________________________________________________________________________
bunicul întorcea fânul
cămaşa albă
ţinea oboseala lipită de spate
icnea atunci când ridica furca
îmi amintesc
mirosurile rurale
o beţie olfactivă permanentă
în vacanţe mă durea capul
bunica scotea pâinea din cuptor
dimineaţa ameţeai
te spălai pe faţă la fântâna din curte
apa era sălcie
rece ca gheaţa
în jurul măsuţei cu trei picioare
se strângeau laolaltă
griji
doruri
gânduri
vieţi
carnea din ceaun sfârâia
muşcam din pâine cu teamă
dumicam o lume
aflată pe cale de dispariţie
ascultam poveşti
la lumina lămpii cu gaz
în camera bună mirosea a gutui
atunci când adormeam
strângeam în pumnii mici
fiecare zi
pierdută
Pingback: delir de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog
mi e dor de bunica mea si vacantele petrecute la tara
Şi mie mi-e dor de bunici, din păcate a rămas doar amintirea lor… Asta-i viaţa…
Intr-adevar e trist cand ne pierdem bunicii… e poate prima data cand realizam la modul dur ca toti suntem trecatori pe lumea asta…
Atunci când sunt în viaţă nu se bucură întotdeauna de mare atenţie din partea noastră. După ce îi pierdem le ducem dorul…
Emotionanta poezia..
Citind aceste randuri, imi dau seama ca sunt o norocoasa ca bunicii mei traiesc, si ma pot bucura de ei. Toti cei care i avem sa-i apreciem, pentru ca atunci cand nu vor mai fi….le vom duce cu adevarat dorul!!!!
Aşa este, odată pierduţi vor rămâne definitiv pierduţi. Şi vom regreta că nu am fost mai des alături de ei…
Pingback: Telepercepţie « World of Solitaire's Blog
Pingback: Summertime « my heart to your heart
Pingback: Inocentul – XI « Ioan Usca
mi-ai facut un dor nebun de copilaria mea… la casa bunicilor! In curtea aia plina de muste, cu pepene si multe zambete!!
Unde sunt vremurile de altădată, nu?
Pingback: anexă de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog
“ascultam poveşti
la lumina lămpii cu gaz
în camera bună mirosea a gutui
atunci când adormeam
strângeam în pumnii mici
fiecare zi
pierdută”
amintirile copilariei ma rascolesc…
Mă bucur că am reuşit să readuc în memorie astfel de stări…
Mi-ai amintit de toate vacanţele de vară petrecute la bunici la ţară. De pâinea cât roata carului pe care o cumpăra bunicu din sat, chiar şi de apa sălcie de la fântâna din curte, pe care m-am încăpăţânat s-o gust, neînţelegând de ce bunicii trebuiau să aducă apă bună de băut din altă parte, de lătratul câinilor pe înserat, de mâţele ce intuiau întotdeauna când se punea masa, de războiul de ţesut din care bunica ştia să scoată minuni şi câte alte amintiri foarte dragi. Poezia ta m-a făcut să mă întorc în satul lor cu zâmbetul pe buze.
Şi bunicii mei aduceau apă de băut din altă parte, câteodată, numai că fântâna aceea cu apă “bună” era departe, tocmai în vale. Iar dealul era greu de urcat cu găleţile pline… Ne-am întorc cu gândurile către bunicii noştri, or asta mi se pare minunat!
Pingback: Pe o gură de rai… « Noaptebunacopii's Blog
mi-am amintit de vremurile copilariei. Acolo, la tara, timpul se oprise in loc. Mirosea a ierburi calde si ude, a fructe, a flori , a camp, a cirese. Un miros de natura si de lucruri simple. Si bunicii, si intamplarile copilariei. Prietenii pe care nu i-am revazut de atunci, casa strabunicii care mai exista doar pe ulita gandurilor mele. Mi-a dor de acei ani si de farmecul lor pe care il pastrez doar in suflet si in amintirile mele. Mi-e draga evocarea ta. M-a propulsat in satul bunicilor.
Ieri, la un moment dat, pregăteam cu totul altceva pentru blog. Apoi, dintr-o dată, am vizualizat acea imagine în care bunicul întorcea fânul. Şi a fost un declic, m-am gândit că e păcat de imagine. Iniţial, mă gândisem la un text de proză scurtă, ulterior am ales varianta versului alb. Şi nu îmi pare rău. E mesajul transmis în cuvinte cât mai puţine. Frumoase vremuri erau, aşa este, cu o linişte interioară pe care o percepeai chiar dacă erai doar copil…
toti copiii au nevoie de ulita copilariei. Ei o percep altfel si pentru ei e fermacatoare.
Perioada copilăriei rămâne un punct de reper fundamental în viaţa noastră…
Tare frumoasa trecerea asta pe acolo, prin vacantele de la tara.
“atunci când adormeam/ strângeam în pumnii mici /fiecare zi /pierdută”
Daaa… intr-un fel, ne dadeam seama ca darul acela e minunat dar se duce…
Eu “fotografiam” in minte si in inima. Imi faceam intr-un fel un album de trairi asociate cu imagini frumoase.
Bunicul… iar mi-ai amintit. Ridica “doar varful” capitei in furca, adica de fapt vreo jumate din ea. La 84 de ani, el era ca bradul. Tot ca bradul s-a dus, repede…
Fantana inca este acolo. Si casa bunicilor. Doar ei au plecat putin. Si noi nu ne-am mai dus…
Iti multumesc de frumoasele amintiri.
