“Nu mai răscoli fierea în paharul pe care singur mi l-am pregătit să-l beau”
(JRR Tolkien – “Stăpânul Inelelor – Întoarcerea regelui”)
- Da` tac-tu ăla, care vine cu rănile pe el şi însângerat la cămaşa sfâşiată, nu zice nimic? Îl ştiam cu vorba la rever, după accident şi-a pierdut şi limba? Sau chiar se duce cu aia mai bună în cameră şi îi face şi prin faţă şi prin spate?
- Nu ştiu, Baroane, acolo se termină visul, când zice aia să mănânc gogoşi, pe urmă vreau să mai visez şi nu mai pot. Rămâne mirosu` de gogoşi, nici aici, pe baltă, nu pot să scap de el. Nu simţi şi tu?
- Ce să simt?
- Mirosul de gogoşi.
Tică ridică nasul în aer şi inspiră lung. Baronu` se uită la el, apoi ridică din umeri şi inspiră, la rândul său.
- Miroase-a gogoşi cu gem, Baroane!
- Miroase-a stârv, ai nasu-nfundat? Termină cu gogoşile-alea, îi zic lu` Safta să facă o cratiţă, te duci la cimitir şi le dai de pomană la fomişti, să vezi că scapi de vis, ascultă la mine, visele vin din creier, că creieru` nu doarme niciodată, indiferent dacă noi soilim juma de viaţă sau mai mult, citeşte şi tu ziaru`, nu te uita doar la ţâţe şi pulpe, creierul munceşte la greu, non-stop, fără carte de muncă, munceşte că aşa e natura lui, muncitoare, şi atunci trimite vise, le aranjează ca pe poze în album, da` ele nu se leagă şi se amestecă, nici creieru` n-are ce să le facă, de-aia visezi tu gogoşi cu gem şi pe tac-tu descărnat şi pe mă-ta tot îndrăgostită…
Baronu` apucă cele două vâsle şi începe să vâslească încet, îndreptând barca înspre locul de unde se ridică, încă, un firicel de fum. Se luminează de ziuă, iar pe deasupra bălţii încep să plutească văluri de ceaţă. Dintr-un colţ, soarele surâde ştrengăreşte, făcând cu ochiul lunii care se pregăteşte să iasă din scenă, obosită ca o primadonă după terminarea reprezentaţiei. Şi supărată fiindcă nu-i iese de-un bis.
(Va urma)
Şi Baronu ştie el ce ştie când e vorba de vise… mintea, subconştientul… lucruri nerezolvate… poate trec cu pomană…
Gânduri bune, tizu`!
Gânduri bune, tizule… Gata cu această poveste, privim către viitor, aşteaptă şi altele la rând. La bună recitire, aştept să postezi!
Vise, taică, vise…gogoşile astea cu gem mă determină să nasc înainte de a rămâne însărcinată.
Ruşine, Lisandru!!!
De o săptămână îmi dai gogoşi cu gem doar pe…hârtia virtuală.
Nu sunt fan gogoşi, dar cu scrierea asta mi-ai creat mari complicaţii stomacale…ha,ha,ha…
Pe domnii aceştia i-ai pus să prindă peşte sau să ne vândă gogoşi?
Sunt minunaţi pescarii domniei voastre.
Povestea lor e savuroasă, visul încântător, gogoşile…cu gem…
Te iubesc, minune de om!
Vise, taică, vise… Genucule, cât de curând urmează să faci gogoşi, nu se mai poate, deja, încep să simt şi eu mirosul, precum Tică. Nu mai spun că şi tu, de ceva zile, aduci vorba foarte des depsre aceste gogoşi… Nu eşti fan gogoşi????? Bună de tot… Nici eu, dar de o săptămână ne apar mereu în minte…. Chiar, cu ce gem or fi, asta nu ne-a spus Tică…
Te iubesc, minunea mea…
Chiar suparata fiind, primadona cerului stie ca va primi aplauze la scena deschisa, cand barci cu indragostiti vor pluti pe balta.
După ce pleacă Tică şi cu Baronul, altfel nu mai are nimeni loc de el. Plus că miroase a gogoşi cu gem…
Aceste gogosi cu gem devin generatoare “periculoase” de reflexe pavloviene.
Ha, ha, bine spus. Mâine este ultima parte, chiar mă obişnuisem cu Tică şi cu Baronul. Culmea ar fi să ne fie dor de gogoşile lor cu gem…
Ce frumos trebuie sa fie pe balta, la rasaritul soarelui!Parca vad!
Cosmarul ala il poate imbolnavi de nervi.Trebuie sa faca ceva, Tică din poveste.
In primul rand, sa manance gogosi cu gem.
Un weekend minunat, Cristian!
Am fost de câteva ori, cu fostul meu cumnat, în vremuri demult apuse. Mă trezeam de dimineaţă, ceea ce era complicat pentru mine, însă erau răsărituri deosebite. Eu nu pescuiam, eram doar la meditaţie… Da, să mănânce gogoşi cu gem, am observat că această mare problemă onirică a lui Tică a stârnit pofte! Gânduri bune, Gabi!
Îmi place imaginea finală- acel amestec de real și vis, ceea ce dă vieții stropul de inedit!!
p.s. poezia câștigă!!
Întotdeauna, Gina, întotdeauna. Şi nu se poate altfel. Era imperios necesar să picurăm şi un strop de poezie după dialogul celor doi… Gânduri bune la ceas de seară!
Bună seara Cristi
“Se luminează de ziuă, iar pe deasupra bălţii încep să plutească văluri de ceaţă. Dintr-un colţ, soarele surâde ştrengăreşte, făcând cu ochiul lunii care se pregăteşte să iasă din scenă, obosită ca o primadonă după terminarea reprezentaţiei. ”
O descriere perfectă ,parcă sunt undeva pe baltă şi simt mirosul apei.O scenă ce duce la relaxare,chiar daca afara e ger.
Aştept continuarea,o seară frumoasă.
David, bună seara, mă bucur că acel pasaj ţi-a plăcut, am dorit săpun o pată de culoare fiindcă dialogul celor doi era departe de o imagine idilică. Mai sunt doar două părţi, mâine şi duminică, povestea lor se va termina tot aşa de uşor cum a şi început… O seară bună, alături de cei dragi!
excelentă continuarea Cristian. dar vreau mai mult
sunt foarte nerăbdător să aflu mai multe. și parcă am început și eu să detectez un iz de gogoși proaspăt făcuți… mă duc să pregătesc borcanul cu gem 
Miroase a gogoşi? He, he… Ai grijă, ştii că textele mele de proză se termină foarte liniştit, de cele mai multe ori. Suntem aproape de final… Tică şi Baronul nu vor fi obligaţi să treacă prin cine ştie ce aventură şi nici nu va ieşi vreunul din lac pentru a pune capac la toate… La bună recitire! De care gem?
Foarte amuzanta abordare a ceea ce poate sa fie un vis…
Spunem într-un alt comentariu, la postarea de ieri, că tocmai în jurul acestui vis a-a construit întregul text… El rămâne punctul central şi de aceea am încercat să-l abordez cât mai atent…
Stii de ce-mi aduce aminte scrierea ta, pestritul ascestei lumi? De “Groapa” lui Eugen Barbu…
Poate din cauza limbajului, în ultimă instanţă… Sper că Groapa va fi recitită de mulţi, mai ales că a apărut înpreună cu Adevărul, parcă…