_____________________________________________________________________
Personajul nr. 1 – “… Robert. Dar prietenii îmi spun Rob”
u-şi putea da seama cât timp trecuse de când căzuse din nou în starea aceea de inconştienţă care-l apucase pur şi simplu de perciuni (imaginea îl îndemnă să surâdă, numai că buzele refuzară să se facă utile) şi-l trăsese într-un hău fără fund. Pe pereţii spoiţi în alb ai camerei nu era fixat niciun ceas şi, ca un exerciţiu de sinceritate, îşi spuse că atunci când se trezise prima oară nu se gândise absolut deloc la repere temporale care să-l ajute să tragă anumite concluzii referitoare la situaţia în care se regăsea. În schimb, îşi puse rapid o întrebare, pentru a verifica măcar situaţia (în curs de remediere sau în curs de degradare definitivă) în care se aflau rotiţele sale cerebrale, la acea oră. Cine sunt?
pixdaus.com
Această întrebare i se păru dintr-o dată mult mai importantă decât oricare alta, indiferent dacă ar fi fost vorba de Unde mă aflu? sau De ce? Văzuse destule filme în care personaje aparent normale (sau normale de-a dreptul, de pildă funcţionari care veneau de la… sau mergeau la… cu banalitatea în servietă, alături de ziar, ori gospodari care nu-şi puneau niciodată întrebări existenţiale înainte de tocăniţă) se trezeau pe paturi de spital, după ce fuseseră lovite (dar ele nu ştiau asta de la bun început, fireşte) de autovehicule mai mici sau mai mari şi nu-şi mai aminteau nici numele.
Un doctor – neapărat între două vârste – clătina din cap, aproape resemnat, la căpătâiul nefericiţilor, apoi transmitea sorei medicale (care avea întotdeauna o uniformă de un alb strălucitor, plus clasica bonetă) doar un singur cuvânt. Amnezie. Pierderea totală sau parţială a memoriei. Ceea ce se traducea prin tot felul de complicaţii – în funcţie de inspiraţia scenaristului şi de indicaţiile regizorale -, fiindcă e foarte greu să revii la viaţă şi să te iei cu ea de piept dacă nu mai ştii nici cum te cheamă, când şi unde te-ai născut, dacă îţi place fotbalul american sau eşti, chiar şi aşa ceva se poate întâmpla, atenţie!, un miliardar pe care îl caută o armată de detectivi încruntaţi, angajaţi pe sute de mii de dolari de familia îngrozită (ori, poate, fericită) la gândul că…
Literele îi trecură, una câte una, prin faţa ochilor, iar bărbatul reuşi să articuleze:
- Robert. Mă cheamă Robert. Dar prietenii îmi spun Rob.
Fu fericit. Şi aşa adormi din nou.
20 aprilie 2011
Stresul zi de zi este unul sau cel mai distrugator al organismului uman.Dorinta de a reusi si de a se afirma in domeniul sau de munca este asa de competitiv caci multi au probleme nervoase,insomni,oboseala ect.Fiecare ar trebui sa munceasca la ritmul sau fara sa aibe risc de a-si pierde jobul si avantajele acumulate.
Nici nu cred, sincer să fiu, că am mai putea să trăim în absenţa stresului. Face parte integrantă din viaţa noastră, este precum o piele suplimentară…
Totusi, personajul din acest puzzle are putin noroc daca-si aminteste numele.De aici, putin cate putin, isi va aminti mai mult, poate si ce i s-a intamplat.
Noapte buna, Cristian!
Orice început este extrem de greu. Însă, dacă ai făcut primul pas, totul vine aproape de la sine. Rămâne de văzut dacă acest personaj – ca şi celelalte şase, de altfel – va fi bucuros de faptul că ia contact direct cu realitatea din jurul său. Gânduri bune, Gabi!
Robert zis Rob… oare ce ascunde amnezia lui? mi-a plăcut și bucățica aceasta de puzzle. ceea ce nu-mi pot imagina încă este mecanismul prin care le vei lega între ele, dacă episoadele vor avea o legătură. o seară frumoasă, Cristian.
Bine ai venit, Bogdan, avem şase personaje, fiecare cu viaţa lui. Nimic anormal în ele, până acum. Dar ceva le va lega, într-adevăr, intuieşti tu. Încetul cu încetul, pentru că este un text care merge în ritmul său şi – sincer să fiu – nu mă grăbesc, înainte de toate. Va sta la coadă – în ceea ce priveşte publicarea. Deocamdată, suntem de-abia în faza în care începem să cunoaştem câte ceva din fiecare personaj.
Mă bucur că ai trecut şi la acest episod, la bună recitire!
Cumplită boală deşi tăcută, amnezia roade sufletul.Cum să trăieşti dacă nu ştii macar cine e sora ta, sau dacă-ţi place cafeauaori sarmalele: Să nu ştii …multe din tot ce înseamna personalitatea ta…
Să te priveşi în oglinda interioară şi să nu recunoşti nimic.
Interesant puzzle-ul tău de azi Cristian!
Aceasta este, într-adevăr, cea mai cumplită dintre toate… Lipsindu-ţi astfel de informaţii, esenţiale pentru drumul tău prin viaţă, trebuie să fie groaznic să duci la capăt fiecare zi… Mă bucur că aţi trecut şi aţi citit acest episod, scumpă doamnă! Gândurile noastre bune!