Suntem în prelungirile guvernării portocalii, iar spectatorii stau cu sufletul la gură aşteptând deznodământul politic. La tribuna a doua a fost întins un banner imens pe care scrie „Plecaţi acasă, alţii la rând!” Anca Boagiu primeşte mingea de la portar, pasează pe dreapta, pentru Ion Ariton, acesta trimite mai departe către Valeriu Tabără, o fentă, două, a treia, iată şi centrarea, Elena Udrea preia pe piept în mijlocul careului advers, apoi şutează violent, fără să stea pe gânduri. O dă din nou în bară, dar nu e nicio noutate. Suplimentar, îşi rupe un toc şi cere schimbare. Suporterii înjură de mame, de taţi, de familii, mototolesc afişele electorale şi le aruncă în teren. Pe margine, antrenorul Boc se agită şi gesticulează. Este roşu la faţă şi notează de zor într-un carneţel. Demisia sau o nouă ordonanţă de urgenţă? Îi face semn lui Berceanu să iasă la încălzire. Trage cu ochiul la tribuna oficială, acolo unde patronul Băsescu suflă într-o vuvuzelă şi fumează ţigară de la ţigară în timp ce imploră un nou împrumut de la FMI. Pare liniştit, totuşi, dând apă la moară gurilor rele care afirmă că sforile se trag la Cotroceni, iar campionatul naţional este doar un rahat cu moţ…
Expulzat din guvern şi trimis la recuperare, domnul Berceanu a ieşit din silenzio stampa şi trăieşte vise în care jonglează cu balonul rotund precum Hagi. Imaginaţia dânsului este debordantă, ca de fiecare dată, iar concluzia ne umple de respect. Emil Boc este antrenor, un fel de Mourinho încruntat care trasează permanent scheme fotbalistice şi concepe strategii sportive înfricoşătoare, iar guvernul pe care îl conduce poate fi comparat cu o echipă decisă să ajungă tocmai în Liga Campionilor. Spicuim de pe Hotnews: “Antrenorul a fost domnul Emil Boc. Nu ati vazut ca in unele meciuri a fost scos si Hagi de pe teren?!”
Ba da, am văzut, numai că – spre deosebire de membrii guvernului, decişi cotidian să dea la gioale şi să trimită mingea prin bălării, plus că tratează regulamentul cu indiferenţă şi habar nu au ce înseamnă fair-play -, numitul Hagi chiar le avea cu băşica şi înnoda constant picioarele adversarilor. Era şi un coordonator de joc redutabil, filtrând ca un meseriaş toate baloanele, într-o perioadă în care naţionala României a fost la un pas de a juca semifinala unui campionat mondial, în compania Braziliei. S-a spus atunci că am căzut de pe un cal frumos.
Spre deosebire de Hagi, domnul Berceanu a căzut de pe o mârţoagă anemiată, iar acum face joc de glezne dincolo de tuşă. Şi vine cu astfel de comparaţii absurde din care înţelegem că avem la guvernare o echipă mânată către careul advers de un antrenor pe care s-ar bate Milan, Barcelona sau Real Madrid. Noi suntem de părere că Emil Boc nu ar putea antrena nici echipa de pitici a clubului Speranţa Deşartă, chiar dacă ar fi invitat la Coverciano, pentru reciclare, şi are primi un fluier cu dedicaţie din partea lui Capello.
Şi mai spune rezerva de lux Berceanu: „Cand te trimite antrenorul in teren, nu-l intrebi de ce te trimite acum, de ce te trimite la jumatatea meciului si nici el nu-ti da explicatii. Cand te scoate din teren, chiar daca ai fost bun, te scoate, poate sa te pastreze pentru meciul urmator sau te scoate pentru ca ai fost slab sau poate a nu-ti rupe unul picioarele”. Iată de ce a fost eliminat domnul Berceanu din teren, reuşim să pricepem cu mare greutate, după lungi nopţi de insomnie. Ori era prea bun, ori era prea slab, ori a fost protejat pentru a nu fi cotonogit de adversari. Ori că că, ori că că…
Urmărim cu mare interes Campionatul Politic din Liga lui Băsescu. Partidele nu sunt recomandate bebeluşilor, cardiacilor, diabeticilor, pensionarilor, lăuzelor, profesorilor, şomerilor şi altor muritori de foame din România. Se joacă după reguli noi, astfel încât orice jucător portocaliu prins în ofsaid are dreptul să înscrie în poarta goală. Preluînd o idee din regimul ceauşist, meciul se poate prelungi la nesfârşit, până în momentul în care subordonaţii lui Boc vor introduce mortul în casă. Abia atunci vor fi declaraţi campioni eterni şi vor primi medaliile înmânate de un Băsescu Traian care îşi va da singur onorul, suflând în siflee…
Cristian LISANDRU
SURSA FOTO – hatersbehatin.com


Pingback: drumuri de urmat în tăcere / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog
Pingback: MUZEUL SATULUI DIN SIBIU (7) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
Pingback: SIBIU – DETALII NOCTURNE (3) « Cristian Dima
Pingback: Împărăţia apelor II « World of Solitaire's Blog
Pingback: până la urmă vine şi ea / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog
Oops! Ce formatie si ce joc! Cata daruire si ce fente! Spectatorii sunt incantati de miscarile gratioase ale jucatorului care a dat-o in bara si drept urmare nu mai fluiera nimeni. Toti stau si admira jocul plin de farmec al echipelor. Scuze, al echipei, caci e doar una. Restul, e doar aparenta. Pentru naivi!
