“Şi ei vor împărtăşi cu voi cel mai scump vis al vostru”
(Frank Herbert – “Dune”)
________________________________________________________
calul muşcă zăbala
ridicat în două picioare
are coama pălmuită de vânt
fuioarele aburilor se înfig în aerul îngheţat
al iernii de sticlă
cavalerul ameninţă cerul cu sabia
(nu vom şti niciodată
dacă pleacă la luptă
sau anunţă sfârşitul tuturor bătăliilor)
mi-l imaginez
descalecă
se închină căzut în genunchi
coiful sărută pământul
pletele cuprind umerii laţi
crucea
(cu laturi egale)
este roşie
inima bate furibund sub zalele cămăşii
când va încăleca din nou
se va cutremura istoria
dar nimeni nu va putea să vadă
cum se scurg şiroaiele de lacrimi
(amare)
pe obrajii descărnaţi ai Golgotei
(26 februarie 2011)
sursa foto – chavi-dragon.deviantart.com
excelent. cuvintele mele sunt de prisos, așa încât fac și eu o plecăciune medievală
Un poem care mi-a devenit foarte drag, încetul cu încetul, Bogdan. Şi mă bucur că ţi-a plăcut. Mulţumesc pentru răbdarea de care ai dat dovadă, trecând pe la mai multe postări!
se scurg şiroaiele de lacrimi
(amare)
pe obrajii descărnaţi ai Golgotei
Am citit suficienta teologie, insa nu am mai gasit o metafora cu atata profunzime! Este multa, foarte multa spiritualitate in expresia aceasta. Sunt incantat ca pot sa ti-o `fur`. Multumesc pentru oferta!
Bine ai venit, Florentin. Plăcerea este de partea mea şi mă bucur că ai selectat exact acea parte pe care am dorit să o consider punctul forte al poemului… Îmi trec prin faţa ochilor destule imagini în care personajele principale sunt templierii, dar în spatele lor, mută, rămâne Golgota…
O seară bună şi la bună recitire!
Mi ai amintit de Dune…:)
Un roman excelent, plus continuarea, în câteva volume, scrisă de băiarul lui Herbert…
Ca de fiecare dată ultima strofă este stâlpul de rezistenţă al poemului.
Am citit cu aceeaşi plăcere şi spun că, nici de această dată, poezia ta nu este vitregită de imagini deosebite:
“ridicat în două picioare
are coama pălmuită de vânt
fuioarele aburilor se înfig în aerul îngheţat
al iernii de sticlă
cavalerul ameninţă cerul cu sabia”
“coiful sărută pământul
pletele cuprind umerii laţi”
“când va încăleca din nou
se va cutremura istoria”
dar nimeni nu va putea să vadă
cum se scurg şiroaiele de lacrimi
(amare)
pe obrajii descărnaţi ai Golgotei”
Te ador, om drag!
Te iubesc, suflet frumos… Ştii că mi-e dor de tine deşi eşti la doar un pas de mine? Te iubesc tare mult. O poveste care merge dincolo de versuri, cu mult timp în urmă, atunci când multe se tranşau cu sabia, deşi nu era întotdeauna soluţia cea mai bună…
Îţi sărut ochii şi sufletul!
Cristian, calatoria cu masina timpului te-a adus in vremuri de legenda.
Imi amintesc de momentele sangeroase ale cruciadelor cand cavalerii cruciati, in numele Domnului au ucis fara mila.
Mai vad si cavalerii care participa la turnir pentru a primi esarfa de matase de ka printesa.
Uite ce poate face o poezie si o imagine!
O saptamana mai frumoasa!
Au fost tot felul de momente istorice, unele de care nu putem fi mândri, altele exact la polul opus. Ca de fiecare dată, exemplele sunt diverse, iar istoria ne-a oferit şi bune şi rele… Plecăm de la o poezie şi de la o imagine şi ajungem, invitabuil, în istorie. Scrisă, aşa cum se spune, de cei care au învins…
Gânduri bune, Gabi!
Poezia ta mi-a adus in minte tot ce am citit despre cruciati.. si ultima strofa este emblematica:
când va încăleca din nou
se va cutremura istoria
dar nimeni nu va putea să vadă
cum se scurg şiroaiele de lacrimi
(amare)
pe obrajii descărnaţi ai Golgotei
O seara binecuvantata cu multe bucurii sa aveti dragii mei!
Bine aţi venit, scumpă doamnă. Am rămas transpus în istorie, datorită textului cu cetatea din anticamera trecutului, mai mult ca sigur. Ultima strofă îmi place şi mie foarte mult.
Vă îmbrăţişăm cu mare drag şi vă dorim o seară cât mai plăcută şi un început de săptămână excelent!
Vă mulţumim pentru gândurile bune!
semnificativă ultima strofă!
am citit cu plăcere,
duminică plăcută!
O duminică frumoasă, Ottilia, la bună recitire… Da, acolo este punctul culminat…
Buna Cristi
Ce bine ar fi dacă ar mai exista cavaleri ,care să respecte câteva reguli onoare,cuvânt,demnitate,etc… parcă e cam mult.
O zi frumoasă la toată familia.
Ehe, David, unde sunt vremurile de altădată, cum se spunea? Mai există onoare acum? Nu prea. Cât despre curaj, mulţi preferă să introducă tărtăcuţa în nisip, precum struţul…
O duminică frumoasă îţi dorim şi noi!
Îl așteaptă o nouă cruciadă și în ciuda adversității și a riscului de a fii pus pe rug, mai speră la o nouă victorie… Foarte mult mi-au plăcut aceste versuri cu iz istoric și imaginea creionată m-a dus chiar în Franța secolului XII-XIII…
Duminică frumoasă, tizule!
La fel, tizule! Atâta vreme cât vremurile lui Filip al IV-lea cel Frumos sunt departe, iar papa Clement al V-lea nu ia decizii aberante, totul este în parametri normali pentru templierul nostru. Poate este voba chiar despre Jaques de Molay, ultimul Mare Cavaler Templier, cine ştie? Mă bucur că ţi-a plăcut această poezie, la bună recitire!