__________________________________________
- pixdaus.com
Prin vieţile moarte,
Prin vieţile reci,
Prin toate acestea
Nu-i simplu să treci,
Îţi pare că Iadul
Se crede chiar Rai,
Te cauţi, te tulburi
Şi pleci. Şi mai stai.
Îţi mângâi trăirea,
Extragi ideal,
Renegi subterfugii,
Te rupi de banal,
E greu. Imposibil,
Vor spune destui,
În propria-ţi dramă
Tu baţi câte-un cui
Şi cuiul te doare,
Injecţii nu ai,
Te ceartă, simbolic,
Un Iad şi un Rai.
În tine e moarte,
În tine – prăpăd,
Dar ochii din suflet
Cu dragoste văd
Că lupţi pentru viaţă
Cu patimi fireşti,
Mai treci un examen
Când ştii cine eşti,
Când n-ai laitmotive
Şi mori repetat,
Când nu te mai doare
Decât un oftat,
Oftatul se-agaţă,
Oftatul e scai,
E tot ce rămâne,
E tot ce mai ai,
Iar tu rupi din tine
Şi simţi că eşti fad,
Te pui ca o cruce
În Rai şi în Iad.
7 iulie 2011
Din volumul “Ca o femeie despletită, neliniştea…”
A fi intre Rai si Iad e foarte greu de suportat, e o cale care poate duce la gesturi disperate.
Tristete multa in versurile tale, Cristian!
Un poem cu adevărat trist, scris într-un moment în care viaţa făcea figuri, ca să spun aşa… Dar, ulterior, soarele a răsărit din nou… Gânduri bune, Gabi, un final de săptămână cât mai bun să ai!
Cunoscând circumstanţele în care a fost scris poemul mi-e greu să mai adaug ceva.
Ştiu doar că te iubesc, ştiu doar că îmi eşti alături când îmi este greu, ştiu doar că iubirea ta m-a ajutat, nu de puţine ori, în situaţiile extreme.
Te ador şi te respect, om drag!
Aşa este, iubirea mea, un poem scris într-o perioadă grea. Atât pot să spun. Fiindcă viaţa oferă surprizele ei, nu numai frumoase. Dar este adevărat că nu te-aş lăsa niciodată la greu, indiferent de situaţie… Am mai spus-o, o mai spun, fără să fie considerată asta vreo bravadă masculină. M-aş sacrifica pentru tine fără regrete. Te iubesc!
e trist poemul acesta, între Rai şi Iad!
o zi cu zâmbetul pe buze!
Aceste poeme sunt motivante, din punctul meu de vedere. Ele sunt cele care nu te lasă să uiţi că există şi realitatea dură… O seară cât mai bună îţi dorim şi noi, Ottilia!