strâng starea de bine în pumni
perversitatea cotidiană
încearcă să îmi descleşteze degetele
se albesc încheieturile torturate
curg broboane reci pe tâmple
ce refuză încărunţirea
ochii mijiţi îndeamnă buzele
să frământe asiduu
protestul murmurat
eu n-am să ies pe uşa din dos
dintr-o stare de bine
m-ai ţintuit cu privire aţâţătoare
înlănţuindu-mi temerile
percep dureros
tremurul genunchilor pălmuiţi
de un trufaş echilibru instabil
mă agăţ de tine
eşti ultima geamandură
rămân la linia orizontului
pentru a sfida prin tăcere
furtuna…
Cristian LISANDRU
Chiar imi place finalul… da un final oarecum neasteptat poeziei…
Bogdane, chiar mă bucur fiindcă ţi-a plăcut această poezie…
Pingback: cobor nivelul de trai cum… / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog
Poezie bine scrisă, coerentă, transmite.
Mulţumesc, Ioan, ştii că sunt interesat permanent de părerea ta. O zi bună să ai!
Pingback: schimbare de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog
”percep dureros
tremurul genunchilor pălmuiţi
de un trufaş echilibru instabil
mă agăţ de tine
eşti ultima geamandură
rămân la linia orizontului
pentru a sfida prin tăcere
furtuna…”
Starea de bine este fără preț.Trebuie păstrată cu orice risc!!
Indiferent de situaţie, trebuie să fim de veghe lângă starea de bine. Dacă o pierdem chiar nu ştiu cnd o vom mai regăsi…
Pingback: Povestea poveştilor | Ioan Usca
Pingback: un pas înainte. promit să… « اBlog Feminin
Pingback: Moscova nu crede in lacrimi « Profund Anti basescu
Din ce în ce mai greu de atins starea de bine. Încerc să o păstrez şi să nu-i dau ocazia de a dispărea alungată de “binevoitori”.
Asta fac şi eu, asta face şi Geanina, în fiecare zi. Binevoitorii, cu ghilimelele de rigoare pândesc la tot pasul, aş zice…
Asta fac şi eu, asta face şi Geanina, în fiecare zi. Binevoitorii, cu ghilimelele de rigoare pândesc la tot pasul, aş zice…
Pingback: Clişeu42: o clipă cât o viaţă de Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog
Pingback: Să rânjiţi bine dragilor! Economia lucrează pentru voi… « Dispecer Blogosferă
Pingback: Gustave Caillebotte (19 august 1848 – 21 februarie 1894), pictor francez « my heart to your heart
Pingback: Gerbrand van den Eeckhout (19 august 1621-22 octombrie 1674), pictor olandez « my heart to your heart
Nici macar starea de bine nu vreau s-o “strang in pumni”.Stiu ca intotdeauna dupa prea mult bine urmeaza ceva rau, chiar foarte rau.
Eu aş vrea să încercăm să fim, totuşi, optimişti, chiar dacă nu ne lasă viaţa asta tot timpul…
Starea de bine a devenit similara efectului placebo. Stii ca nu este dar totusi te straduiesti sa crezi in existenta ei… O strangem in pumni si totusi dispare. Ce ne mai ramane? Speranta ca va reveni candva…
Înseamnă că sunt un fericit. Deţin o stare de bine permanentă, la nivel sentimental, evident. Şi mă străduiesc să nu o pierd… O zi bună să aveţi!
Starea de bine e rara si greu de atins la orele intens circulate…Prin autosugestie, o putem atinge noaptea, in vis…Atunci si nici atunci, poate.
Ha, ha, eu o ţin, totuşi, în pumni. Şi nu vreau să o pierd, tocmai pentru că este aşa de greu de găsit…
Adevărul e că dacă prindem starea de bine trebuie să ţinem strâns de ea că hienele ar putea avea pretenţii să o impoziteze…
Uite că la asta nu m-am gândit, e cu totul altă perspectivă. Tizule, nu le mai dai idei, ăştia prind păsărica din zbor şi pe urmă e grav…
Starea de bine? În zilele noastre, este rara avis, este ca o floare de colţ fragilă, este, din ce în ce mai mult, o fata morgana. Aşa că, dragul meu, ascunde-o bine în palme sau între filele cărţii preferate.
Fac tot posibilul, alături de Geanina, să păstrez această stare de bine. Şi intuiesc că nu-mi va scăpa printre degete… Gânduri bune!
În ultima vreme, din ce în ce mai des, recurg şi eu la astfel de metode, pentru a păstra momente de bine. Dar şi acelea, parcă, mi se scurg printre degete. Aş vrea nişte mănuşi cu plasă pentru starea de bine!:)
Mănuşi cu plasă? N-ar fi rea ideea, dar uite că nu le găseşti atunci când vrei. Aşa că trebuie să strângem bine pumnii, pentru nu se scurge binele printre degete… Zi bună, Marius!
strange-o si nu-i mai da drumul. starea de bine e din ce in ce mai greu de gasit…
Tocmai de aceea trebuie să avem grijă de ea atunci când o avem în pumni…
Pingback: Cercul închis « Blogul lui Teo Negură