Supus unui planton interminabil,
Eu râd de toţi şi te iubesc enorm,
Devine dorul inalienabil
Şi, pentru ochii tăi, refuz să dorm.
Ca dintr-o veşnică îndepărtare,
Te chem prin vis sau te implor prin vers,
Şi-n jurul meu, o mare colportare
Sfâşie mari bucăţi din univers.
Se-anemiază ironii perverse
Sub reflectoare şterse de ingraţi,
Un tren reneagă cinice traverse
Prin toţi acarii desconsideraţi.
Din tragice verdicte date-n fugă
Noi scoatem sevă şi destin curat,
Iar mângâierea ta se face rugă,
Pentru a mă ruga netulburat.
Iubirile se amăgesc prin palme,
Sub ochii noştri înfloresc dureri,
Aş vrea să te alin pe mări mai calme,
Ştergând din minte complementul ieri.
Noi suntem spânzuraţii fără funii
Noi suntem răstigniţii fără cruci,
Din colţ de neant ne maculează unii,
Sperând să fug, sperând să mi te duci.
Cu toată jalea asta prost indusă
Îmi fac o datorie din a sta
Tot vertical, prin ceaţa presupusă,
De pază lângă oboseala ta.
Cristian LISANDRU
Pingback: BRAŞOV – TURNUL ALB « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
Pingback: ATENŢIE! Mâine este ultima zi de postare. Încă mai aveţi timp să vă înscrieţi textele în concurs. « Poezieromaneasca's Blog
Pingback: 2 PA-URI CU ŞI FĂRĂ FRICĂ « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI
Pingback: Slow it down | Amour de jour
Doamne ! Cât scrii de frumos! Şi cel cu suflet de piatră ar învăţa să iubească citindu-te pe tine, citindu-vă pe voi !
Vă mulţumesc mult pentru trecere. Scriu cu sufletul, de fiecare dată, pentru o Geanină iubită… Şi sunt sigur că aceasta este explicaţia atunci când versurile se leagă unul de celălalt… Vă doresc o zi cât mai bună!
Pingback: Inapoi pe Pamant « Gabriela Elena
Pingback: Noiembrie de vară târzie! « Mirela Pete. Blog
Pingback: Nu credeam să învăţ vreodată a urî… « Dispecer Blogosferă
“Ca dintr-o veşnică îndepărtare,
Te chem prin vis sau te implor prin vers,
Şi-n jurul meu, o mare colportare
Sfâşie mari bucăţi din univers.”
de ce oare unii nu pot dormi linistit stiindu-i pe altii fericiti, insistand cu tot diadinsul sa distruga acel univers plin de vraja iubirii…
Poate că unii aşa sunt confecţionaţi, şi atunci nu pot să stea nicio clipă liniştiţi dacă văd că alţi oameni sunt fericiţi… Poate…
Si inspiratia in poezie este ca si izvorul de munte, a carui apa rece stampara drumetul, atunci cand iubesti si esti iubit, cand este armonie si pace.
Într-o astfel de comuniune sentimentală totul este frumos. Indiferent dacă există sau nu anumite interferenţe… O zi bună, Gabi!
Pingback: Moratoriu asupra bătăliei politice? « Hai ca se poate!
Ce poate fi mai plăcut decât să stai de pază dragostei? Să ţii la distanţă toate trăirile meschine ale celor prea invidioşi, pentru a nu tulbura liniştea şi armonia iubirii voastre. Seară frumoasă să aveţi!
La fel îţi dorim şi noi,ca de fiecare dată! Spuneam şi mai devreme, într-un alt comentariu, că astfel de nopţi insomniace sunt chiar bucurii autentice…
Pingback: Antonello da Messina(* 1430 – februarie 1479), pictor italian « my heart to your heart
Pingback: Avem un sponsor! Maria Postu, redactor al revistei “Faleze de piatră”. « Poezieromaneasca's Blog
Cu toată jalea asta prost indusă
Îmi fac o datorie din a sta
Tot vertical, prin ceaţa presupusă,
De pază lângă oboseala ta.
