n-au făcut eforturi prea mari.
Ma bucur ca mai sunt inca lucruri care nu pot fi cumparate, ca la supermarket. Si viata e unul dintre ele. Azi vorbim in proverbe. Ne enerveaza capra vecinului? Altfel ne-am dezice de la caracterul nostru romanesc.Fiecare pasare piere pe limba ei iar caii mor cand vor muschii lor nu cand vor cainii? Dumnezeu ne da, ca e darnic, dar ne lasa darurile langa traista, ca sa muncim si noi un pic pentru fiecare miracol sau fiecare dorinta implinita. Fara efortul nostru nu ar avea valoare nici un dar. Suntem tributari propriei constiinte si, desi ne cunoastem defectele nationale, preferam sa facem haz de necaz, decat sa ni le corectam.
Ar trebui să ne privim mai des în oglindă, dar pentru a vedea dacă au mai apărut cumva riduri, ci pentru a privi în noi, fără supărare şi cu obiectivitate. Hazul de necaz ne caracterizează, are rolul său, însă nu este niciodată o soluţie de rezolvare a problemelor…
Mda, din pacate ai dreptate, astia suntem ca neam, comparatia o poti face foarte usor cand vii din afara. Aici oamenii nici nu mai stiu sa zambeasca, doar ura si invidie vezi in jur. Si uneori ne atinge fara sa vrem…
Încerc să-mi păstrez optimismul şi să vreau să cred că oamenii vor fi din ce în ce mai buni…
Au timp să privească peste gard acum, mai târziu îşi vor da seama că au pierdut o perioadă din viaţă cu invidia în braţe. Asta e lumea, cu bune şi cu rele, totul e să depăşim ne luând în seamă răutăţile unora.
O noapte linistită vă doresc, dragii mei!
Cu invidia în braţe este foarte greu să trăieşti. Fiecare zi – cred eu – devine chinuitoare dacă ai invidia la purtător… O zi bună, Dana!