“Azi, când mă gândesc în urmă, îmi amintesc dimineaţa aceea luminoasă…”
(Radu Tudoran – “Un port la răsărit”)
se agăţa de el însuşi
ca şi cum ar fi strâns un pai
cu disperarea viitorului înecat
o jumătate a sa voia să fugă
dincolo de temeri
cealaltă jumătate se târa
pe marginea drumului
prin praf prin zloată
printre anotimpuri
ţintuite între file de calendar
vaiete prelungi
dureri neauzite
neştiute nespuse
am vrut să-l ajut pe omul acela
avea chipul meu
s-a făcut lumină
te-am privit în ochi
pluteam pe o mare verde
(aşa am descoperit o nouă definiţie
a fericirii)
sufletul tău
lângă mine
colac de salvare
Cristian LISANDRU (1 februarie 2011)
Vai ce header superb!! Felicitări! Haios și cu posibile multe interpretări, să tot stai să-l admiri! Mi-ai făcut poftă să mi-l schimb și eu pe al meu
Abia aștept să găsesc o poză interesantă!
Poemul este o oglindă tandră, ca toate poemele Geaninei și ale tale.
Zi bună
L-am pus de ceva zile, şi mie mi-a plăcut foarte mult acea fotografie, chiar m-am gândit că se potriveşte foarte bine cu ideea de blog literar. Mă bucur că ţi-a plăcut poemul, această “oglindă tabdră”, aşa cum bine ai spus… Gânduri bune!
L-am pus de ceva zile, şi mie mi-a plăcut foarte mult acea fotografie, chiar m-am gândit că se potriveşte foarte bine cu ideea de blog literar. Mă bucur că ţi-a plăcut poemul, această “oglindă tandră”, aşa cum bine ai spus… Gânduri bune!
Mai este nevoie Cristian ca sufletul iubitei sa fie colacul de salvare, cand marea nu e altceva decat un imens verde iubit de tine?
Este, este nevoie permanentă de acel colac de salvare, pentru că trebuie să luăm în calcul orice s-ar putea întâmpla pe întinderea mării… He, he… Piraţi, abordaje, alte pericole etc…
Vezi, la pirati nu m-am gandit…
Vezi, Gabriela, pericole sunt la tot pasul, mai ales pe o mare atât de verde, de frumoasă şi de curtată… Ştiu eu ce spun, hi, hi, hi.
cand doua suflete ajung cu adevarat alaturi prin dragoste atunci se naste o lume noua
Şi îmi permit să spun că este cea mai frumoasă dintre toate lumile posibile…
Finalul poeziei imi mangaie sufletul si ma face sa visez.
O seara frumoasa, Cristian!
O seară frumoasă, Gabi, mărturisesc că finalul acestei poezii s-a aşezat chiar la sufletul meu…
finalul: “sufletul tău
lângă mine
colac de salvare” nu este o definiţie, este adevărul pur!
O seară frumoasă, Cristian!
O seară frumoasă, Otitlia, mă bucur că ţi-a plăcut acest final. La bună recitire!
Nu mai știu cine spunea că „poezia este arta de a face să intre marea într-un pahar” dar tu faci dovada POEZIEI cu fiecare vers scris. Felicitări! O seară frumoasă, vouă!
Mulţumesc, Mirela, o seară cât mai bună să ai şi tu. Încerc să transmit ceea ce simt prin versurile mele, sper să reuşesc asta, de fiecare dată…
Bună Cristi
sufletul tău
lângă mine
colac de salvare”
“(aşa am descoperit o nouă definiţie
a fericirii) ” pasiune şi frumos
“Dragostea constă în dorinţa de a da ceea ce este al tău altuia si de a simţi fericirea acestuia ca şi cum ar fi a ta.”
- Emanuel Swdenborg
Multă inspirţie şi o seară frumoasă.
Bine ai venit, David (sau Nelu, dar m-am obişnuit cu David, sincer să fiu), foarte frumos acest citat lăsat de tine, nu-l ştiam. Am să-l pun la păstrare. Sufletul persoanei pe care o iubeşti nu poate fi decât un colac de salvare, de fiecare dată. Gânduri bune la ceas de seară şi la bună recitire!
Cred că este esența vieții- o veșnică pendulare între cele două componente ale eului- alb și negru-
”o jumătate a sa voia să fugă
dincolo de temeri
cealaltă jumătate se târa
pe marginea drumului
prin praf prin zloată
printre anotimpuri „
Frumos, aspru, realist , ca o lamă de cuțit..
