pădurea are cabinet stomatologic
animalele stau la coadă
discută
schimbă impresii
socializează
pacienţii nu pot ascunde
tremurul din glas
zgomotul frezelor
agresează timpanele
dentistul mi-a spus
domnule lup
trebuie să scoatem colţii
sunt cariaţi
nu mai aveţi nevoie de ei
o să mâncaţi cereale cu lapte
dacă doriţi o proteză
am să vă iau mulajul
am mârâit la urechea lui
un lup fără colţi
este o absurditate
legea firii
nu impune prădătorului autentic
controlul periodic
albirea danturii
implantul sau extracţia
a fost o experienţă utilă
oamenii vor prezenta încredere
doar atunci
când nu-şi vor mai implanta colţi
pentru a muşca din ei înşişi
Cristian LISANDRU
SURSA FOTO – wolfloversonly.zoomshare.com
Like this:
4 bloggers like this post.
Pingback: MUZEUL SATULUI DIN SIBIU (1) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Cântece din frunze… de toamnă
Pingback: Cum Doamne ? « M's blog
Pingback: Capriciu | Ioan Usca
Totusi, canibalismul a aparut intre oameni. Si se mentine, intr-o forma mai moderna. Tendinta de comportamnet animalic, de sfasiere a sufletului, de nimicire a demnitatii sunt specifice generatiei noastre mai mult ca oricand. Fiindca stim sa muscam mai cu finete… Chiar daca in urma raman rani sangerande!
Forma aceasta modernă de canibalism mi se pare cea mai periculoasă dintre toate. “Tendinta de comportamnet animalic, de sfasiere a sufletului, de nimicire a demnitatii sunt specifice generatiei noastre mai mult ca oricand”. De aici porneşte pericolul fatal.
Muşcăturile fine rămân, aşa cum daţi de înţeles, tot muşcături. Se sare la beregăţi cu o plăcere nebună…
Chiar dacă şi lupul şi omul îşi arată colţii uneori, lupul măcar nu şi-i înfige în semenii săi.
Poate că face asta, uneori. Mânat din spate de foame… Oamenii vânează şi atunci când sunt sătui…
Ecologistii si toti cei care pretind ca salveaza planeta…sunt capabili de orice.Chiar si sa ofere animalelor asemenea cabinete , ba de ce nu, lectii de salbaticire, daca ele devin prea blande…Mai bine ar lasa natura sa-si urmeze misiunea.ea stie mai bine legile.
Încercăm de foarte multe ori să ne substuim naturii şi chiar mai mult. Este o greşeală, evident. Numai că omul are această “plăcere” maximă de a considera că le ştie pe toate doar pentru faptul că este… om. Mulţi demonstrează că nici asta nu pot să fie…
Lupul e animalul tău totemic sau te cheamă sufletul spre sălbăticie?
Salutări
Lupul a fost şi rămâne animalul meu preferat…
genial finalul, desi trist.
Ps. Ai ceva la mine pe blog.
Ps2. Duminica frumoasa sa aveti!:)
Mulţumesc pentru trecere şi pentru lectură, Monica, o duminică frumoasă îţi dorim şi noi!
Mulţumesc şi pentru acest premiu:
Pingback: Du Fu (712-770) – În pragul toamnei « Orfiv
Pingback: Un banc | Caius
un lup fara colti se transforma dintr-un animal feroce intr-o victima sigura. Oamenii au uitat de mult cum e sa fii de incredere iar coltii fac parte din legea firii. Orice batalie e pe viata si pe moarte iar optiunile nu sunt prea multe. De aceea, cabinetul stomatologic al padurii e functional. El trebuie sa dea tuturor animalelor sanse sa poata musca.
Până şi lupului îi este teamă de oamenii care îşi implantează colţi. Pe lângă ei, apar implanturi cu ură, ceea ce este şi mai grav. Lipsa încrederii ne macină pe toţi…
…si coltii au vremea lor…iar oamenii si-au dat seama ca sunt greu de inghitit, isi vor implanta colti doar pentru a face impresie…
Cu siguranţă…
Pingback: Caspar David Friedrich (5 septembrie 1774 – 7 mai 1840), cel mai important pictor romantic german « my heart to your heart
Pingback: Maurice Quentin de La Tour (5 septembrie 1704 – 17 februarie 1788), portretist francez « my heart to your heart
Un lup fara colti…cosmarul oricarui lup, e sfarsitul vietii de lup.
Asa cred.
O duminica insorita tuturor!
Mulţumim la fel, Gabi. Un lup fără colţi. Un om fără poftă de viaţă. Se aseamănă un pic.
Hehe…now you know…
Yes…
oamenii vor prezenta încredere
doar atunci
când nu-şi vor mai implanta colţi
pentru a muşca din ei înşişi
Interesanta constatare!
Imaginea este colosala si imi place , place, place!
Da, m-am bucurat atunci când am descoperit fotografia şi am ţinut-o în rezervă până a venit momentul unui alt poem al lupului. Vă doresc o duminică plăcută alături de cei dragi…