____________________________________
Sunt momente în care ai vrea să iei taurul de coarne, cum se spune, numai că animalul respectiv stă picior peste picior, fumează trabuc şi îţi dă cu tifla. Nu mai vrea să intre în arenă. Pare plictisit. Zice luptă-te singur, eu n-am chef. Sau, ca să parafrazăm bancul acela de pe vremuri, o zi am chef, o zi n-am chef, azi n-am. Degeaba încerci să îi spui că eşti pregătit, că ai făcut joc de glezne, ai tras de fiare de-a ieşit lenea din tine prin toţi porii şi ţi-ai pus ţinuta de gală peste trupul musculos. Taurul face pe indiferentul – poate chiar este indiferent, trebuie luată şi această variantă în calcul, s-a săturat să tot aştepte intrarea TA în luptă - scoate pe nări rotocoale de fum din ce în ce mai mari şi soarbe printr-un pai roz din cockteilul adus de un ospătar slugarnic.
Rămas singur în arenă, privit de ochi holbaţi care nu înţeleg ce se întâmplă, îţi vine să sfâşii cu dinţii pânza aia roşie, să înfigi sabia direct în tine, iar spectatorii te huiduie şi ajung la concluzia că s-au înşelat atunci când te-au perceput drept un matador redutabil, cu poftă de luptă, fie ea şi inegală („vara” şi „los tercios de banderillas” ştiu de ce).
Implori taurul din priviri – vino, domnule taur, nu mă face de râs, uite câtă lume a plătit biletul pentru ca noi doi să producem showul de calitate, ce-i cu dumneata? A venit şi momentul MEU de glorie! Taurul insensibil pufneşte şi îţi întoarce spatele.
Sunt momente în care ai vrea să iei taurul de coarne. Au fost momente în care puteai să iei taurul de coarne şi nu ai făcut-o. Atunci de ce te vaiţi? Au şi taurii dreptul la clipele lor de linişte. Tu, pe drumul către casă, cu capul în pământ, luat în balon de unul şi de altul, devii filozof şi ajungi la concluzia că dacă ratezi ocazie după ocazie s-ar putea să nu mai păşeşti niciodată în arenă. Viaţa te provoacă, asta este adevărat, dar de aşteptat nu te aşteaptă niciodată…
Cristian LISANDRU
Pingback: Un an cu voi! « Soapta Fantomei
Pingback: oraşul e un pisoar de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog
Pingback: Un an cu voi! « Pop Denis Roger
Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Vedi Veneția! ( II)
Pingback: Problema zborului cu un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este decât un vis.Academia de Ştiinţe de la Paris catre Traian Vuia « my heart to your heart
Era o vorbă românească: “Dumnezeu îţi dă dar nu îţi bagă şi în traistă”. Gânduri bune!
Gânduri bune, Cristi. Trebuie să ne ajutăm şi singuri, altfel nu vom reuşi să facem absolut nimic…
Pingback: Datini bulversate | Ioan Usca
și totuși toate se fac la timpul lor….
Aşa este. Şi aşa ar trebui să fie…
Poate că acolo în arenă trebuie să fii mereu în priză, însă din când în când mai sunt alţi toreadori care îi sar în ajutor sau abat taurul, atunci când toreadorul principal se află în pericol. În viaţă, nu te poţi baza pe cei din jur. Trebuie să înveţi să te descurci singur. Dacă eşti bun, câştigi… dacă nu, te ia taurul (a se citi viaţa) în coarne.
Ori îţi iei viaţa în mâini şi încerci să-i dai un sens, ori o laşi să treacă şi să facă ce vrea din tine. A treia variantă nu există.
Nici eu nu cred că există o a treia variantă. Sunt doar cele două despre care vorbeşti şi tu. Lupta este dură, cei de pe margine nu te încurajează întotdeauna, însă tu trebuie să îţi vezi de drumul şi de lupta ta…
Pingback: răsărit de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog
Pingback: Lubenită de Gottlob « Călin Hera. PA-uri şi mirări
Pingback: Larry Rivers (17 august 1923 – 14 august 2002), artist american « my heart to your heart
Renuntam la lupta deoarece nu prea ni se alatura multi, prefera sa stea pe margine, nu vor sa-si ia belele pe cap, chiar daca e si lupta lor de fapt.