O zi frumoasă!
Da, se poate spune şi aşa, cu toţii pendulăm (este chiar foarte bun termenul pe care l-ai ales) şi doar la un moment dat, atunci când simţim că avem lângă noi exact sufletul pe care îl aşteptam, ne ancorăm în dragoste definitivă, aşa cum îmi place mie să spun… O zi frumoasă, Gina, şi la bună recitire!
ce frumosă recunoaștere, Cristian. inițial mi-ai șters zâmbetul pe care-l aveam încă dinainte de a-ți trece pragul, căci prima parte mi-a dat fiori… ”ca şi cum ar fi strâns un pai, cu disperarea viitorului înecat” o simțeam foarte tristă căci ți se pare că închide orice speranță. viitorul este pecetluit cu ”vaiete prelungi, dureri neauzite, neştiute nespuse!”
apoi apare răsplata. și mie mi-a plăcut ideea plutiriii într-o mare verde
. este frumos să-ți fie aruncat un astfel de colac de salvare! o zi bună dragilor.
Cum să nu fie, Bogdane? Am încercat ca cele două părţi ale poeziei să fie opuse şi mă bucur dacă am reuşit. Prin acel început nu am dorit decât să scot cât mai mult în evidenţă partea de final, cea care se încheie cu acel suflet-colac de salvare. O trecere de la zbatere interioară prelungită la liniştea interioară de care avem cu toţii nevoie. Important este să o căutăm şi, atunci când o găsim, să o tratăm cu respectul cuvenit. Gânduri bune, Bogdan, o zi cât mai bună vă dorim şi noi. La bună recitire!
Mi-a placut asa mult poemul plin de regasiri..Ma opresc aici unde se pune punctul final:
(aşa am descoperit o nouă definiţie
a fericirii)
sufletul tău
lângă mine
colac de salvare
Sa-l descoperi pe cel de langa tine[ cel de-al doilea eu] ca fiind colacul de salvare, este adevarata implinire in dragoste. Dumnezeu sa va binecuvanteze dragostea! Va imbratisez cu prietenie, Elena.
Regăsirea este momentul cel mai frumos, din punctul meu de vedere. Viaţa aruncă şi un colac de salvare, prin sufletul fiinţei pe care o iubeşti cu tot sufletul. Descoperirea celui de lângă tine vine ca o răsplată a vieţii, din punctul meu de vedere. Şi nu ai cum să nu fii extrem de fericit atunci când treci prin aşa ceva. Drumul căte împlinire este, de cele mai multe ori, întortocheat, însă la capătul său aşteaptă o bucurie incomensurabilă…
Gândurile noastre bune, vă îmbrăţişăm cu mare, mare drag!
Fara sprijin sufletesc sintem pierduti pe vesnicie.
Cu siguranţă. Ne golim, încetul cu încetul, de putere şi de viaţă…
Am citit recent un articol al lui Plesu care spunea ca singura forma prin care sa il poti ajuta pe cineva sa depaseasca disperarea este sa poti sa-l imbratisezi. Adica, cum spui tu> sa incerci sa fi un colac de salvare…
Frumoasă paralelă, onorantă pentru mine. Şi nu pot să nu-i dau dreptate lui Pleşu, n-am citit acel articol, l-am văzut, în schimb, alături de Liiceanu, la TVR, vorbind despre prostie, într-una din zilele trecute. Şi cât de bine ziceau ei…
O zi excelentă, Florentin!
Un Lisandru între două lumi încercând “marea verde” cu degetul, înotând în fericire cu sufletul invadat de lumina iubirii. Iubesc ambele jumătăţi, cea care se zbate să iasă din praf şi zloată şi cea care pluteşte în marea de smarald. Sufletul meu va fi mereu lângă omul pe care îl preţuieşte.
Te ador şi te respect, Lisandru!
Ha, ha, mi-a plăcut această încercare a mării cu degetul. Şi cu sufletul, pe urmă. Şi uite ce iubire mare a ieşit, dragostea mea… Tu iubeşti ambele jumătăţi, iar eu te iubesc cu fiecare parte din mine, în fiecare zi şi în fiecare moment… Şi aşa va fi mereu. Sufletul tău este colacul meu de salvare…
Te iubesc de mor!