__________________________________________
olitica românească suferă în fiecare zi. Rănită, nebandajată, aflată în pericol de a se infecta iremediabil, politica aceasta muşcă din ţărână şi imploră ajutor. Nu i-l acordă nimeni, pentru că oamenii politici – trimişi în primele rânduri ale frontului pentru a cuceri redută după redută (unii au înţeles amantă după amantă, vilă după vilă, maşină după maşină şi cont după cont) – nu au altceva mai bun de făcut decât să se înjure în văzul lumii. Nici cămăşile de forţă nu mai sunt cum erau odată, astfel că ai de foarte multe ori senzaţia că nebunii au evadat de la balamuc pentru a lăsa locuri libere pentru cei care se calcă în picioare la porţile stabilimentului.

bancosul.ro
Să ne fie cu iertare, dar politica din România s-a transformat într-o cocină. Lăsăm la o parte faptul că s-au înghesuit şi se înghesuie, cu furculiţe şi cuţite în mâini, nehaliţii de la udemere care doresc hălci din ţara perpelită corespunzător. Cu ăştia ne-am obişnuit, chiar dacă acum spun că vor declanşa proteste fiindcă nu li se dă cu Ţinutul Secuiesc pe la nas. He, he! Vrabia mălai visează şi nebunul balamuc!
Grav este că demersurile udemeristo-fanteziste (un adevărat atentat la siguranţa naţională, dar laşii din conducere bagă capul între urechi şi tac) ne găsesc mai divizaţi ca niciodată. Şi puşi pe jigniri. Pregătiţi pentru a ne pune din nou poalele în cap. Suntem, putem spune asta fără teama că vom greşi, nişte nefericiţi. De care vor profita alţii. În loc să demonstrăm seriozitate, ne metamorfozăm în adulţi cu minte de copil care scuipă pe gură numai prostii.
Ion Iliescu spune că Traian Băsescu a intrat, deja, în delirium tremens. Interesantă constatare, ca de la fost preşedinte la preşedinte în funcţie. Înseamnă că suntem o ţară de handicapaţi dacă astfel de oameni au ajuns la conducerea naţiei. Crin Antonescu încearcă să-şi uite stilul molatec şi declară că guvernul României este compus din „ciorditori”, în timp ce Emil Boc este un „borfaş”.
Realizaţi mizeria morală în care se bălăcesc „aleşii neamului”? Nu va mai trece multă vreme şi se vor lua la şuturi, în direct.
În acest timp, românul de rând suferă. Nu are bani pentru una, pentru alta, pentru medicamente, pentru mâncare sănătoasă, pentru concediu, îl iau durerile de cap atunci când se apropie toamna şi trebuie săia rechizite de la librărie, dă cu şapca de pământ când vede fluturaşul de salariu sau cumpără pe datorie de la buticul din cartier.
Rămân la părerea că suntem un popor ok, din toate punctele de vedere. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Aşa cum sunt toate popoarele lumii. Dar, spre deosebire de alţii, suntem conduşi de nişte incompetenţi cu aere. Şi mă refer aici la actuala putere şi la fostele puteri, cele care stau acum pe margine, în aşa-zisa opoziţie constructivă, şi fac pe domnişoarele de onoare.
Politica este indecentă prin definiţie, dar politicienii români au depăşit orice limită.



Cristian, in hazna au ajuns.In cocina erau odata,
Mai mizerabili ca cei de acum nu a fost nimeni.Nu numai mizerabili, ci si periculosi.
Din pacate, nici opozitia si, mai ales noi, nu suntem in stare sa-i alungam de la conducerea care le-aduce bani si putere.
Se pare că oamenii au înţeles că va fi foarte greu să-i dea cineva jos, mai ales atunci când au şi pâinea şi cuţitele în mâini. Dar, totuşi, nu se ştie niciodată…
Traian Basescu apeleaza la spam ca sa isi promoveze pagina de pe wikipedia. am si dovezi. Verifica aici – te rog – daca vrei si da mai departe, ca sa vada toata lumea ce fel de om este basescu.
http://analfabetul.com/train-basescu-face-spam/
Cand vreodata domnii politicieni isi vor face mea culpa pentru promisiunile halucinante facute in campaniile electorale si nerespectate?
Răspuns simplu – NICIODATĂ.