_______________________________________
http://www.flickr.com
mă redescopăr departe de final
iluzia temporală îmi alimentează temerile
această hrană cotidiană
înseamnă mai mult decât un surplus de vitamine
orizontul se prăvăleşte
într-o trăsură trasă de patru cai
cunosc vizitiul
(aceasta este singura certitudine)
acolo
pe capră
stă chiar viaţa mea
smuceşte hăţurile
sunt momente în care m-aş înhăma
răceala zăbalei incită
să fiu chiar eu un cal
înhămat la trăsura propriei vieţi
(irezistibilă chemare)
numai biciul mă opreşte
o şfichiuire lasă urme atemporale
atunci îmi iau zilele la spinare
şi alerg
cu viaţa pe urme
4 august 2011
Din volumul “Ca o femeie despletită, neliniştea…”
…să fiu chiar eu un cal
înhămat la trăsura propriei vieţi…
O imagine pe care doar un poet stie s-o descrie cu maiestrie.
Ganduri bune, Cristian!
Mulţumesc, Gabi, acesta este sentimentul pe care îl trăiesc de foarte multe ori, sincer să fiu. Devine o stare permanentă… Gânduri bune şi ţie!
Suntem stăpâni pe propria viaţă, ar trebui să ştim ce ne dorim de la ea, cum ne-o dorim, iar ea este generoasă, ne oferă exact ceea ce cerem.
“cunosc vizitiul
(aceasta este singura certitudine)
acolo
pe capră
stă chiar viaţa mea
smuceşte hăţurile”
Aceste versuri reprezintă imaginea cea mai puternică a poemului, ideea centrală completată cu măiestrie de:
“sunt momente în care m-aş înhăma
răceala zăbalei incită
să fiu chiar eu un cal
înhămat la trăsura propriei vieţi
(irezistibilă chemare)”
Dacă ne oferă iubire, eu sunt mulţumit. Aceata este cel mai important ingredient al vieţii, dragostea mea… Şi, de atâta vreme, amândoi am conştientizat asta. Iubirea să fie, peste normă, aşa cum spui tu, de fiecare dată. În rest, viaţa este pe urmele noastre, pentru a o obliga să o trăim frumos…
foarte frumoasă imaginea vieții-vizitiu. te salut, dragă Cristian.
Mulţumesc, Bogdan… Uite-aşa vine viaţa după noi şi nu ne lasă să ne tragem răsuflarea…
Imi place poezia care tatoneaza in adancimile sufletului omenesc. Sunt pline de adevar in esenta.
O zi binecuvantata sa aveti dragii mei dragi!
Vă îmbrăţişăm cu mare drag, scumpă doamnă… Nu există oprire, există doar drum. Un drum delimitat de anii noştri, ca nişte borne temporale.
“atunci îmi iau zilele la spinare
şi alerg
cu viaţa pe urme”
aşa mă doare coloana!!!
Duminică splendidă vă doresc, dragii mei!
Gândurile noastre bune, Dane, alergăm în fiecare zi cu viaţa pe urme şi nu putem să ne oprim niciodată… O seară liniştită îţi dorim şi noi!
frumoasă imaginea unui ” cal înhămat la trăsura propriei vieţi”, însă, poetul se înhamă mereu la trăsura poeziei, nu-i aşa?
zi faină!
Tot timpul. Nici nu poate fi altfel, într-o normalitate poetică. Gânduri bune, Ottilia!