Citisem intr-o carte o idee interesanta conform careia supravietuirea noastra depinde de cantitatea de dragoste pe care suntem in stare de a o arata altora. A avea o mana intinsa este un fapt care necesita a-l perpetua cu consecventa…
Sunt în totalitate de acord cu ceea ce ai spus. Şi eu cred că depind foarte multe de cantitatea de iubire pe care ştim/putem să o ferim celor din jur sau persoanei iubite… A persevera în iubire mi se pare un demers de toată frumuseţea… O seară frumoasă!
Povestea iubirilor amagite in palma ramane doar o poveste, un scenariu, o fictiune. Ceea ce exista, se simte, transpira din randurile tale, prietene, e gestul voluntar de-a sta, planton, langa un suflet viu, frumos, indragostit, chiar prins intr-o clipire obosita
Teo, o astfel de stare a nesomnului nu poate fi decât extraordinar de frumoasă pentru un bărbat care iubeşte cu toată fiinţa lui. Şi atunci te declari paznic al somnului fiinţei iubite şi faci din noapte zi… O seară cât mai bună să ai!
Pingback: Despre viaţă… « Dispeceriţa
”Iubirile se amăgesc prin palme,
Sub ochii noştri înfloresc dureri,
Aş vrea să te alin pe mări mai calme,
Ştergând din minte complementul ieri.”
Ce frumos!
Iubirea nu poate fi bucurie- ar semăna cu un dar.Iubirea nu seamănă cu nimic.
Doar cu un izvor nestăvilit!
Deseori te întreci pe tine, Cris!
O seară bună îţi doresc, Gina, cu gânduri bune şi cu zâmbete… Mă bucur că ţi-a plăcut poemul… Iubirea este de vină, evident…
Pingback: Azi nu e azi « GENUNCHIUL LUMII
“Iubirile se amăgesc prin palme,
Sub ochii noştri înfloresc dureri,
Aş vrea să te alin pe mări mai calme,
Ştergând din minte complementul ieri.”
Poate valurile din furtuni de frică v-au apropiat mai mult, de fapt sunt sigur de asta…
Gânduri bune, Cristian!
Tizule, bine ai venit. Adevărul este că – aşa cum se spune – ceea ce nu te omoară te face mai puternic… Şi în iubire este valabil… Să ai o seară cât mai bună, alături de cei dragi din jurul tău!
Devine dorul inalienabil
Şi, pentru ochii tăi, refuz să dorm.
profund, romantic, adevarat. stilul tau de a scrie e impresionabil
Mulţumesc pentru trecere şi gânduri… O după amiază plăcută îţi dorim şi la bună recitire!
Pingback: Rătăcire « Cristian Dima
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 41) « Blogul lui Teo Negură
Pingback: 3 ceasuri bune « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.
Am vrut să comentez încă de azi-noapte, când ai postat, dar net-ul meu o luase razna. Ştii că te pândesc la colţ de miez de noapte.
Mi-a plăcut, în mod deosebit, această strofă:
Iubirile se amăgesc prin palme,
Sub ochii noştri înfloresc dureri,
Aş vrea să te alin pe mări mai calme,
Ştergând din minte complementul ieri.
P.S. Am o rugăminte, Cristian. Poţi modifica, te rog, în ping-ul meu, acolo la “aceeaşi ochi”, cu “aceiaşi ochi”. Pentru că am scris greşit şi nu am observat, decât după ce mi s-a atras atenţia. Mulţumesc frumos.
Numai bine, vă doresc!
Mulţumesc pentru trecere, Adela… Am modificat acolo unde spuneai şi îţi doresc o zi cât mai bună, din toate punctele de vedere…
Mulţumesc mult! M-ai salvat de la oprobriul public.
Cu plăcere…
Adela, nu o lua atat de tragic…. are cine sa sara sa te apere!
Sorin, dacă zici tu…
Pingback: Povestea lui Ciacră | Ioan Usca
Supus unui planton interminabil,
Eu râd de toţi şi te iubesc enorm,
Devine dorul inalienabil
Şi, pentru ochii tăi, refuz să dorm.
Un început și un final de poem care mă onorează și pentru care mă înclin, iubirea mea.
Îți mulțumesc din tot sufletul pentru această iubire!
