Gogoşi cu gem la balta lu` Înecatu` – 1 -

“Mai bine un sfârşit cu groază, decât o groază fără sfârşit”
(Marin Preda – “Cel mai iubit dintre pământeni”)

Barca se leagănă uşor, scârţâind a lemn trecut de anii tinereţii, încercând să se îndepărteze de imaginea tulburătoare a  lunii pline care se reflectă în apa lacului. La câţiva metri distanţă, stufărişul foşneşte sub atingerea degetelor insistente ale unui vânticel pus pe dezmierdări nocturne, iar între două sălcii plângătoare se încolăceşte un firicel de fum ce taie în două părţi, aproape egale, petecul de cer fixat, prin câteva stele palide, în vârfurile crengilor…

Nevăzute, broaştele îşi transmit de la una la alta semnale inconfundabile, întregind sonor atmosfera, iar cei doi bărbaţi din barcă, aşezaţi spate în spate, aruncă din nou undiţele, apoi aprind câte o ţigară. La picioarele lor se zbat, deja, câţiva caraşi şi bibani, încercând – fără nicio şansă de reuşită – să revină în mediul acvatic din care au fost extraşi. Gurile se deschid şi se închid spasmodic, iar acea moarte inevitabilă care se apropie tăcută le aşterne ceaţă lăptoasă peste ochi, încetul cu încetul, în timp ce cozile mici tresăltă din ce în ce mai slab pe fundul bărcii. Este o trecere graduală şi agonizantă către nefiinţă, dar cei doi pescari o tratează, totuşi, cu indiferenţă absolută.

Unul dintre ei se apleacă, apucă o sticlă cu lichid incolor, deşurubează dopul metalic, apoi o duce la gură şi ia câteva gâturi. Se scutură, apoi râgâie şi, privind pluta care se iveşte pe jumătate dintre valurile mici, spune pe un ton aproape fericit:

-       Poate pescuim şi peştişorul de aur! Oameni ne facem!

Vocea lui Tică (Dobrescu M. Constantin, zis Costică Mână Iute sau Tică Talent, de meserie fără, pierde-vară cu acte în regulă, cazier de borfaş mărunt, lipsit de pretenţii, fascinat de portofele şutite şi de poşete săltate cu tupeu), îl face pe celălalt bărbat să se răsucească pe jumătate. Apucă sticla şi, după ce îi şterge gura cu mâneca, înghite cu poftă. Înşurubează dopul, o aşază din nou pe fundul bărcii şi aruncă mai departe un biban care avea tendinţa de a i se urca pe bocanc.

-       Te-ai prostit, Tică,  de un` să vină peştele de aur, ăla apare numai în bancuri, nu ştii? Am zis că ai rămas redus mintal, Mână Iute, Minte Ioc, să n-am parte, noroc că te-ai lipit de mine, altfel cerşeai şi azi în faţa gării. Dă şi mie, dă şi mie, vai de capu` tău, să mor eu dacă nu ziceai aşa şi plângeai printre picioare de cucoane şi barosani!

-       Hai sictir!

(Va urma)

Cristian LISANDRU (15 ianuarie 2011)