Jogging şi gânduri mai mult sau mai puţin absurde

…

-       Vezi să nu!

Strigătul care îi ieşise din gură odată cu aerul expirat îl dezmetici. Alerga în continuare, adidaşii lipăiau prin bălţile strânse lângă bordură, apa picura de pe cozoroc, simţea cum curgea şi pe ceafă, strecurându-se pe sub gulerul treningului, apoi se prelingea indiferentă şi rece de-a lungul coloanei vertebrale.

Strânse din dinţi şi mări ritmul pentru a-l lăsa în urmă pe Magicianul insolent. Dar îi simţea răsuflarea în ceafă şi era convins că se află în spatele său, un Magician nevăzut de nimeni în afară de el, îmbrăcat în trening (oare ce culoare preferă? Doamne, iar bat câmpii…), încălţat în adidaşi şi pus pe discuţii interminabile.

wunderground.com

Ocoli prin stânga o baltă mai mare şi fu claxonat de o maşină care venea din spatele său. Îl depăşi în viteză, era un Pontiac de culoare albă, îi făcu semn cu mâna, la revedere, oriunde vei merge pe vremea asta, ai grijă, omule, poate îţi cauţi şi tu liniştea, toţi o căutăm, iar eu mai mult decât toţi, asta am căutat mereu şi nu am găsit, liniştea, am avut parte numai de gălăgie, dar nu aceea care face urechile să ţiuie, e vorba despre gălăgia sub formă de indivizi care-ţi dau buzna în intimitate, de eşecuri zâmbitoare şi perfide, de neîmpliniri legate unele de altele, fiindcă un necaz nu vine niciodată singur, în vreme ce bucuriile sunt pe cale de dispariţie.

Deveni meditativ (Lucia se amuza straşnic, de fiecare dată când poza în gânditorul măcinat de probleme fundamentale ale existenţei) şi gândi că liniştea te amăgeşte, te cheamă, tu te duci, te apropii, ştii că te apropii, pe urmă observi surprins că nu ai făcut altceva decât să te îndepărtezi suplimentar, eşti ca racul, un pas înainte, doi înapoi, dar ce spun eu doi, chiar mai mulţi, îndepărtarea de linişte este îngrozitor de dureroasă, această îndepărtare induce deprimarea, aduce cu ea lehamitea, cum mai ieşi din lehamite?, acolo sunt nisipuri mişcătoare, ce comparaţie idioată, las-o aşa, totuşi, şi în lehamite te scufunzi, nu-ţi întinde nimeni un băţ pe care să îl apuci, băţul izbăvitor, pot să-i spun aşa?, poţi, asta nu e vocea Magicianului, e a mea, ce bine este atunci când pot vorbi doar cu mine însumi…

Traversă repede podul aruncat peste râu, apoi dădu cu ochii de benzinăria ce dormita sub ploaie, ca un animal metalic uriaş care se lăfăia la marginea şoselei, primind cu indiferenţă apa din cer. Fu tentat să intre pentru a cere o cutie cu suc (ai bea o bere, iar eşti ipocrit!), însă nu o coti la dreapta, pentru a parcurge cei câţiva metri despărţitori.

Trecu pe lângă ea şi văzu la mică distanţă indicatorul strâmb care arăta că urmează să iasă din localitate, DRUM BUN, VĂ MAI AŞTEPTĂM PE LA NOI, îi arătă pumnul, exact, mai veniţi pe la noi, pe aici sunt oameni ospitalieri, chiar dacă unii ies direct din manuscrise ascunse în fişiere word şi bulversează definitiv viaţa scriitorului siderat şi beţiv şi inconştient; veniţi, oameni buni, abandonaţi visele frumoase şi luaţi o porţie de plăcintă cu mere, plus una de activitate paranormală, nici nu are rost să apăsaţi butoanele de la telecomandă, puteţi să renunţaţi la abonamentul de la cablu, Dosarele X sunt chiar aici, lipseşte Fox Mulder, lipseşte Dana Scully, nici extratereştrii nu se înghesuie, dar nu există spoturi publicitare şi, la naiba, aveţi MAGICIANUL care joacă un rol formidabil, el este capul de afiş, vedeta show-ului morbid, iar SCRIITORUL distribuit în rolul secundar îşi merită toţi banii pe care nu-i primeşte niciodată de la edituri.

De o parte şi de alta a drumului se desfăşura câmpul, norii întunecaţi păreau prăbuşiţi ca nişte paraşutişti printre coroanele copacilor din pădurea aflată la mai puţin de un kilometru, iar el îşi spuse că va mai alerga o bucată de drum, până când plămânii vor bate cu pumnul în masă, apoi se va întoarce acasă şi va face încă un duş, fierbinte, neapărat fierbinte, din acela care îţi înroşeşte pielea (piele de rac, un pas înainte, doi înapoi), după care va desface, în sfârşit, prima cutie de bere şi se va tolăni în fotoliu, aşteptând-o pe Lucia.

(Care Lucia, deşteptule, nu ţi-am mai spus că Lucia nu există? Ţi-ai construit-o, nefiind în stare să te adaptezi singurătăţii, eşti un inadaptat fără şanse de salvare, chiar nu ai puterea să vezi adevărul?)

Magicianul.

…

Cristian LISANDRU

Fragment din romanul “Romanul care se scria singur”  (apărut în 2011)