Nebun de tine

Eu te iubeam tăcut, fără să ştiu,
Trăind între devreme şi târziu,
Şi te vânam în vise, pătimaş,
Pierdut absurd prin marele oraş.
Mă tot rugam să fie o minune,
Vroiam să spun şi nu îţi puteam spune,
Puneam speranţa-n fraze complicate,
Strigând mereu că-i până peste poate.
Realitatea îmi şoptea-n ureche
Că sunt copil şi nu mai am pereche
Şi totuşi te păstram la mine-n gând
Scriind pe cer c-am să te văd curând.
Din insomnie mă trezeam buimac,
Trăindu-mi viaţa pe un vârf de ac,
Cu dor absurd de tine prin decor
Dorindu-mi să trăiesc şi să nu mor,
Cu dor absurd de tine prin minute,
Doar scrisul ajungea să te sărute.
Ereticul din mine cerea rug
Şi-o uşă-ntredeschisă, ca să fug,
Să te ajung din urmă, să îţi spun,
Că-ţi dăruiesc din suflet gândul bun.
Pierdut prin frământări hrăneam  cuvinte,
Autodeclarat lipsit de minte,
Şi era bine şi nu-mi părea rău,
Având sub ochi acelaşi chip al tău
Care m-a săgetat cu verde crud,
Lăsându-mi sufletul de lacrimi ud.
Unii-mi ziceau nebun, suflet hai-hui,
Dar eu nu sunt nebunul nimănui,
Sunt doar nebun de tine, asta-i ştirea
Şi te invit să ne trăim iubirea…

Cristian LISANDRU

Categories: POEZIE | Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 54 comentarii

Post navigation

54 thoughts on “Nebun de tine

  1. Pingback: PROVOCARE DE WEEKEND « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

  2. Frumos. Un specialist al rimei.

  3. Pingback: un du-te vino pe trepte care se pierd dinainte / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog

  4. Pingback: Frank Duveneck (9 octombrie 1848 – 3 ianuarie 1919) « my heart to your heart

  5. Pingback: Simeon Solomon (9 octombrie 1840 – 14 august 1905), pictor englez pre-rafaelit « my heart to your heart

  6. Pingback: Poveste de vis (8) « Blogul lui Teo Negură

  7. Pingback: Domnul Chihleanu de la Margina – 2 | Ioan Usca

  8. Abia dacă mai găsesc un locșor pe unde să pot privi, copii nebuni !

    ”Doar scrisul ajungea să te sărute.
    Ereticul din mine cerea rug
    Şi-o uşă-ntredeschisă, ca să fug..”
    Superb!
    Cât să topească și frigul de afară!

  9. Mi-au dat lacrimile,cand am vazut cata iubire exista intre voi…iubire pe care nu trebuie sa o intineze nimeni.Sa aveti grija de iubirea vostra!

  10. Pingback: Pintea « Poezieromaneasca's Blog

  11. Pingback: “L-am omorât şi asta e!” « Noaptebunacopii's Blog

  12. Pingback: Captura rara | Simion Cristian

  13. Pingback: Delictul de opinie în era PD…(reloaded) « Dispecer Blogosferă

  14. Pingback: constatare « Poezieromaneasca's Blog

  15. “Doar scrisul ajungea să te sărute.” – păi dacă nu ar fi scrisul, nimic din toate astea nu s-ar mai spune.
    zi bună!

  16. Nebun de tine, nebun de alb, nebun de frumos, nebun de iubire… toate acestea le găseşte Geanina la tine. Să fiţi nebuni de fericire!

  17. Pingback: Unicameral | Caius

  18. Artemiu

    Geanina si Cristian,
    Faptul ca va faceti atat de multe si frumoase declaratii de iubire in public, va obliga sa pastrati neintinata dragostea voastra for ever. Va doresc asta din toata inima.

  19. Dragii mei ,Frumosii mei, ador dialogul vostru! Mi-a trecut tristetea si sperantele si-au reluat locul.
    Un sfarsit de saptamana plin de dragostea LUI va doresc!
    Geanina, gusturile noastre se aseamanain materie de muzica:Joe Dassin, Ilie Micolov..

