curge din calendar
o toamnă ciufută
umblu zgribulit prin pădure
casa pădurarului pufăie
se ridică fumul gros
cerul are manta plumburie
lumea de dincolo
se agaţă cu gheare civilizate
de viaţa noastră
animalele
nu strâng bani albi
pentru zile negre
dar căptuşesc culcuşurile
cu simţ de răspundere
va veni o altă iarnă
pentru a da luciu potecilor
rănile pădurii se vor ascunde
până la primăvară
atunci când voi alerga
cu ţurţuri în blană
îmi va sorbi zăpada
dorul de ducă
ca pe un ultim ecou
al urletului
Cristian LISANDRU
SURSA FOTO - lovingpulse.wordpress.com
Like this:
6 bloggers like this post.
Pingback: Gustav Klimt II « Mirela Pete. Blog
Pingback: Genunchiul cu prieteni « GENUNCHIUL LUMII | Flavius Obeadă
LAS ŞI UN OM AL PĂDURII PENTRU OMUL DRAG SUFLETULUI MEU…
Pe omul pădurii îl place lupul întotdeauna. Este stresat doar de cei care se cred oamenii pădurii şi îşi bat joc de ea…
Este cel mai frumos poem al lupului scris de tine, minune de om.
Mesajul ne determină să căutăm “zgribuliţi” fiecare vers, să-l citim cu respiraţia tăiată.
Imaginile ne introduc în atmosfera pădurii care geme între cele două anotimpuri amintite.
Un început care dă fluiditate întregului poem.
“curge din calendar
o toamnă ciufută”
Început continuat impetuos de imagini plumburii şi o alăturare plină de măiestrie a termenilor.
“lumea de dincolo
se agaţă cu gheare civilizate
de viaţa noastră”
Finalul se termină cu aceeaşi forţă palpabilă pe toată întinderea poemului.
“rănile pădurii se vor ascunde
până la primăvară
atunci când voi alerga
cu ţurţuri în blană
îmi va sorbi zăpada
dorul de ducă
ca pe un ultim ecou
al urletului”
Jos pălăria, Maestre!
TE IUBESC!
“Maestrul” te sărută pe suflet şi îţi mulţumeşte pentru toate cuvintele frumoase pe care i le laşi, de fiecare dată… Până şi “lupul” din poem urlă cu mare drag atunci când ştie că vii şi citeşti râdurile despre el…
Te iubesc, suflet frumos!
De data asta, ai inceput precum intr-un pastel, mi-a placut imaginea casei padurarului, care pufaie precum o uriasa lulea din lemne…
Mersi de trecere, Teo, un final de săptămână cât mai bun să aveţi!
Pingback: Carpe Diem « Madi şi Onu Blog
Iarna e provocarea lui, dar si anotimpul care-i pune cel mai bine in valoare calitatile… Soare la voi acolo!
Soare să fie, pentru toţi, şi afară şi în suflete!
Imaginea acesta a lupului tau metafizic si profund, detasat de turma lupilor comuni , preocupati doar de supravietuire, imi aminteste de imaginile turmelor de animale care ies si intra in oras din romanul lui H,Murakami, La capatul lumii si In tara aspra a minunilor, care mie mi-a placut foarte mult E adevarat, acolo sunt descrise turmele de unicorni, dar lupul tau dupa cum inteleg eu, isi depaseste specia, este un animal fantastic..
aici gaseste cateva indicii despre carte http://www.bookblog.ro/x-cristi-mitran/la-capatul-lumii-si-in-tara-aspra-a-minunilor/
Da, un animal cu totul altfel decât este perceput. De oameni sau de către animalele din pădure. Mulţumesc şi pentru trecere şi pentru link…
Pingback: Domnul Chihleanu de la Margina – 3 | Ioan Usca
Bine i-ai spus-ciufuta.Nu cred ca o sa mai admiram auriul toamnei acesteia.
animalele
nu strâng bani albi
pentru zile negre
Sar nici oamenii, caci nu mai au resurse. Trist!
Încetul cu încetul zâmbetele îngheaţă pe buzele crăpate… Griuri. Pe stradă şi în suflete. Gânduri bune vă trimitem!
Pingback: Léon François Comerre (10 octombrie 1850 – 1916), pictor academic francez « my heart to your heart
Pingback: Jean-Antoine Watteau (10 octombrie 1684 – 18 iulie 1721), pictor francez « my heart to your heart
Se pare că ne aşteaptă iarnă grea şi pe noi şi pe lup… Fiecare încearcă să supravieţuiască în mediul lui, deşi pentru lup e cu atât mai greu cu cât omul ia redus simţitor spaţiul. Un urlet de alarmă al lupului, sper totuşi să nu îl preia şi omul în iarna asta, ţinând cont de cheltuielile ce-l aşteaptă.
Văd oamenii deja zgribuliţi. Şi la propriu şi la figurat. Aşteaptă iarana asta cu teamă în priviri. Spre deosebire de lup, oamenii nu urlă. Când vor urla va fi foarte grav. Dacă vor mai urla…
Lupul… Lupul stie bine Limbajul Lumii. Lupul stie bine sa-si poarte turturii si sa se scutre de ei, cand vine vremea, cand vrea. Si mai stie sa-si apere puii, culcusul de care zici.
Legile padurii sunt altfel.
