____________________________________
Mi-aş plânge de milă râzând cu gura până la urechi… Neobişnuit. Oricum, am putea să spunem fără teama că ne vom plasa într-o eroare rudimentară că viaţa este suma unor enunţuri contradictorii şi – în acelaşi timp – demonstrabile, pe care nu reuşim să le înţelegem niciodată în deplinătatea lor. Până şi simpla dorinţă de a pătrunde esenţa unor astfel de şarade este sortită eşecului. E mai bine să laşi viaţa să curgă. Uneori cascadă, alteori râu molcom, păzit de maluri întotdeauna înverzite, de cele mai multe ori fluviu nărăvaş care se simte prins în chingi de stânci nemiloase… Viaţă.
Cineva – un anonim inspirat, sunt mulţi şi vor mai fi, trec prin… viaţă nebăgaţi în seamă - spunea odată că nu trebuie să îţi faci griji în legătură cu viaţa, fiindcă oricum n-o să-i supravieţuieşti.
Altcineva al cărui nume nu a fost păstrat (din păcate) spre aducere aminte considera că viaţa nu se măsoară în numărul de respiraţii, ci în numărul de momente în care ni s-a tăiat respiraţia.
Şi unul şi celălalt au reuşit, cred eu, să dea câte o definiţie durabilă pentru ceea ce numim într-un mod atât de rigid viaţă… Viaţa muşcă din noi, chiar dacă ne amăgim cu iluzia că noi suntem cei care muşcă din ea. Ne-o imaginăm ca pe un măr sau ca pe o pară suculentă – puteţi propune şi alte fructe, dacă doriţi - dar, judecând obiectiv, noi înşine suntem fructele zemoase din care viaţa muşcă avidă şi stoarce picătură cu picătură în fiecare zi… Paradoxal, acceptăm fericiţi tortura de o viaţă şi am fi în stare să plătim averi uriaşe pentru a fi chinuiţi astfel la nesfârşit. Poate chiar o eternitate. La final tot am mai cere 24 de ore în plus şi aş putea să pariez pe această idee.
Tocmai de aceea spuneam mai devreme că mi-aş plânge de milă râzând cu gura până la urechi… Neobişnuit? Viaţă.
Pingback: 20 de lucruri care le iubesc (via @Doipe2) « Soapta Fantomei
Viaţa, darul cel mai de preţ pe care ni-l da Dumnezeu, iar noi nu suntem în stare să o trăim cum se cuvine din N motive, viaţa, cea care curge ca lacrima sau ca râsul cristalin al unui prunc…viaţa noastră se scurge… nimeni nu e mai presus decât timpul, hoţul de vieţi.
Viaţă plină de bucurii!
Viaţa este frumoasă, cu toate ale ei, şi mai bune şi mai rele… Gânduri bune, Dana!
Asa suntem creati cu o dorinta nestavilita de viata, indiferent de satisfactiile sau insatisfactiile pe care aceasta ni le ofera.
Şi zic eu că este foarte bine. Viaţa nu poate fi nici ternă, nici uşoară. Uneori, fiecare zi este o luptă care trebuie dusă până la capăt, nu abandonată…
Pingback: Despre blogul unui ratat realizat . Must read Bogdan Epureanu « Blogul lui Teo Negură
Pingback: Un strop de-albastru lin – cartea « Mihaela13o's Blog
Pingback: Aşa să fie, oare ?! « World of Solitaire's Blog
Pingback: 20 de lucruri care le iubesc (via @Doipe2) « Pop Denis Roger
Pingback: Filantropică « Ioan Usca
Ştii, Cris, unii trăiesc viaţa, alţii trec prin ea. Citindu-ţi rândurile despre trecerea noastră pe pământ, mi-au venit în minte cuvintele iluministului J.J. Rousseau: ,,Orice om are dreptul să-şi rişte viaţa pentru a şi-o păstra.”
Bine spus că trec prin ea, Ca raţa prin apă. Sau gâsca? Oricum nu contează, ideea este excelentă… Numai bine vă doresc!
E bine să ştim să luăm frumosul din viaţă, iar atunci când ne va fi mai greu, vom avea cu ce să o înfrumuseţăm. Zâmbetul de ieri va fi amintirea dulce de mâine.
Mi-aş dori ca fiecare zi care a trecut să fie concretizată într-un zâmbet. Din păcate, unii nu reuşesc să vadă frumosul din viaţă…
Grea sau , aparent ușoară, obositoare sau tristă, viața ne este dată.O trăim cu toate ale ei.
Eu zic că merită! Chiar este frumoasă!
Și tu recunoști-
”La final tot am mai cere 24 de ore în plus şi aş putea să pariez pe această idee. ”
Foarte frumoasă, viaţa asta… Foarte frumoasă, orice s-ar spune…
Viata..mar dulce, dulceata zaharisita sau nu…agurida…mai degraba, cand iti dai seama cum e…trebuie sa dai darul inapoi.Il dam altora odata cu gandurile noastre, daca vor sa le asculte…
Da, prin gânduri… Aşa trece viaţa de la unii la alţii…
…ce placut e sa lupti stiind ca vei fi invins…
Nu ştiu cât este de plăcut, totuşi…
Cât de frumos ai scris:”E mai bine să laşi viaţa să curgă. Uneori cascadă, alteori râu molcom, păzit de maluri întotdeauna înverzite, de cele mai multe ori fluviu nărăvaş care se simte prins în chingi de stânci nemiloase… Viaţă.”
………………………
Poza cu pisica o voi fura, cu voia ta, pentru albumul electronic personal, e…monumentală! O zi bună!