    Despre cantecul versurilor ce sa mai spun, doar cateva fire am ales din minunata textura:

    Şi totuşi te păstram la mine-n gând
    Scriind pe cer c-am să te văd curând.
    Din insomnie mă trezeam buimac,
    Trăindu-mi viaţa pe un vârf de ac,

    Fericire si bucurie sa va dea Dumnezeu din belsug!

    • Un final de săptămână cât mai bun vă dorim şi noi, scumpă doamnă. V-am simţit şi vă simţim alături de noi de fiecare dată, iar gândurile bune pe care ni le trimiteţi de fiecare dată ne ajută să fim şi mai puternici… Vă îmbrăţişăm!

  20. Sărut pe suflet tu ai pus atunci când el pierdut era,
    Prin vers l-ai lecuit de toate câte-l apăsau de-o vreme,
    Rug ai cerut să arzi şi să transformi deplin durerea,
    În secole de dragoste nebună dusă către extreme.

    • Dragostea dusă la extreme nu poate fi decât o fericire. Pentru fiecare dintre noi, vorbind la general. Extremităţile iubirii sunt dulci. Şi, spre deosebire de linia orizontului, pot fi atinse. Atunci când sufletele vibrează… Noi vibrăm, iubire, or acest ADEVĂR, nu mai poate fi contestat de nimeni…

        • La vie en rose. Aşa trebuie să o privim. Idealurile sentimentale pot fi atinse. În pofida tuturor cutumelor, la vie en rose există. Dar nu la modul de “nu-mi pasă de nimic”. O viaţă care are culori optimiste tocmai pentru că îndrăgostiţii o pot face să fie aşa. Prin ceea ce simt, prin ceea ce trăiesc, prin ceea ce îşi propun să facă. Împreună.

          • Iubeşte-mă şi nu mă lăsa să plec, mi-ai întregit viaţa, minune de om!
            În clipa în care ne-am întâlnit visele mele au cunoscut împlinirea.

            • Te iubesc, Geanina… Eşti sufletul meu…

              • Versuri pentru sufletul tău mare:

                Poti sa-mi tot ce-am mai scump pe lume
                Poti sa-mi iei zilele, noptile sau anii de vrei
                Sa ma lasi singur intr-un loc anume
                De unde sa nu pot vreodata sa ma intorc la ai mei
                Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea
                Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea
                Poti sa ma faci una cu pamantul
                Sa ma calci in picioare de o mie de ori
                Sa ma sfasii cu dintii si-apoi sa chemi vantul
                Sa-mi imprastie trupul intr-o mie de zari
                Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea
                Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea
                Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
                Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
                Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
                Si zilele vor fi din nou asa cum au mai fost
                De dorul tau, da, da, de dorul tau
                Poti sa ma torni intr-un pahar cu apa
                Sau sa ma uiti pe fundul marii printre pestii rapitori
                Sa ma lasi sa plutesc pe un val in Marea Moarta
                Sau din cer cu ploaia incet sa ma cobor
                Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea
                Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea
                Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
                Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
                Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
                Si zilele vor fi din nou asa cum au mai fost
                Poti sa-mi tot ce-am mai scump pe lume
                Poti sa-mi iei zilele, noptile sau anii de vrei
                Sa ma lasi singur intr-un loc anume
                De unde sa nu pot vreodata sa ma intorc la ai mei
                Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea
                Dar sa nu-mi iei niciodata dragostea
                Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
                Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
                Fiindca atunci am sa mor de dorul tau
                Si zilele vor fi din nou asa cum au maï fost
                De dorul tau,da ,da de dorul tau

                Nu putea lipsi nici videoclipul…

                TE ADOR, LISANDRU!