Mare dar, sa le avem vii in inima…
Aşa s-au dus şi bunicii mei. Demni. La vârste înaintate. După ce munciseră de dimineaţa până seara şi trăiseră frumos, cu respect faţă de cei din jurul lor. Ne gândim în anumite momente la ei şi ne dăm seama că am pierdut tare mult. Din toate punctele de vedere…
Pingback: Pagina nu a fost găsită « Cristian Dima
Ce frumoase clipe ai descris tu acolo. Clipe asemănătoare am petrecut eu la Ardeu…de fiecare dată. Cele mai interesante erau poveştile bătrânilor, cânt stătea să aştepte pâinea care venea doar marţi şi vineri. O zi bună!
Zi bună şi ţie, tizule, m-au năpădit nişte amintiri frumoase din vremurile copilăriei şi nu puteam să nu le pun pe hârtie. Sper că am reuşit să transmit cât mai multe. La bună recitire, ajung şi eu la tine repede!
Desi nu m-am nascut la tara, parca m-as afla acolo la umbra nucului langa un put cu apa limpede…pe iarba la racoare…Doamne ce cald e la mine acum in casa….gatesc fara aer si e groaznic…
O zi racoroasa si limpede !
Nici eu nu m-am născut la ţară, am apărut pe lume în Bucureşti. Dar părinţii mei s-au născut la ţară şi eşti legat de rural în interiorul tău. Poate de aceea ne impresionează viaţa de la ţară de fiecare dată. Gânduri bune, Dana!
Ah, viata la tara…o ador…o visez si mi-o imaginez alaturi de amintiri…Poemul e superb, iar dorul se simte in fiecare cuvant…
Mulţumesc, Erys, un poem în care am încercat să adun amintiri pe care nu le poţi uita niciodată. Mă bucur că ţi-a plăcut, zi bună!
Cristi ce fain este sa-ti faci vacanta la tara ,este suuuuuuuuuuper,o zi minunata!
p.s.ai o melodie.
Chiar că este frumos, Octav. Sper să nu ne distrugem satele definitiv. O zi minunată să ai!
Pingback: La Mulţi Ani, Bloguleţ ! « M's blog
Pingback: în premieră, în direct şi-n reluare. exclusivitate. « O bloggeriţă pe role
Am pătruns datorită acestor versuri minunate într-o lume lăsată mult în urmă dar atât de dragă. Mulțumesc. Zi cu multe bucurii!
O zi bună şi ţie, Mihaela, gânduri bune. Rememorăm uneori momentele frumoase ale copilăriei… Gânduri bune!
Pingback: (Poli)tichia de margaritar « Blogul lui Teo Negură
Descrierea este intr-adevar frumoasa, dar trebuie sa recunosc inca odata ca pe mine unul stilul ma depaseste si mi se pare oarecum greoi.
Apreciez sinceritatea, ca de fiecare dată, Bogdane… Cu siguranţă că eşti mult mai atras de stilul poetic clasic.
Sa stii ca da…
)
Adica acum sincer… nu iti critic poezia, nu zic ca nu e frumoasa, zic doar ca eu nu o inteleg… la fel cum de exemplu nu inteleg de nici o culoare pictura lui P. Picaso.
M-ai lovit cu Picasso, tot respectul pentru el, suntem pe aceeaşi lungime de undă. Am rămas cu Rembrandt, cu Rubens, cu Luchian, Grigorescu, Van Gogh. Şi să ştii că nici nu am luat-o ca pe o critică. Orice părere este binevenită şi nu o spun de complezenţă. Noroc virtual la un Pinot Noir!
Pingback: LA ŢARĂ - Ziarul toateBlogurile.ro
Ai împletit extraordinar viaţa de demult a omului de la ţară cu trăirile, dorurile şi gândurile lui. Ai descris în câteva versuri, cu lux de amănunte, prospeţimea dimineţilor din mediul rural, bucuria de a simţi mirosul bucatelor din vasul de tuci, ne-ai determinat să strângem în pumni acea lume pe care am parcurs-o în felul nostru, la timpul nostru.
Te iubesc, dragul meu drag!
Te iubesc, iubirea mea, chiar mă întrebam cine mi-a lăsat un comentariu, aşa de repede. O poezie pe care am scris-o chiar azi, era pregătită o altă postare. Dar mi-am adus aminte de ţară – brusc şi dintr-o dată, cum se spune – şi de momentele în care eram în vacanţă, la bunici. Sper să am reuşit să transmit cât mai bine amintirile care m-au năpădit.
Te sărut pe suflet, draga mea dragă!
Mi-am plimbat privirea pe întreg textul de multe ori din dorinţa de a selecta câteva imagini care m-au impresionat. Imposibil. Totul m-a fascinat şi ar fi trebuit să selectez întreaga poezie.
Te sărut dulce, dulce de tot, dragostea mea!
Te sărut şi eu, iubirea mea, e o altă noapte frumoasă în care stăm şi comentăm, vorbim, tu stai cu laptopul pe genunchi, eu la masă, cu pasiunea comună – scrisul – şi cu dragostea răspândită în atmosfera încinsă din cameră.
Adevărul este că sunt momente în care ne aducem aminte de bunici şi de grija lor permanentă pentru nepoţii lor. Dumnezeu să-i odihnească!