Se zice “homo homini lupus…”
Nu. Daca toti oamenii ar fi intre ei asa cum sunt lupii unii cu altii, oamenii ar fi mai oameni…
Din păcate, oamenii nu reuşesc să tragă concluzii care să îi ajute să fie “mai oameni”. Nu fac altceva decât să muncească în fiecare zi pentru a deveni, încetul cu încetul, ne-oameni…
Asta pentru ca inca nu stiu ca se poate si altfel. (Trist e ca nu ii putem condamna pentru asta… )
Stii, … – stii, desigur, orice lup stie – exista insa oameni care s-au prins ca se poate si altfel. Ei formeaza incet-incet “miscarea de existenta”… in care, printre altele, invata si de la lupi…
Bine spus “mişcarea de existenţă”. Sper să fie din ce în ce mai mulţi în această mişcare şi să devină, aşa cum este normal, şi o mişcare de rezistenţă…
Mmmmm. Nu. Miscarea de existenta este net superioara celei de rezistenta. Vezi tu, rezistenta presupune lupta si a rezista, a sta in calea a ceva, a te ridica impotriva. E buna si asta, dar cere sacrificii si mult consum de energie. Uneori – de multe ori de fapt-, chiar sange… Mult mai eficient este sa desfiintezi conflictul, fara ca “inamicul” sa-si dea seama, intrand pe terenul lui si lucrand dinanutrul propriului lui sistem, astfel incat sa treaca el singur de partea ta… descoperind ca de fapt impartaseste valorile tale. (Ceea ce nu ar fi fost niciodata posibil, in vechea formula.) In final, castigand viata, de ambele parti.
A-l roade din interior, în ultimă instanţă, a-l face să realizeze unde a greşit. Perspectiva este îmbucurătoare, într-un astfel de caz, implică, totuşi, eforturi permanente. Dar, atunci când scopul final este nobil, merită… Nu ai să ai cu cine să te înţelegi, sunt mulţi aceia cu care duci doar o luptă surdă,un adevărat război rece…
Pingback: un du-te vino pe trepte care se pierd dinainte / Ottilia Ardeleanu « Poezieromaneasca's Blog
ca de obicei, poemul lupului vine cu semnificaţii deosebite.
zi faină!
La fel, Ottilia, gânduri bune!
In lupta cu vitregiile naturii si cu capcanele intinse de oameni, lupul insingurat incearca sa supavietuiasca. Devenind tot mai izolat pe intinderea nemiloasa a albului zapezii. Insangerat in suflet incearca sa isi panseze ranile si sa spere ca maine va mai fi o zi! Izbitor de asemanator… Si trist ca omul incepe sa aiba tot mai mult o viata…de lup!!!
Din acel punct de vedere la care ne gândim amândoi, aşa este… Omul devine conştient de faptul că este hăituit în fiecare zi. Nu va mai dura mult până vor fi din nou exacerbate instinctele animalice…
Vine şi frigu, şi unii sunt nevoiţi să ceară debranşare că nu au cu ce plătii căldura. Dar parcă preferă să stea zgribuliţi decât să urle de durere!
Oamenii încep să se mulţumescă în fiecare zi cu foarte puţin. La un moment dat, contrar aşteptărilor, nu vor urla la nimeni, ci nu vor mai cere nimic…
Lupul tau reprezinta sufletul nostru care urla…urla a neputinta!
Oricum, nu-şi va abandona niciodată urletul, indiferent de situaţie…
Deocamdata, nu ignora tineretea din tine, Cristian! Toamna vietii, va veni si ea la timpul ei, rostogolita apoi in iarna tarzie a veacului. Esti, inca, un lup tanar, pe blana ta nu au aparut primii solzi de bruma timpurie iar culcusul puilor tai este verde si curat, si, urletul tau este un ecou de supravietuire in aceasta carte a junglei, care se numeste viata.
TRANŞEE DE NOPŢI
de Marian Nicolescu
Iar înfig izvorul sec, privind în grindă,
Iar dansez în valsul cailor de ceară
Ca un basm pe cetini, susurînd colindă…
Troienind balada-n viscolul de seară.
Scutur struna vie pe-un amor ascetic
Tropăind în colbul rupt din nor celest,
Putregai de piatră scurmând vals poetic
Într-o grea psaltire, într- un nou pretest:
Că voi fi icoană-n crez de erezie,
În viscolul fricii din predica popii
Glas molcom, iudeic, vers de poezie
Mă sărută rece pe marginea gropii.
Îmi afum suflarea în veriga vetrei
Să le smulg otrava, nouri goi şi copţi,
Eu, ce calc asfaltul pe izvorul pietrei,
Sunt ostaşul fricii-n tranşee de nopţi.
Trecem permanent pe potecile acestei cărţi a junglei care este viaţa, cu gând la mai bine. Nu reuşim întotdeauna. Şi atunci se mai aud şi urlete… Dar aveţi dreptate, toamna este încă departe…
Mulţumesc pentru versurile lăsate… O duminică excelentă să aveţi!
Pingback: Traficantul – Provocare de weekend « Cristian Dima
Ooo, dedicaţia este primită cu mare bucurie… Gânduri bune!
Lupul din fiecare asteapta iarna. Poate doar in mod diferit. Dar asta e viata fiecarui lup interior, o perpetuua asteptare si pregatire a iernii.
Ai dat o interpretare frumoasă poemului, mă bucur… Un final de săptămână cât mai bun să ai!
Pingback: Frank Duveneck (9 octombrie 1848 – 3 ianuarie 1919) « my heart to your heart
Pingback: Simeon Solomon (9 octombrie 1840 – 14 august 1905), pictor englez pre-rafaelit « my heart to your heart
îmi va sorbi zăpada
dorul de ducă
ca pe un ultim ecou
al urletului
E urletul sfasietor al lupului in lupta pentru supravietuire.
Asta imi transmit versurile tale, Cristian.
Este exact mesajul pe care am vrut eu să îl transmit, Gabi, mă bucur că l-ai perceput chiar aşa…