Cetatea din anticamera trecutului – 18 –

“…arta este magie, şi nu toată magia este albă”
(Stephen King – “Duma Key”)
________________________________________________

-       Încă îţi păstrezi scepticismul, amice… Hai să mergem, atunci, orele sunt înaintate, cum ar spune bătrânul scriitor, numele nici nu contează. Sunt convins că îţi vei schimba părerea după  ce vor fi declanşate primele atacuri năvalnice ale cavalerilor. Noua realitatea ţi se va înfige în retină prin sclipiri metalice, iar armurile lovite vor declanşa isteria. Şi vei fi suprins atunci când vei constata că, paradoxal, nu există asistenţă medicală. Nicio ambulanţă nu stă ascunsă în spatele tribunelor, cu motorul pornit. Nu vei vedea oameni în uniforme, alergând, ducând tărgi şi perfuzii, spre a acorda primul ajutor celor răniţi. Ştii – îl cuprinse din nou pe după umeri, un gest aproape protectiv, făcut de cineva care realizează că acela de lângă el trebuie ajutat să treacă anumite etape intermediare, poate chiar unele ale iniţierii, iniţiere în ce?, poate în acceptarea călătoriilor în timp, de ce nu? -, nu trebuie să vezi în mine un fanfaron care e plătit pentru a-ţi capta atenţia (drace, chiar la asta m-am gândit mai devreme, nu te supăra, dar aşa pari!), nu mă privi ca pe unul scăpat alaltăieri de la balamuc. N-ai să găseşti fotografia mea pe vreun zid, wanted, dead or alive. Probabil că unii dintre cunoscuţii mei m-ar trimite acolo, la balamuc, fiindcă le mai povestesc câte ceva, din când în când, în faţa unui clondir care se termină întotdeauna prea repede, iar ei râd în hohote şi spun că ar fi trebuit să mă apuc de scris, nu de pictură. Însă habar nu au…

***

Pictorul dădu din mână a lehamite, mai aveau doar câţiva paşi până la intrândul acela, erau depăşiţi de oameni care alergau, toţi se duceau acolo, dincolo de zidul despărţitor al arenei fremăta mulţimea nerăbdătoare, caii nechezau, şi-i putea imagina în două picioare, muşcând zăbalele, cu coamele în vânt, strânşi de picioarele musculoase ale cavalerilor pregătiţi pentru a (muri, prinde batista domniţei?) arăta de ce sunt în stare, într-o după amiază de vară dintr-o realitate pe care încă nu o accepta, deşi ceva interior îi spunea omule, trebuie să faci ochii mari, clic, clic, fotografiatul nu este interzis, chiar dacă aici este trecutul, nu prezentul, clic, clic, nu te opri, poate fi experienţa vieţii tale, pictorul acesta (savantul acesta, de ce nu?, încearcă să te convingă, poate chiar el a pus totul la cale, în spatele zidurilor este un laborator, ar fi trebuit să-mi ceară acordul, nu poţi deveni cobai cât ai pocni din degete, îi dau în judecată), şi totuşi – încearcă să judeci limpede – s-a mai vorbit despre asta, despre interacţiune, despre universuri paralele, acum eşti aici, pe urmă eşti acolo, urmează să ajungi dincolo, nu cumva nu acceptăm astfel de situaţii tocmai pentru că nu am fost instruiţi să credem în ele şi să le primim ca pe o iubită, cu braţele deschise?

(Va urma)

Alte episoade – {1; 2; 3; 4; 5; 6; 7; 8; 9; 10; 11; 12; 13; 14; 15; 16; 17;}

(31 ianuarie 2011)