                MULŢUMESC DIN TOT SUFLETUL PENTRU TOATE SCRIERILE. AŞA TE-AM CUNOSCUT, AŞA M-AM ÎNDRÎGOSTIT DE TINE, AŞA ÎMI DORESC SĂ TRĂIESC ULTIMA CLIPĂ A VIEŢII, ALĂTURI DE TINE, IUBINDU-NE.

                • Minunat, iubire. Una dintre melodiile care transmit foarte, foarte mult… Cu mare plăcere o ascult de fiecare dată… Onorat de dragostea ta, aşa cum am spus şi voi mai spune… Te sărut pe suflet, minune de femeie!

                  Gânduri bune tuturor îndrăgostiţilor!

    • Viaţa ar fi fost mult mai tristă… Recunosc. Şi mă bucur tare mult că ai apărut în viaţa mea, cu sufletul acela mare pe care îl ai şi cu felul tău de a te dedica la superlativ bărbatului pe care îl iubeşti. Bărbat fiind, spun că îţi creşte sufletul constant atunci când eşti iubit de o astfel de femeie. Te iubesc, “cu disperarea unui tren ce nu opreşte”, referindu-mă – aşa cum fac des – la Păunescu. Dar exprimă foarte bine ceea ce simt…

  21. Nu m-am trezit încă, nici nu vreau s-o fac curând,
    Insomniacă vreau să fiu pe veci, declar acum,
    E minunat să poţi trăi cu fericirea-n suflet şi în gând,
    Îmi place să-ţi croiesc iubirea pe trup, dar nu oricum.

    Mulţumesc pentru videoclip…e senzaţional…

    Te iubesc, Cristian Lisandru!

    • O iubire croită pe trup de îndrăgostit. Ce poate fi mai frumos? Iar acel “dar nu oricum” lasă loc tuturor interpretărilor atât de dragi îndrăgostiţilor… Insomniile alături de tine sunt senzaţionale… De fiecare dată.

      Gânduri bune tuturor îndrăgostiţilor!

  22. Va pup si eu cu tot dragul! Noapte calduroasa, copilasi!

  23. Iubirea pentru tine mi-a scris-o vântul pe un nor,
    În vremuri când totul era doar fum şi amintire,
    Visam să-mi cânte dragostea pe arii de tenor,
    Doream ca tu s-aduci trupului meu dragostire.

    TE IUBESC, MINUNEA MEA!

    Versuri ce vin ca un balsam…mulţumesc din tot sufletul, dragostea mea…

    • Doream ca tu s-aduci trupului meu dragostire.

      Ce-mi place cum sună “drăgostire”. Păcat că nu se mai foloseşte. Transmite tare multe. Te iubesc, draostea mea, mă bucur că ne.. drăgostim permanent.

      • Minunea s-a-ntâmplat şi sufletul mi-e plin de bine,
        Chiar dacă nu mi-ai spus, plutea iubirea în neştire,
        Fraze cifrate descopeream în textele scrise de tine,
        Iar gândurile mele simţeau această prevestire.

        TE ADOR, LISANDRU!

        • Intersectarea gândurilor a fost primul pas către această fericire pe care o trăim şi pe care încercăm să o protejăm în fiecare zi… Te iubesc şi te respect, dragostea mea…

          • Asta am spus de la început, că vom proteja această iubire de tot ceea ce o va întina…

            • Aşa a fost. La prima vedere. Şi la prima citire. Şi tare bine îmi pare. TE IUBESC, IUBIRE… Să nu dea necuratul să-şi mai bage cineva coada între noi, fiindcă de data aceasta va fi grav de tot…

              • Dorinţa de a te cunoaşte nu-şi mai încăpea în piele,
                Copilă sunt şi eu fără pereche, aşa cum tu eşti copil,
                Visam la ziua când îmi vei gusta cu nesaţ buzele
                Şi te vei îmbăta de mine fiind mereu acelaşi incitabil.

                Cât de grav, dragule?

  24. O altă poezie superbă, marca Cristian Lisandru. :) Cred că faptul că iubești și soția ta te inspiră grozav de mult.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Bloguieşte pe WordPress.com. Theme: Adventure Journal by Contexture International.