Azi am răsfoit o carte cu totul şi cu totul specială. Se numeşte Propriul Trecut. Cum nu a fost şi nu va fi niciodată publicată, cartea se odihneşte pe un raft al unei biblioteci încăpătoare numită suflet. Din când în când, fiindcă astfel de momente vin dintr-o dată şi nu se dau duse până când nu acţionezi în consecinţă, o ating cu degete mai mult sau mai puţin tremurânde, o deschid la întâmplare şi… citesc. Mă citesc. Fiecare capitol are un farmec aparte, trebuie să recunosc, iar dacă alătur rândurilor şi imagini întipărite pe retină, în pofida trecerii anilor, obţin un album de viaţă normală, cu ruperi de ritm, cu acele suişuri şi coborâşuri pe care le parcurge oricine, cu poezie cântată sub creangă de copac înflorit sau cu dezamăgiri – nu neapărat sentimentale – care te fac să oftezi şi să spui de mâine va fi altfel. Nu este niciodată altfel, din simplul considerent că ne redactăm viaţa aşa cum ne dictează felul nostru de a fi. Dacă încercăm un eventual copy-paste, ajungem inevitabil la concluzia că riscăm să devenim falşi. Răsfoind azi propriul trecut m-am amuzat copios, m-am întristat pe măsură, am lăsat nerezolvate probleme destinate nerezolvării şi am adăugat puncte de suspensie acolo unde, altădată, pusesem punct. Într-un final, atunci când am reaşezat cartea pe raftul din suflet, nu m-am simţit hotărât să schimb ceva în viitorul trecutului meu. Pur şi simplu mi-am propus să mă las prins de o nouă lectură captivantă atunci când voi simţi nevoia. Am mai mângâiat o singură dată filele îngălbenite şi am zâmbit la gândul că viitoarele capitole ale Propriului Trecut se vor aşterne singure, fără să-mi afecteze programul cotidian…
Cristian LISANDRU
Pingback: Clişeu40: măiestrie de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog
Pingback: Zborul – I « Ioan Usca
Am gasit si eu, pe unul din rafturi, o carte care se cheama la fel. Nu e groasa, sunt inca destul de micuta, dar randurile scrise acolo ma fac uneori sa ma infior. Sunt cateva lucruri pe care as fi vrut sa nu le traiesc, ma dor si acum…Si totusi, imi dau seama ca traindu-le, am devenit mai puternica si asta pentru ca nu reusit sa ma doboare.
…Da, frumos subiect, buna alegere, pe toti ne-ai pus putin pe ganduri. Cred in trecut,prezent si viitor ! Si stiu ca nu gresesc.
Toate gandurile mele bune pentru voi!
Bineînţeles că nu greşeşti. Iar cartea ta, cartea propriei vieţi, va avea un număr din ce în ce mai mare de pagini, încetul cu încetul. Îţi trimitem şi noi numai gânduri bune!
cred… defapt sunt sigur ca sunt mult prea putini oameni care mai citesc (carti). asa cum televiziunea a ucis lectura, asa si internetul a ucis televiziunea … ma intreb oare ce o urma?
Urmează vremuri din ce în ce mai complicate, evident…
Uneori am senzatia ca avem ganduri atat de infratite, insa tu, mai inspirat, le povestesti mult mai bine.
Si eu cred ca suntem suma propriilor dezamagiri.
Mă bucur că spui asta, am observat şi eu că foarte multe ori gândim asemănător. Rămân la părerea că oamenii care se aseamănă se adună.
Gânduri bune, ştrumfilor!
Astept ziua in care o sa pot sa ma adresez si eu cu acelasi apelativ….
asa ca, nu mai pierde vremea!
asteptam anuntul!
Ha, ha, mi-a plăcut acest comentariu… Să spun? Să nu spun? Să spun? Să nu spun? Tensiune maximăăăăăăăăăăăăă!
Bine!
Nu spune!
Totusi, se intampla inainte de Craciun, nu-i asa?
Nu, ceva mai încolo…
…eiiii, ce subiect, trecutul! Daaa….
Stii, draga Chris, asa credeam si eu, ca suntem conditionati de suma intamplarilor si trairilor, care ne dau acel fel de a fi.
Si apoi a venit, ca un tavalug, o uriasa schimbare.
Si am aflat cum poti intra in trecutul tau, cotrobaind in cele mai ascunse si mai dureroase cotloane, cum poti lumina si scoate de acolo ceea ce ne tine in capcane de tot felul. Si cum putem schimba. Nu, nu trecutul. Evenimentele, faptele raman. Dar intelegerea devine alta. Simtirea devine alta, caci se desfac, se destrama si se ard ranile, se cresc puterile. Si schimband felul de a fi – se poate, oooo si inca cum se poate! da’ cum munca si curaj, caci e dur si dureros sa te confrunti cu tine si sa faci uneori chirugie pe suflet – poti sa iesi din acel fel de a fi, dezvaluind ce se ascundea sub masti. O fiinta extraordinar de frumoasa. Si asta e valabil pentru fiecare din noi.
Iti spuneam candva zisa asta draga mie, a dr. Wayne Dyer: “Cand iti schimbi felul de a vedea lucrurile, lucrurile pe care le vezi se schimba.”