N-am nimic împotrivă să preiei fotografia, şi mie mi-a plăcut, am mai spus-o – le iau de pe un site free, pixdaus.com. Sunt foarte mult fotografii frumoase. Mă bucur că ţi-a plăcut textul, o zi bună!
Pingback: The last Rose of Summer « my heart to your heart
Chiar pe cand citeam articolul tau despre viata a sunat telefonul.Era fiul meu cel mic care-si luase tensiunea si a vrut sa ma intrebe daca e buna sau nu.M-am speriat, era o valoare,apoi am inceput sa ma gandesc cat de pretioasa e viata si sanatatea, mai ales cand e vorba de copiii nostri.
Dacă analizăm lucrurile cu foarte mare atenţie ajungem de multe ori la concluzia că sănătatea este cea mai bună dintre toate. Restul este colateral.
Cristian, sanatatea e cea mai importanta.
Am trecut pe aici sa-ti spun ca a fost o greseala din cauza folosirii necorespunzatoare a tensiometrului.Asa ca m-am linistit.
Ce bine, Gabi! Uite cum putem fi puşi pe jar pentru că nu este cineva atent atunci când ar trebui să fie! Gânduri bune!
Şi eu care că gândeam că viaţa înseamnă doar cea mai mortală boală cu transmitere sexuală…
Hai că m-ai făcut să râd, Marius! O zi bună să ai, baftă în toate!
Mda…articolul asta parca e scris pentru mine. Viata asta e tare afurisita uneori si asa ne joaca niste feste! Zic asta eu, care am doar douazeci si ceva de ani, dar din pacate m-am lovit de zidurile ei puternice. Apreciez enorm Viata, asta e adevarul. Cu atat mai mult cu cat…nu stiu cat voi mai avea parte de ea, desi ma lupt cu toata fiinta mea sa nu o parasesc asa curand. Si stiu ca o sa reusesc, sunt luptatoare, hotarata, am toate motivele din lume, iubesc si sunt iubita. Asta ma face sa fiu si mai puternica!
Frumos articol, Cristian, foarte frumos. Ar trebui sa ne gandim mai des la lucrurile astea si ar trebui sa invatam sa apreciem mai mult fiecare clipa traita.Si asta pentru ca:
Cred ca am gresit ceva, nu stiu daca se vede videoclipul. Oricum, asta este
Oho, ce vremuri. O melodie care făcea ravagii…
Am observat că videoclipul a intrat mai sus şi mulţumesc pentru el… Îţi doresc să ai tot timpul puterea de a trece peste toate, indiferent de situaţie. Gânduri bune!
“viaţa este suma unor enunţuri contradictorii şi – în acelaşi timp – demonstrabile, pe care nu reuşim să le înţelegem niciodată în deplinătatea lor. ” Uite ca enuntul acesta mi-a placut. Momentul filozofic, introspectia de dimineata ne face bine. Sugestiva imaginea cu pisica si cele noua vieti ale sale. Pacat doar ca, pisicile, nu au momentele lor filozofice. Sau poate ca au dar nu ne spun noua.
O zi frumoasa sa ai!
Dar dacă au şi pisicile momentele lor filozofice, iar doar ne imaginăm că nu au? O zi frumoasă îţi doresc şi eu, Gabriela!
Foarte frumos ai scris despre viata, e un alt mod de-a spune: “O luptă-i viaţa; deci te luptă, Cu dragoste de ea, cu dor.”
O zi frumoasă, Cristi!
Cu dragoste, înainte! O zi bună să ai şi tu, Georgiana!
Sunt foarte de acord cu acel citat cum ca “viaţa nu se măsoară în numărul de respiraţii, ci în numărul de momente în care ni s-a tăiat respiraţia” – cunosc oameni care au o avut o viata scurta, dar s-au bucurat de ea mult mai mult decat altii care au trait pana la adanci batraneti, dar nu au reusit sa iasa niciodata din cursa meschina a existentei de zi cu zi…
Bogdane, poezioara e scrisă prin două mii şi un pic, are destulă istorie în ea. Dar îţi dai seama că nu pot să fac un background la fiecare text, cu toate că nu ar fi o idee rea. Pe de altă parte, trăirile celor care scriu, am mai spus-o, sunt de foarte multe ori contradictorii şi atunci ies din aşa-zisele tipare…
Pot să spun că şi eu am cunoscut astfel de oameni? Timpul nu a fost deloc darnic cu ei, ba chiar zgârcit, în schimb au profitat de fiecare minut şi de fiecare zi ca şi cum ar fi presimţit că viaţa lor va fi foarte scurtă. Şi i-am respectat pentru asta…
Pingback: A fost… « Cristian Dima
Suntem masochişti, probabil, doar pentru a trăi acele momente când ni se taie respiraţia… Nu sunt atât de multe pe cât ne-am dori dar sunt clipele când sufletul vibrează şi zâmbeşte pentru ca mai apoi să se relaxeze nostalgic la ce a simţit cu o clipă mai devreme…
Există momente şi momente. Şi unele în care – aşa cum am spus-o şi o mai spun, chiar dacă mă voi repeta – ai senzaţia că viaţa este croită de cel mai prost croitor din câţi au existat. Din păcate, nu se poate strâmta nimic, nu se poate scurta nimic…
Recitind textul tău mi-a venit în minte o melodie a celor de la Pasărea Colibri pe care o fredonez uneori…
“La di da di da da, la di da di da da,
Cum scăpăm odată de complicata viaţă?
Viaţa-i incărcată, viaţa-i complicatî,
Trebuie-uşurată prea complicata viaţă.”
Ha, ha, ştiu melodia, e bună şi chiar se potriveşte. Adevărul este că nu ne dorim, totuşi, să scăpăm de complicata viaţa. Niciunul dintre noi…