Asta ma dezamageste mult.
Problema este că acolo, în arenă, trebuie să fii tot timpul în priză, ca să zic aşa… Şi unii nu-şi asumă lupta.
…”scoate pe nări rotocoale de fum din ce în ce mai mari şi soarbe printr-un pai roz din cockteilul adus de un ospătar slugarnic. ”
… hmmm, asta e cumva taurasul Ferdinand?
Poate ca tocmai atunci e momentul potrivit de luat de coarne, chiar daca taurul nu are chef. Poate ca acela e momentul lui de slabiciune. Ca altfel ar fi fost in arena, daca se simtea sigur pe picioarele si coarnele lui…
Sau poate e un taur care a devenit intelept si se gandeste, in fine, la o strategie, nu la a iesi in arena,asa, descoperit… Poate gaseste cum sa rezolve batalia fara lupta “corp la corp”.
Cine stie?
Oricum lupta aia de arena e un show in care un public tare ciudat se distreaza pe margine – taaare ciudata distractie! – pe cand luptatorii isi joaca acolo jocul vietii si al mortii…
Am fost folosit ideea de coridă doar ca o comparaţie pentru lupta dintre om şi viaţă. Astfel de lupte în arenă – la cele cu tauri mă refer – nu-mi plac nici mie, mi se par o aberaţie… Şi nu înţeleg cum de încă au atâţia spectatori. Dar aste este, ce nu ne place nouă este un prilej de mare bucurie pentru alţii.
Gânduri bune!
viata este ca o arena, locul in care esti provocat si accepti sa lupti sau te regragi. Victoria sau esecul, sunt doua ipostaze ale luptei, la capatul careia, devii folozof si analizezi perspectivele sub presiunea publica sau conjunctura de moment.”Tu, pe drumul către casă, cu capul în pământ, luat în balon de unul şi de altul, devii filozof şi ajungi la concluzia că dacă ratezi ocazie după ocazie s-ar putea să nu mai păşeşti niciodată în arenă. ” Viata iti ofera zilnic, oportunitati, posibilitatea de a alege, dar nu are timp sa stea sa meditezi mult asupra lor.
Frarte frumos textul. Mi-a placut. Filozofic, profund, aparent simplu.
Ganduri bune si o zi frumoasa!
O zi bună, Gabriela. Viaţa ne cheamă în arenă în fiecare zi. Uneori intrăm, alteori preferăm să aşteptăm momentul pe care îl considerăm cel mai bun. Ratăm multe momente, există timpi morţi, nimic nu mai poate fi întors…
Pingback: Vacanţă 1 | Simion Cristian
Cred ca tine de un adevarat exercitiu capacitatea de a lua hotarari importante in momente decisive ale vietii. Or, aceasta nu este o trasatura generalizata de care sa beneficieze toti oamenii. Trebuia sa ai o vointa puternica si luciditate pe masura pentru a “lua taurul de coarne”. Recent, ambasadorul american din Romania spunea ca noi, romanii, ar trebui sa invatam sa ne dezobisnuim de replica “Asta e…” (care implica impacarea cu destinul) si sa o inlocuim cu “I can”. Este o diferenta, totusi… Care tine si de alta viziune asupra vietii…
O zi cat mai buna!!!
Da, o cu totul altă viziune. De foarte multe ori spunem nu numai “asta e…”, ci şi “viaţa le va rezolva pe toate”. Şi lăsăm timpul să curgă, convinşi fiind că se lucrurile vor intra pe un făgaş normal. Ar trebui să ne implicăm mult mai mult şi să nu ne fie frică să luăm taurul de coarne. Lipsesc şi luciditatea şi voinţa, din păcate.
O zi bună vă doresc şi eu!
Pingback: Descântecul lunii « Noaptebunacopii's Blog
“Viaţa te provoacă, asta este adevărat, dar de aşteptat nu te aşteaptă niciodată…”…trist dar atat de adevarat…
Trebuie să privim adevărul în faţă, de fiecare dată…
Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 64 | Ana Usca
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 29) « Blogul lui Teo Negură