Avem, aşa este, o singură echipă. Cu un patron care este şi antrenor, pe deasupra. Şi doreşte să fie şi arbitru, eventual preşedintele Federaţiei de dat la Gioale. Atenţi la mişcările graţioase, spectatorii uită, de fiecare dată, esenţialul. Datul în bară devine sportul naţional.
Pingback: Recomandarea zilei: nu vă epuizaţi, mai avem multe de tras cu ăştia(PD)… « Dispecer Blogosferă
Mingea aceea este plina de sange, durere, saracie, nemultumiri…Nu-i doare piciorul cand lovesc in ea?Daca din intamplare vantul schimbarii i-o arunca la cap tocmai patronului echipei, care se simte aparat?
Probabil că mulţi din cetăţenii României l-ar lua la ţintă, cu mingea, pe “patronul echipei”…
O fi dorind Berceanu să fie precum Hagi, dar nu cumva să ajungă precum Bănel Nicoliţă în meciul cu Real Madrid.
Nu-i deloc exclus. Chiar mi-aş dori să-l văd aşa…
Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Bucuria primei zile. De școală!
Stii ca astazi este ziua de nastere a altui oltean? Acesta este motivul pentru care ai facut paralela cu fotbalul???
Nu m-am gândit la asta, sincer să fiu, mai ales că articolul era pregătit de vreo trei zile…
dar nu inteleg doua chestii: prima, ce are Berceanu in mod special? Sau l-ai folosit ca pe exponentul clasei sale? A doua: care-i treaba cu poza din articol?! Nu vad decit o singura posibila legatura: fetele alea string din pumnisori cam ca Boc la ultima remaniere
Berceanu face pe filozoful de foarte multe ori şi are o atitudine din care ar trebui să tragem concluzia că ştie mult mai multe, dar nu vrea să le spună. Replicile lui sunt numai bune pentru anumite articole. Poza este o pată de culoare în cenuşiul portocaliu, dacă pot să spun aşa. E mai clar acum?
pai na, stie si el chestia aia ca daca vorbesti te compromiti! Da, e ceva mai clar!
Aha, mă bucur că am putut să aduc unele lămuriri. Sunt atent la ceea ce scot pe gură politicienii, ei devin o sursă inepuizabilă de subiecte pentru pamflete politice…
Dupa preluare nu poate sa sufle in vuvuzela si Nuti?
Ia vezi, poate preia şi ideea ta…
Pingback: Jan Brueghel cel Tânăr(13 septembrie 1601 – 1 septembrie 1678), pictor flamand « my heart to your heart
Cristian, mi-am pus intrebarea daca nu cumva domnul ministru Berceanu a fost fotbalist sau antrenor in tinerete.
sau daca aceasta comparatie e facuta pentru prostimea si fraierimea noastra.
Sunt mai mult decat mahnita, simt ca ma apuca disperarea.
Ne măcinăm disperarea între dinţi, iar Berceanu se crede Hagi… E grav de tot!
Pingback: Eu am ales România! | Simion Cristian
Pingback: Dansul nu se sfârşeşte | اBlog Feminin
Pingback: 13 | Caius
Pingback: Dacă tu… « Blogul lui Teo Negură
Pingback: Luis Pastori (n. 1921) – Strada « Orfiv
Pingback: Garcilaso | Ioan Usca
eu nu ma pricep la fotbal,prin urmare,” no comment”!:)..evident a se intelege si faptul ca articolul este de nota zece….
Gânduri bune, un început de săptămână cât mai bune… Nicio problemă dacă nu te pricepi la fotbal, oricum se joacă ţurca prin guvern…
Cristi, e logic ce se intampla. Remanierea, din punctul meu de vedere, a fost doar o operatiune de salvare politica si nu numai a lui Berceanu, Videanu si Vladescu. Daca primii doi si-au “depus” mandatul, in vederea unei viitoare prezente politice, la Vladescu nu a fost nevoie de asa ceva, deci, a fost remaniat. Si era cit se poate de clar ca in momentul imputirii pestelui trio-ul sa fie scapat, cumva, de raspundere. Caci o data plecati, canci raspundere, canci responsabilizare ulterioara. Nimic misterios aici.
Bine punctat. Eliminarea lor din guvern a fost, aşa cum spui şi tu, scoaterea lor din prima linie.Acum îşi pot vedea liniştiţi de altele şi nici nu vor apărea din postura de compromişi la scadenţă. Dacă mai vine vreo scadenţă pe la noi…