PILULA LU` LISANDRU – Dublarea lui Al Pacino şi iluzia că suntem plini de idei nobile

________________________________________________________

Domnul Victor Socaciu propune ca toate filmele să fie dublate în limba română. Specificând şi că în acest fel s-ar aduce mari servicii limbii române, aflată în pericol – dar se uită, în schimb, că prin Harghita şi Covasna nu se mai vorbeşte deloc limba română, probabil că pe-acolo nu este niciun pericol demn de a fi luat în considerare.

Iniţiativa legislativă a parlamentarului Socaciu a născut deja controverse aprige şi a stârnit, firesc, pasiuni – inegalabilul Victor Rebengiuc susţine, de pildă, că totul este o prostie şi că şi-ar dori (he, he!) să o dubleze pe Ingrid Bergman.

Eu sunt de părere că domnului Victor Socaciu nu i-ar conveni dacă vocea domniei sale ar fi dublată atunci când interpretează melodiile care l-au făcut celebru. Şi consider, aşa cum au spus şi mulţi alţii, că o astfel de „lege”  nu ar face altceva decât să transforme filmele în pelicule hărtănite şi mătrăşite corespunzător de tot felul de voci care s-ar înghesui prin faţa microfoanelor pentru a mai câştiga nişte bani de-o chiftea şi de-un energizant. Fiindcă, aşa după cum putem presupune fără să medităm cu fruntea în pumn precum Gânditorul de la Hamangia, ar fi nevoie de „muncă susţinută” pentru dublarea atâtor filme – foc continuu, ca la furnale, pe vremuri, nu altceva.

Am crescut învăţând să citim subtitrarea şi chiar ne amuzam atunci când observam că mulţi din alte ţări aveau probleme la acest capitol, fiind obişnuiţi să primească mură în gură şi să se uite la televizor ca la radio, cu urechile. Tocmai de aceea spun că domnul Victor Socaciu, dacă a dorit să devină brusc interesant – la nivel politic, evident – chiar a reuşit. Însă iniţiativa domniei sale nu este altceva decât o aiureală de proporţii. Vocea lui Robert de Niro rămâne a lui Robert de Niro, iar orice alt actoraş care ar încerca să-şi plaseze vocea peste a marelui actor nu ar face altceva decât să provoace zâmbete celor din faţa televizoarelor. Imaginaţi-vă replicile celebre din „Naşul” rostite de nişte actori care ar încerca, astfel, să joace în faţa microfonului „rolul vieţii lor”. Nu trebuie să copiem chiar toate aberaţiile de peste graniţe, hai să fim serioşi!

Mi-a fost şi îmi este foarte drag Victor Socaciu, prin muzica folk pe care a promovat-o de-a lungul anilor, şi nu voi uita niciodată melodia „Charlie Chaplin”, spre exemplu (sper că dânsul nu doreşte să fie dublate cumva şi filmele cu nemuritorul actor care a dat titlul melodiei). Dar, ca om politic, spun cu tot respectul că Victor Socaciu nu mi-a transmis niciodată nimic. Venind acum cu o astfel de iniţiativă – ţara arde şi baba se piaptănă! -, doreşte să fie mai catolic decât papa, cum se spune. Limba română este frumoasă şi trebuie protejată prin cu totul alte metode şi legi. Începând din şcoală, în primul rând, acolo unde se scrie ca pe mess şi se discută ca pe chat. Dar domnul Victor Socaciu crede, probabil, că dacă îl dublăm pe Al Pacino vom atinge şi mult dorita celebritate…

7 mai 2011

Categories: Pilula lu` LISANDRU | Tags: , , , , , , , , , | 16 comentarii

Post navigation

16 thoughts on “PILULA LU` LISANDRU – Dublarea lui Al Pacino şi iluzia că suntem plini de idei nobile

  1. haha, gând la gând, Cristian. acum am descoperit și eu pilula.
    chiar așa, asta ne lipsea acum?

    http://bogdanonin.blogspot.com/2011/05/cu-vocea-lor-si-cuvantul-nostru.html

    • Exact, Bogdan, acum am deschis calculatorul şi mi-a spus RSS-ul că ai postat un text pe aceeaşi temă. Şi mă bucur, pentru că trebuie să facem front comun atunci când este vorba despre astfel de aberaţii. Am să trec să-l citesc, cu mare plăcere… O duminică frumoasă să ai!

  2. Nu prea l-am mai auzit cântând de ceva vreme pe dl.Socaciu, dar nu cred că i-ar plăcea să fie dublat de cel mai bun actor .
    Poate întâmplător ai afişat foto. lui Al Pacino, dar pentru mine ar fi o drama să -mi urmaresc actorul preferat, şi să nu-i aud inflexiunile vocii atât de cunoscute şi îndrăgite.