La fel e si cu trecutul si viitorul: cand schimbi felul de a trai trecutul, cand te dezlegi si dai drumul la aripi, suma viitorurilor posibile creste considerabil.
Bine ai revenit, Mikka… Sincer, nu cred că am face bine dacă am încerca să ne schimbă trecutul. Trebuie să trăim alături de el, să-l acceptăm şi să-l înţelegem. Aceasta, zic eu, este cea mai bună soluţie dintre toate. Construirea viitorului nu poate fi făcută decât în trecut, însă odată făcută o alegere nu se mai poate schimba nimic. Zi bună!
Asa e, nu poti schimba alegerea. Nici nu e nevoie. Intelegerea aceea si acceptarea de care zici fac totul. Daca ne-am face mai multe clipe de privirea a trecutului, de re-vedere si intelegere, ce bine ar fi! Ar fi mult mai usor sa ne miscam spre viitor.
Si am avea mai multa claritate si intelepciune pentru urmatoarele alegeri.
O zi buna si voua, dragilor!
O zi bună îţi dorim şi noi, Mikka. Din păcate, uităm de foarte multe ori să privim în trecutul nostru. Am avea adevărate revelaţii…
Stii, uneori ma-ntreb daca schimband, probabil sub imperiul unei amintiri, chiar viitorul propriului trecut, am fi mai fericiti. Nu ti se pare ca suntem, aiurea parca, mult mai preocupati de ieri, decat de azi si maine?…
Ba da, Teo. Mult mai preocupaţi suntem, pe măsură ce trec zilele. Chiar dacă, prin absurd, am încerca să schimbăm ceva în trecutul nostru, nu sunt convins că ne-am creiona un viitor care să fie lipsit de griji…
Pingback: spiritul de turmă de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog
Viata curge inevitabil prin noi.Este bine ca din cand in cand, sa mai aruncam cate o privire spre trecut..dar, sa mergem tot inainte.
Un sfarsit de saptamana plin de lumina din LUMINA iti doresc !
Înainte este îndemnul de bază, vă dau dreptate, nici nu ar putea fi altfel! Vă doresc şi eu un sfârşit de săptămână cât mai bun, cu LUMINĂ în suflet şi gânduri…
Atat de frumos…
si atat de inteleptu:)
Trecutul meu? Hmmmm, cred ca sunt impacata cu el mai mult decat altadata. Daca ceea ce e acum in TRECUT nu ar fi fost, ce as fi fost eu azi?
Felicitari:)
Suntem suma întâmplărilor petrecute în trecutul nostru, aşa este…
Nu poți șterge nimic din cartea vieții, sau , mă rog, metode sunt, rămân , adânci, amprentele. Răni vindecate in pripă, altele doar pe deasupra, unele deschise.
Suntem ceea ce am adunat, chiar dacă lumea ne percepe in felul ei.
O zi frumoasă, lector de viață!
”Am mai mângâiat o singură dată filele îngălbenite şi am zâmbit la gândul că viitoarele capitole ale Propriului Trecut se vor aşterne singure, fără să-mi afecteze programul cotidian…”
O zi frumoasă îţi doresc şi eu, Gina, mă bucur că ai trecut. Suntem ceea ce am adunat, aşa cum spui tu.
Fiecare dintre noi mai răsfoim din când în când propriul trecut. Şi dacă nu întâlnim în el regrete, înseamnă că am ştiut să ne trăim momentele. Uneori în viaţă mai trebuie să încheiem câte un capitol pentru a merge mai departe. Aşa e firesc. Persistând în trecut, riscăm să uităm de prezent.
Trecutul face parte integrantă din noi, trecem prin ele cu gândul de forte multe ori, apoi ne scriem prezentul lăsându-l să se transforme, la rândul său, în trecut…
Fascinanta carte cu subiecte inepuizabile…Tot ceea ce scrii, are legatura, vrand-nevrand cu acest trecut care si-a pus amprenta asupra ta.Orice am face, din noi insine nu putem iesi.Dar felul in care ai prezentat aceasta lectura a fost de-a dreptul impresionant.O zi minunata!
Mulţumesc, Maria. Şi îţi dau dreptate – tot ceea ce facem şi ce scriem are legătură cu trecutul nostru. Nu ne putem rupe niciodată de el.
Pingback: Claude Joseph Vernet, pictor francez (14 august 1714-3 decembrie 1789) « my heart to your heart
Nu stiu de ce, dar nu prea-mi place sa citesc astfel de carti, insa n-as ezita nici o clipa sa citesc capitolele frumoase sau sa mi le “citeasca” altcineva, de exemplu mama.
Cristian, un weekend minunat si racoros!
Un final de săptămână cât mai bun, Gabi. Fie că ne place, fie că nu ne place, trecutul se ţine scai de noi şi trebuie răsfoit, la anumite intervale de timp…
…”ne redactăm viaţa aşa cum ne dictează felul nostru de a fi”…cat este de adevarat! La fel suntem cititi, exact cum dicteaza felul de-a fi al cititorului…
Corect, Erys. Orice am face, nu putem schimba asta…