“Tu ai fost cea care a ţinut întunericul la distanţă”
(Stephen King – “Povestea lui Lisey”)
herghelie de nori
învălmăşeală nebună
acolo unde privirea
sprijină linia orizontului
miroase a furtună primară
tunetul ne prinde
în plasa fonică
se prăvăleşte peste noi
ca un nou şi ultim big-bang
te sărut
şi sorb uimit
picăturile tuturor ploilor
din această lume
fiecare şuviţă de păr
care îţi crestează umerii
seamănă cu biciul unui zeu
apărut din diluviu
pentru a ne mâna
către o dragoste
definitivă
(29 ianuarie 2011)
Like this:
One blogger likes this post.
“Un sărut cât o ploaie nesfârşită”
Asta da ploaie.Toată lumea să aibă parte de aşa ceva.
O seară frumoasă.
Sub o astfel de ploaie poţi să stai fără teama că vei răci vreodată, nu-i aşa, Ionel? Gânduri bune la ceas de seară şi la bună recitire!
Poezie…poezie…muză!
”pentru a ne mâna
către o dragoste
definitivă”
În tot ce scrii apare Geanina, frumoasă ca poezia ta!
Bineînţeles, Mirela, nici nu se poate altfel. Din orice vers mă privesc ochii ei verzi… Gânduri bune!
Un poet indragostit caruia ii place ploaia, trebuia sa scrie inca o declaratie frumoasa de iubire.
Parca mi-e dor si mie de ploaie, dar din alte motive.
O saptamana mai frumoasa, Cristian!
La fel, Gabi. După cum am mai spus de foarte multe ori, înainte de Geanina nu-mi plăceau ploile. Acum au cu totul alt farmec… O săptămână cât mai bună să ai!
Tocmai mi-am schimbat adresa blogului (my life in few words)..Noua adresa este http://life.mug.ro .Te rog sa o schimbi..O zi buna in continuare
Ok, am să modific.
este foarte frumoasă deschiderea poemului tău. m-a făcut să văd și să aud cavalcada norilor galopând în furtună… și pe cât de nebună este prăvălirea acestora asupra noastră, pe atât de naturală și necesară pare fuga către refugiul oferit de ”o dragoste definitivă”. o zi superbă să aveți, chiar dacă nu te-ncântă ziua de luni
Deloc nu mă încântă, Bogdane, sincer să fiu, însă – firesc – alături de Geanina şi zilele de luni, pe care altădată nu le suportam, sunt minunate. Pe deasupra capetelor noastre, o herghelie de nori. Plus biciul dulce al zeului care ne mână spre acea dragoste definitivă… Refugiul acela este căutat, de la începuturile lumii, de toată lumea.
O zi cât mai bună vă dorim şi noi!
”miroase a furtună primară
tunetul ne prinde
în plasa fonică
se prăvăleşte peste noi
ca un nou şi ultim big-bang”
suntem semne fonice, linii și umbre în marele necunoscut..asta mă îndeamnă versurile tale să cred..
Natura ne oferă în fiecare zi un spectacol deosebit, este ca un dirijor care mişcă bagheta în sus sau jos, stânga sau dreapta, pentru ca noi să putem fi spectatori privilegiaţi…
Furtunatică tinereţe. Lirism pe calibrul vârstei.
S-o ţineţi tot aşa, până la adânci bătrâneţi!
Vă mulţumim, să dea Dumnezeu şi să fie iubire pentru toată lumea… Gânduri bune vă trimitem!
“Mergem cu iubirea la rever…” completeaza excelent versurile!
O saptamana plina de frumos va doresc!
Gânduri bune trimitem şi noi, o săptămână cât mai bună!
Viata mea de nomad mi-a permis sa cunosc si sa descoper diversitatea umana din multe tari de pe globul pamintesc care ne uneste si diferentiaza in multe puncte de vedere. Atractia feminina este mondiala si diferita din cauza patriarcala.Putine popoare au ocazia si placerea sa se exprime deschis despre viata sa intima adorind femeia ca pe o zeita creatoare de fericire.Avem un mare privilegiu sa avem aceasta libertate de expresie sa exprimam cu o mare abondenta sentimentul emotional cel mai profund care este iubirea omeneasca.
Vă mulţumesc pentru acest comentariu, foarte frumos şi l-am citit cu mare plăcere… Da, suntem privilegiaţi. Păcat că uităm asta mult prea des…
Pingback: Încătuşaţi de erotism «
“O dragoste definitivă”… infinită, frumoasă, reală… M-am gândit la ploaia mocănească şi la o încleştare şi un înec pe buzele iubitei… Gânduri pline de iubire şi frumos!
O poezie a iubirii… definitive, scrisă cu ochii la Geanina, bineînţeles atunci când ea nu mă observa sau, dacă ţin minte bine, chiar adormise. Mi se întâmplă de foarte mult ori să îi dedic câte o poezie, după ce adoarme… Mergem cu iubirea la rever, aşa este cel mai frumos. Numai bine, prietene, să ai parte de vise dulci!
Poemul începe cu o figură de stil de toată frumuseţea “herghelie de nori”.
“privirea sprijină linia orizontului”, o sprijină şi îi metamorfozează perfecţiunea în iubire veşnică, purificată de furtună şi ploaie, definitivă , prinsă în prospeţimea stropilor de ploaie.
“fiecare şuviţă de păr
care îţi crestează umerii”, umeri crestaţi de şuviţele de păr, minunată, unică este această metaforă, rămâne pe retină , o crestează, o alintă “cu biciul unui zeu”. Te lasă fără replică şi rămâi prins în “în plasa fonică”. Plăcută această sechestrare după ce ne-ai anihilat toate simţurile cu mirosul gogoşilor cu gem pe parcursul săptămânii ce tocmai s-a încheiat.
Te iubesc, Lisandru!
Am şi vizualizat acea herghelie, dragostea mea, în galop nebun pe deasupra frunţilor noastre… Orizontul dispare ca prin farmec atunci când ne ţinem de mână, pentru a ne face loc către o lume a iubirii… Comentariile tale sunt, ca de fiecare dată, deosebite. Sunt un fericit fiindcă îmi citeşti cu atâta atenţie şi bucurie şi dragoste toate textele de proză şi poeziile… Zeul iubirii ne mână către dragostea definitivă, din momentul în care ne-am cunoscut…
Te iubesc şi te sărut pe suflet şi pe umerii rotunzi…
Ma gandeam la suvitele de par si la suvitele de ploi… apropo de furtuna, Cristi
Frumoasa poezie!
Teo, mă bucur că ţi-a plăcut. După proză, era timpul să propunem musafirilor dragi şi un poem de dragoste. Scris, bineînţeles, pentru Geanina mea cu ochi verzi, muză dragă şi iubită…
O noapte cât mai liniştită să ai, la bună recitire!