Ziua Culturii Naţionale, pe acorduri de manea

Senatorii au dorit să ne ia prin surprindere şi au ajuns la concluzia că ziua de 15 ianuarie trebuie să fie declarată Ziua Culturii Naţionale. Nu-i criticăm pentru asta, avem doar senzaţia că toate celelalte zile din an rămân la cheremul Inculturii Naţionale, fiindcă a pune mâna pe carte sau a intra într-o expoziţie – de teatru nu are rost să mai vorbim – a devenit pentru cei mai mulţi dintre români un fel de pericol cotidian. Demersul aleşilor este lăudabil, numai că a lipi o etichetă pe o zi sau alta nu înseamnă că s-a şi rezolvat spinoasa problemă a lipsei de cultură. Se dă din nou o spoială pe obrajii scofâlciţi ai culturii aflată pe cale de dispariţie, iar stratul de fard devine din ce în ce mai gros. Cultura seamănă cu dama de companie care se trezeşte dimineaţa şi arată precum Muma Pădurii până ajunge în faţa oglinzii. Faptul că vor fi organizate anumite activităţi de nişă în acea zi de ianuarie, plus una-două emisiuni care nu vor bate ratingul de la Acces Direct, Cireaşa de pe Tort, Schimb de Mame, Să te prezint părinţilor, Ochii din Umbră, Noră pentru Mama sau Fata lui Tata, nu mângâie lasciv decât orgoliul celor care se vor împăuna în faţa camerelor de luat vederi şi vor declara că „da, domnilor, setea noastră de cultură este mare, însă feedbackul din partea populaţiei ne întristează. Noi dorim culturalizarea cotidiană, însă românul preferă să se tabloidizeze. Nu e vina noastră…”.

Ba sunteţi vinovaţi cu toţii, stimabililor! Îndobitocirea românilor nu vine de ieri, de azi, şi nu a fost inventată de guvernul portocaliu. Îndobitocirea are rădăcini adânci, înfipte în solul mocirlos al kitsch-ului, iar o Zi a Culturii Naţionale îi face pe unii să zâmbească strâmb. Spuneţi-i omului de pe stradă, acela care intră în magazin cu banii număraţi, că s-a născut Eminescu pe 15 ianuarie şi că o astfel de zi înseamnă enorm la nivel cultural. Se va uita la dumneavoastră precum viţelul la poarta nouă şi vă va întreba dacă aveţi vreo informaţie din care să reiasă că gigacaloria va fi în continuare subvenţionată de stat. Vorbiţi-i de Marin Preda şi o să vă răspundă ca-n Caragiale, fără să îşi dea seama de asta: „Ba pe-a mă-tii!” Oamenii trec pe lângă tarabele cu cărţi ca pe lângă sfintele moaşte. Ating volumele, dar nu le pot lua acasă. Deschid televizoarele şi observă că posturile tv care difuzează manele sunt din ce în ce mai multe. Află că nu-ştiu-care vedetă s-a căsătorit la Nisa sau că şi-a sărbătorit partida sexuală cu numărul 10.000 într-un club de fiţe, dansând la bară. Privesc cu invidie proletară cum coboară reprezentanţii mondenului naţional din rolls-uri şi alte limuzine.

O Zi a Culturii Naţionale ar trebui să existe în fiecare zi. Setea de cultură, atâta cât mai există, nu poate fi stinsă printr-o simplă hotărâre a Senatului din România. Rana este aşa de adâncă din acest punct de vedere încât s-a ajuns la os şi discutăm deja de cangrenă. E un început, dar nu suntem la prima încercare şi toate s-au soldat cu eşecuri. Tipărirea unor afişe care vor fi lipite pe stâlpi sau ziduri nu înseamnă nicidecum un mare succes, o mare victorie, un motiv de mândrie. Dincolo de ele rămâne realitatea inculturii de care ne lovim la tot pasul. Tinerii nu mai citesc, nu mai merg la teatru, au trimis în uitare marii scriitori români sau universali, când aud de literatura şi gramatica română au frisoane. Pentru a-şi reveni din această teamă, consumă Red Bull cu uischean, ca să aibă energie atunci când fac nopţi albe extaziindu-se în faţa vedetelor care aduc cu ele şuşa pusă pe partitură de compozitori reinventaţi permanent prin intermediul softurilor magice.

Salutăm Ziua Culturii Naţionale ducând scepticismul la tâmplă. Între timp, Guţă a scos un alt album care bate recordurile la capitolul vânzare…

Cristian LISANDRU

SURSA FOTO – ghidulbacaului.ro