    • Al Pacino este şi actorul meu preferat, alături de Robert de Niro – ar un masacru să-l dubleze cineva. Aşa că pot spune cu toată convingere că dl. Socaciu ar fi trebuit să refleteze mai mult timp asupra ideii… Vă doresc o după-amiază cât mai bună, alături de cei dragi!

  3. Cristake

    Nu pricep ce l-a palit pe domnu’ Socaciu. Altminteri, om de treaba (am si o anume simpatie subiectiva pt. dansul, ca si creator al imnului Rapidului). Da’ se vede treaba ca sederea in politica te afecteaza sub scufita, iti rapeste si violeaza bunul simt practic – poate chiar mai mult.

    Oroarea ororilor: Al Pacino dublat de, par ezanple, Andrei Duban.
    Ipoteza: Pe Darth Vader…. cine il dubleaza? Florin Piersic (ca tot aparea el in postura asta intr-un promo, cu fii-su ca Skywalker)?
    Intrebare: Pe Marcel Iures, cand joaca la unHollywood, vorbind englezeste, il va dubla in romana Marcel Iures la Buftea? Sau cum?

    • Salut Cristake – întrebarea ta din final este excelentă. Iată o (altă) întrebare la care ar trebui să răspundă grabnic domnul Socaciu. Nici eu nu mă aşteptam să vină cu o asemenea propunere, mă gândeam că pritoceşte altceva. Oare când vom avea şi noi parte de nişte iniţiative legislative serioase? Duban-Al Pacino – dureros…

  4. Nu stiu cum de i-a venit ideea asta.Mie mi-e simpatic, l-am auzit de cateva ori la emisiuni politice si am fost de acord cu ce spunea.Insa cu dublarea filmelor in limba romana, cu asa ceva nu sunt de acord.
    desenele animate sunt dublate in romana, e suficient.

    • Acolo, la desene animate, se poate înţelege, până la urmă. Copiii încă nu ştiu să citească, adulţii nu sunt întotdeauna lângă ei pentru a le citi. Dar ca să generalizezi mi se pare şi mie o aiureală, motiv pentru care mi-am spus punctul de vedere. Tot respectul pentru Victor Socaciu – însă nu pot fi de acord cu el. Vom vedea ce se va întâmpla, până la urmă, cu toate că finalul, din punctul meu de vedere, este previzibil…

  5. Ar trebui lege decretata in Parlamentul Roman ca pe teritoriul Romanesc in public si toate sferele de activitati limba Romana sa fie vorbita obligatoriu ca in Canada.Straini Bozgori si Maghiari care doresc sa obtina un certificat de cetatenie Romaneasca trebuie sa dovedeasca caci a obtinut educatia scolara inclusiv liceul in limba romana.Cei care sint nascuti pe teritoriul Romanesc din hoardele barbare si care nu isi indeplinesc obligatiile legale Romanesti, trebuie sa fie considerati straini si eventual dati afara sa-si vorbeasca limba cea draga la ei in tara lor furata de o mie de ani de zile de la noi si alte victime exterminate pe acel teritoriu Trac.Ar trebuie o lozinca ” Prieteni Bozgori si Maghiari ducetiva acasa sa vorbiti limba voastra ”

    • Ehe, mai este foarte mult până… departe, tocmai pentru că unora li s-a dat nas, iar ei au înţeles cu totul şi cu totul altceva, luându-ne drept proşti şi slabi. Acolo sunt adevăratele probleme… Numai bine!
      Mulţumesc pentru link – e de văzut şi de ascultat, într-adevăr! Numai că prea puţini mai sunt atenţi la acest subiect… Păcat.

      • Lumea trebuie dusa spre liman de care dumneavoastra si ceilalti intelectuali care intaleg si doresc schimbarile necesare pentru bunul interes Romanesc. Lupta se face prin explicatiile necesare si adevarul istoric care nu se poate schimba, dar poate fi deformat si manipulat de catre interesele straine.

        • Ar trebui să fie din ce în ce mai multe voci care să spună răspicat ceea ce au de spus, numai că oamenii (şi au dreptate, din păcate) au văzut că este foarte greu, dacă nu imposibil, să schimbi ceva.

          • Istoria Europeana adevarata trebuie sa fie revaluata de o comisie de ancheta de la Parlamentul European incluzind istorici din toate tarile din Europa.Trebuie ca Istoria Europeana sa fie analizata cu probe si argumente o ancheta pe o perioada lunga si sa se decida cu vot majoritar 50 plus unul adevarul evolutiei omenesti pe aceste teritori.Trebuie facuta o pace colectiva si aceptata ca adevar pentru a inpaca generatiile de azi si de mine.

            • Mulţi nu ar fi de acord cu această “pace colectivă”, tocmai fiindcă interesele “războinice” aduc foarte mulţi bani în buzunare…

  6. Ar fi o mare prostie parerea mea sa se intample acest lucru…speram sa nu se ajunga acolo…

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Bloguieşte pe WordPress.com. Theme: Adventure Journal by Contexture International.