Recunosc că m-aş păstra insomniac, numai din dorinţa de a-ţi veghea somnul şi viaţa… Îmi place să te privesc atunci când dormi şi când respiri prin toţi porii IUBIRE DEPLINĂ… Te sărut pe suflet, femeie dragă…
Nu vreau să plec, nu vreau să fugi,
Indiferent ce au mânjit tâmpiții,
Iubirea asta mare nu poți să o alungi
Din suflet și din trup pentru alte concepții.
Frumoasă melodie, la primele ore ale unei dimineaţi superbe… Am stat şi am ascultat-o în timp ce îţi răspundeam acestor comentarii calde, care mă umplu de fiecare dată de BINE…
Iubirile se amăgesc prin palme,
Sub ochii noştri înfloresc dureri,
Aş vrea să te alin pe mări mai calme,
Ştergând din minte complementul ieri.
Ai șters fără să consumi energie foarte multă complementul ieri. Trăiesc întotdeauna prezentul, niciodată nu mă angrenez în tarele trecutului. Viața este una și eu am știut întotdeauna ce vreau de la ea și de la mine.
Te-am cunoscut ca femeie cu o hotărâre uimitoare. Te-am păstrat aşa şi aşa îmi doresc să şi rămâi. Noi n-am amăgit iubirea, n-am luat-o la palme şi o păstrăm în suflet ca pe o comoară extraordinară… Te iubesc…
Din tragice verdicte date-n fugă
Noi scoatem sevă şi destin curat,
Iar mângâierea ta se face rugă,
Pentru a mă ruga netulburat.
Degetele tale îmi mângâie fruntea și sufletul de fiecare dată cu aceeași tandrețe, îmi aduc odihnă și multă iubire. Nimic nu poate fi mai frumos decât să știi că sufletul pereche revarsă fluvii de iubire peste gândurile tale, obosite uneori de larma prostiei, răutății, fățărniciei.
Sărut peste normă un Lisandru îndrăgostit.
Poate că aşa ar trebui să-mi semnez toate textele şi toate poemele – Un Lisandru Îndrăgostit. Fiindcă este o evidenţă bloggeristică, aş spune… Te iubesc printr-o luptă sentimentală iremediabilă, iar revărsarea sentimentelor frumoase atinge cote ameţitoare…
Se stafidesc minciuna și palavra
Sub clar de lună și soarele angelic,
Sunt unii ce-au dozat bine otrava
Și vor să o-nghițim azi cu nesaț, famelic.
Înghițim doze mari de iubire și asta ne face bine. Bârfa și minciuna doar pentru neputincioși, pentru cei ce nu știu face decât să trăiască viețile altora și nu propria viață.
Te ador și te respect, minunea mea!
Am mai spus-o şi o repet – mi-ai devenit medicament cotidian, iar tratamentul acesta de lungă durată mă îmbărbătează în fiecare zi. Medicamentul “Geanina” nu dăunează niciodată sănătăţii. Ba chiar din contră, aş putea spune…
Suntem un oriyont bătut în cuie
Între tavan și somnul ideal,
Tu muști din sânul copt ca o gutuie
Și te transpui din noi în ireal.
Mi-au plăcut acțiunile tale din cea de-a doua strofă, în mod special sfâșierea…bucăților…ha,ha,ha…
Tu muști din sânul copt ca o gutuie
Ei, ce mi-a plăcut şi ce-mi mai place să muşc dintr-o astfel de gutuie!!!! O imagine pasională de toată frumuseţea…
Ascunsă-n brațele de catifea,
Zâmbesc prin vis și te iubesc desăvârșit,
Te prind în gânduri, iar tu îmi pari aievea
Și îmi săruți sufletul necovârșit.
Un alt poem de excepție care mă îndeamnă să îți răspund în versuri.
Te iubesc, minune de om!
Ştii bine că îmi place tare mult atunci când găseşti de fiecare dată modalitatea versificată de a-mi răspunde. Şi te iubesc cu aceeaşi patimă ca la începuturi. Şi mai mult decât atât!
mi-a plăcut enorm poezia…poate că dragostea ne e dată fiecăruia pentru a face ceva frumos din ea însă numai poeţii şi artiştii folosesc darul…
Fără dragoste nu ar mai avea viaţa farmec, aceasta este realitatea…
Pingback: Show must go on « Noaptebunacopii's Blog