Cetatea din anticamera trecutului – 18 –

“…arta este magie, şi nu toată magia este albă”
(Stephen King – “Duma Key”)
________________________________________________

-       Încă îţi păstrezi scepticismul, amice… Hai să mergem, atunci, orele sunt înaintate, cum ar spune bătrânul scriitor, numele nici nu contează. Sunt convins că îţi vei schimba părerea după  ce vor fi declanşate primele atacuri năvalnice ale cavalerilor. Noua realitatea ţi se va înfige în retină prin sclipiri metalice, iar armurile lovite vor declanşa isteria. Şi vei fi suprins atunci când vei constata că, paradoxal, nu există asistenţă medicală. Nicio ambulanţă nu stă ascunsă în spatele tribunelor, cu motorul pornit. Nu vei vedea oameni în uniforme, alergând, ducând tărgi şi perfuzii, spre a acorda primul ajutor celor răniţi. Ştii – îl cuprinse din nou pe după umeri, un gest aproape protectiv, făcut de cineva care realizează că acela de lângă el trebuie ajutat să treacă anumite etape intermediare, poate chiar unele ale iniţierii, iniţiere în ce?, poate în acceptarea călătoriilor în timp, de ce nu? -, nu trebuie să vezi în mine un fanfaron care e plătit pentru a-ţi capta atenţia (drace, chiar la asta m-am gândit mai devreme, nu te supăra, dar aşa pari!), nu mă privi ca pe unul scăpat alaltăieri de la balamuc. N-ai să găseşti fotografia mea pe vreun zid, wanted, dead or alive. Probabil că unii dintre cunoscuţii mei m-ar trimite acolo, la balamuc, fiindcă le mai povestesc câte ceva, din când în când, în faţa unui clondir care se termină întotdeauna prea repede, iar ei râd în hohote şi spun că ar fi trebuit să mă apuc de scris, nu de pictură. Însă habar nu au…

***

Pictorul dădu din mână a lehamite, mai aveau doar câţiva paşi până la intrândul acela, erau depăşiţi de oameni care alergau, toţi se duceau acolo, dincolo de zidul despărţitor al arenei fremăta mulţimea nerăbdătoare, caii nechezau, şi-i putea imagina în două picioare, muşcând zăbalele, cu coamele în vânt, strânşi de picioarele musculoase ale cavalerilor pregătiţi pentru a (muri, prinde batista domniţei?) arăta de ce sunt în stare, într-o după amiază de vară dintr-o realitate pe care încă nu o accepta, deşi ceva interior îi spunea omule, trebuie să faci ochii mari, clic, clic, fotografiatul nu este interzis, chiar dacă aici este trecutul, nu prezentul, clic, clic, nu te opri, poate fi experienţa vieţii tale, pictorul acesta (savantul acesta, de ce nu?, încearcă să te convingă, poate chiar el a pus totul la cale, în spatele zidurilor este un laborator, ar fi trebuit să-mi ceară acordul, nu poţi deveni cobai cât ai pocni din degete, îi dau în judecată), şi totuşi – încearcă să judeci limpede – s-a mai vorbit despre asta, despre interacţiune, despre universuri paralele, acum eşti aici, pe urmă eşti acolo, urmează să ajungi dincolo, nu cumva nu acceptăm astfel de situaţii tocmai pentru că nu am fost instruiţi să credem în ele şi să le primim ca pe o iubită, cu braţele deschise?

(Va urma)

Alte episoade – {1; 2; 3; 4; 5; 6; 7; 8; 9; 10; 11; 12; 13; 14; 15; 16; 17;}

(31 ianuarie 2011)

Categories: PROZĂ | Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 14 comentarii

Post navigation

14 thoughts on “Cetatea din anticamera trecutului – 18 –

  1. Cristian, nu as vrea sa fiu in pielea pictorului din cetate.Stiu ca nu i-a fost usor sa povesteasca prin ce trece si nu-i de mirare ca cei mai multi il socotesc nebun.
    Cred ca-n cele din urma totul va reveni la normal ca si cand cele “vazute” au fost doar un vis.
    O saptamana mai buna, Cristian!

    • Nu va fi doar un vis, textul se va termina cât de curând în realitate. Poate că drumul prin diferite perioade temporale nu este doar o utopie. Poate că ar am putea chiar să ne obişnuim cu o astfel de idee, de ce nu?

      Gândiuri bune, Gabi, o săptămână cât mai bună îţi doresc şi eu!

  2. Bine te-am regăsit Cristi
    Am cam rămas în urmă cu cititul la tine pe blog,netul a mers ca …,o să recuperez,am mai intrat de pe telefon dar nu e ca pe desktop.
    O zi cât mai frumoasă la toată familia.

    • Bine ai revenit, David, o zi cât mai frumoasă îţi dorim şi noi. Nu-i bai, nu-ţi face probleme, treci atunci când timpul îţi permite… La bună recitire!

  3. Cred ca fotograful a facut o reala paralela intre cum nu functiona sistemul sanitar atunci si cum NU functioneaza acum…
    Rau atunci…RAU…acum.
    Dar aleg dintre gandurile mele bune si impletesc un martisor pentru doi oameni care au ales sa locuiasca – doi in unul!
    Imbratisari de suflet dragii mei!

    • Da, se poate spune şi aşa, scumpă doamnă. Dar, dacă pe atunci erau de înţeles lucrurile, e mult mai grav acum…

      Vă dorim o duminică frumoasă, alături de cei dragi şi vă îmbrăţişăm! Gânduri bune şi la bună recitire!

  4. sper să aveți o minunată duminică, în continuare.

  5. urmează un moment al trezirii? unul în care fotograful va realiza unde a fost ”transportat”? pentru așa ceva ne pregătește pictorul și monologul interior al Dlui. Clic-Clic?

    îmi place că momentele acestea descriptive – atât de bogate în detalii – au și o contragreutate în dialoguri – atât de bogate în trăiri și sentimente.

    • Această povestire se va termina aproape insesizabil, sincer să fiu, aşa cum îmi place mie, aproape de fiecare dată… Nu va fi nimic spectaculos pe final, iar cititorul poate merge mai departe, prin propriile gânduri… Ştiu că ai citit cu atenţie fiecare episod al acestui text şi m-am bucurat că ai pătruns printre fraze şi propoziţii, scoţând în evidenţă momente sau pasaje unde într-adevăr insistasem şi eu. La bună recitire, Bogdane, mai ales că “Vânătoarea” ta este extrem de incitantă şi o recomand cu multă căldură celor interesaţi…

  6. Frumos!

  7. Cam multe etichete. Parerea mea

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Bloguieşte pe WordPress.com. Theme: Adventure Journal by Contexture International.