m înnoptat odată într-un han aflat la răscruce de drumuri, ca orice stabiliment de acest fel care se respectă… Veneam de undeva, firesc, şi mă îndreptam, absolut normal, către necunoscutul care mă invită să călătoresc măcar cu gândul de fiecare dată când oraşul mă apasă cu betonul turnat peste vieţile noastre.
garfiiield.blogspot.com
Hangiul mi-a oferit o cameră cu vedere către câmpul însângerat de maci, cu o lună plină agăţată deasupra, pe un tavan de cer, şi mi-a pregătit o friptură alături de care stacana cu vin roşu, gros, sănătos, nu se plictisea niciodată… Ploaia lipsea…
Muşterii hangiului, petrecăreţi tăcuţi, ascultau liniştea nopţii şi şoaptele macilor, vorbeau despre drumuri îndelung bătătorite de paşi anonimi şi spuneau că a fi amorezat de distanţe neparcurse este desfătare absolută…
Am plecat a doua zi către destinaţiile mele neatinse, m-am prelins de-a lungul unei hărţi împăturite în patru, dar trăiesc fiecare oră în acelaşi han de la răscruce de drumuri… Şi mă întreb dacă nu cumva acel hangiu discret, spectator al unor vieţi în mişcare, sunt chiar eu…
Din volumul “Picături de insomnie” (volumul 1)
Un duo placut si remarcabil in aceste vremuri de singuratate si desnadejdi familiale.
Mulţumesc pentru trecere şi lectură, Adrian…
Faine imaginile create. Poate puţin prea descriptiv. Dar se susţine. Aştept continuarea.
Mersi, Ioan, toate cele bune la ceas de seară… Spor la scris!
Paşii mă conduc către han,
Unde hangiţa m-aşteaptă,
Să-i strecor în sân un ban
Pentru vinul din carafă.
Luna îmi ţine isonul,
Stelele îmi scriu destinul,
Cometa lansează zvonul,
Că mi-e viaţa precum vinul.
Invitat de Carul Mare,
Ce îmi scrie drum spre han,
Sui în el cu nerăbdare
Şi încep să ţes un plan.
Îmi pun steaua la rever,
Iar pe frunte trag cometa,
Aşez bolta-n colţ de guler,
Pe hangiţă s-o dau gata.
Elegant, plin de mister
Cobor din Calea Lactee,
Din imens albastru cer,
Către dulcea mea femeie.
E hangiţa mândră floare,
Ce-mi trimite din priviri,
Zâmbet dulce, vorbe rare
Şi-un sărut plin de trăiri.
Din roşul strâmt de rochiţă,
Sânii joacă tangoul mut,
Unduiri de ştrengăriţă,
Sub volanul ei tăcut.
Sub privirile hulpave
Serveşte hangiţa vinul,
În paharele concave
Licoarea precum pelinul. .
Privirea-i tandru vânat,
Ce-mpănează sentimente,
Prinse-n suflet fazandat,
Printre simţuri virulente.
Scot steaua de la rever,
E arvuna pentru vin,
Priviri pline de mister,
Capturează gând divin.
Iau cometa de pe frunte
Şi plătesc licoarea toată,
Iar sub bolta de la guler,
Sărut hangiţa înc-o dată.
Ce să mai spună hangiul? Este uimit şi bucuros şi mândru nevoie mare… Mulţumesc pentru aceste versuri pe care le-ai lăsat, scumpa mea… Ai fost, eşti şi vei rămâne “dulcea mea femeie”… Te iubesc!
Îmi place să poposesc la han, îmi place să savurez de la fereastră atomosfera descrisă de tine, să inspir și să respir roșul macilor, apoi, să gust bucatele pregătite într-un fel cu totul special de hangiu sau hangiță.
Te iubesc, hangiule!
Plăcerea nu poate fi decât de partea mea, suflet frumos. Iar “hangiul” te invită de fiecare dată la dragoste cu năbădăi şi la suflet mângâiat de vers şi gând… Te sărut pe suflet!
Intrun moment al vietii, omul se afla la o rascruce de drumuri.In ce directie s-o ia?Daca se rataceste?Si daca prefera ratacirea?
Sunt doar cateva dintre intrebarile ce si le pune omul aflat la o rascruce de drumuri.
Cred ca hangiul e chiar omul din povestea ta.
O zi frumoasa, Cristian!
La fel, Gabi… Ne căutăm, de-a lungul vieţii, iar atunci când ne găsim trebuie să avem mare grijă pentru nu ne mai rătăci niciodată… Gândurile noastre bune!