ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR – “Menestrel”

“Frumuseţea de orice fel,
în dezvoltarea sa supremă, în mod invariabil,
emoţioneaza sufletul sensibil până la lacrimi” - Edgar Allan Poe

Mi te-aş declara străină.
M-ar durea precum o rană,
N-aş mai fi eu Făt-Frumosul, n-ai mai fi o Cosânzeană,
Ar veni unul sau altul să îţi spună la ureche
Versuri stoarse din lămâie sau dintr-o poveste veche.
Parcă văd introvertiţii renăscând spre dulci extazuri,
Renegând inadvertenţe, insolenţe, rugi şi nazuri.

Ce m-aş face invizibil, ca să-i văd cum se frământă,
Cum stau nopţile de veghe, spada vorbei cum şi-o-mplântă,
Aşteptând un zâmbet dulce, iluzionaţi vremelnic,
Transcriind în şterse snoave un modern şi fad pomelnic,
Bărbierindu-se, frenetici, pentru prima întâlnire,
Slabi, precum adolescenţii predispuşi la o iubire
Cât mai mare, cât mai roză, cât mai plină de plăcere,
Evadată din scenarii, conştiinţe şi durere,
Oh! Aş vrea să fiu cu tine chiar şi în iubiri perverse,
Îngerii din cer să strige, lacrimile să le verse
Fiindcă n-au cum să te aibă şi nu pot să te dezmierde,
Uneori mă rupe gândul că te am şi te voi pierde
Consumându-mă vremelnic între bere şi ţigară,
Torturat mereu de iarnă şi resuscitat de vară,
Ideal gândind la bine când mi se induce rău,
Zburător prin infinituri, evadat constant din hău,
Ca un fante, ca un idol, ca un renegat feroce
Care-şi duce, lângă suflet, toată drama lui atroce,
Toată neemanciparea, toată buna-cuviinţă,
Respirând numai prin tine, şi zeiţă şi fiinţă,
Mi-aş dori să-mi spună unii vezi că erai orb, fârtate,
Şi-ai iubit-o cât cuprinde, dar de azi nu se mai poate,
Ce le-aş râde la ureche, pedepsindu-i prin cuvinte:
Mi se pare că luaţi plasă,
e la fel ca înainte,
Voi trăiţi mereu iluzii, eu am dragostea cu mine,
Când vă bate neputinţa eu îmi spun că îmi e bine
Şi mai pun un vin pe masă, încă unul, să-mi ajungă,
E o dragoste prea mare, e o noapte mult prea lungă,
Sunt un menestrel teribil, să reţineţi prin uitare,
Nu mă dau decât IUBIRII.
Şi IUBESC cu disperare.

Cristian LISANDRU – 12 februarie 2012

Din volumul “Gânduri aşezate unele sub altele”

Categories: POEZIE | Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 37 comentarii

Post navigation

37 thoughts on “ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR – “Menestrel”

  1. Mi s-a facut dor de voi, vechi si neuitati prieteni!
    Va gasesc la fel de frumosi precum poemul cel mai proaspat dintr-o dimineata senina.

  2. Va sărut pe suflet, oameni minunați! Va doresc numai bine și un weekend cat mai plăcut!

  3. Nu pot să nu includ în acest impresionant poem şi dialogul încărcat de iubire dintre voi, ce dovedeşte fără tăgadă că oricare ar fi raza ce poartă pe rând: speranţă , vis şi durere , nicicând iubirea voastră nu piere . Fie-vă viaţa un cântec fără sfârşit !

  4. Ce le-aş râde la ureche, pedepsindu-i prin cuvinte:
    Mi se pare că luaţi plasă,
    e la fel ca înainte,
    Voi trăiţi mereu iluzii, eu am dragostea cu mine,

    Valentin fericit !

    http://catkitchen.wordpress.com/2012/02/10/omleta-with-love/

  5. “Mi-aş dori să-mi spună unii vezi că erai orb, fârtate,
    Şi-ai iubit-o cât cuprinde, dar de azi nu se mai poate”
    Îmi sună cunoscut mesajul acestor versuri…ha, ha,ha…
    Cristian… eşti ORB!!!

    • Vai, vai, vai, aşa de mult îmi place această ORBIRE permanentă, iubire, mă omor după ea, dacă pot să spun aşa.
      Ha! Normal, are unele conotaţii deosebite, în sensul hilar al cuvântului… Orb să fiu, aşa îm place, dar să fiu lăsat în pace!

  6. Poemul mi-a plăcut nespus. Ai pus toate ingredientele necesare iubirii, multe zâmbete şi ai oferit cititorilor bucuria lecturii, frumuseţea versului, iubirea pentru frumos.

    Te ador, “torturatul mereu de iarnă şi resuscitat de vară”…

  7. Mulţumesc tuturor celor care ne-au lăsat şi astăzi un gând curat, aşa cum este şi sufletul lor.

    Fericire deplină şi iubire peste normă, oameni dragi!

  8. Dragul meu drag,
    la noi este permanent ziua îndrăgostiţilor. Modul tău de a privi iubirea, felul tău de a fi şi de a te comporta cu persoana iubită, toate acestea fac ca toate zilele alături de tine să fie sublime. Nu, nu exagerez, dar grija ta pentru fiecare detaliu, pentru ca fiecare clipă să aducă linişte, bucurie, fericire, acestă grijă îmi confirmă că nu m-am înşelat atunci când am spus că eşti un OM bun, delicat, cu tone de tandreţe pe care nu te sfieşti să le transmiţi prin cuvânt, gest şi tot ceea ce faci permanent.

    Îţi mulţumesc pentru tot ceea ce eşti şi faci, zilnic, cu dragoste şi generozitate.

    Te iubesc, Cristian Lisandru!

    • Te iubesc, dragostea mea, în fiecare zi, nu numai în astfel de zile în care oamenii îşi aduc aminte de iubire. Cu toate că nu ar trebui să o treacă nicicând în uitare. Fiindcă sentimentele suferă, iar iubirea agonizează.
      Mă bucur să redescopăr iubirea, în fiecare zi, alături de tine, să trăiesc la superlativ fiecare minut şi să mă simt împlinit sufleteşte prin tine şi prin dragostea curată pe care mi-o oferi.
      Viaţa ne-a adus aproape, iar noi nu facem altceva decât să îi mulţumim în orice clipă pentru acest DAR minunat…
      Te iubesc şi – aşa cum spun mereu – TE SĂRUT PE SUFLET.

      • Sufletul meu este onorat, minune de om.
        Am strâns la piept toate inimioarele şi le păstrez lângă sufletul pe care ai pus sărut fierbinte.

        • Te iubesc, frumoaso. M-aş bucura dacă viaţa mi-ar permite să îţi scriu poeme de dragoste un mileniu. Şi mai mult…

          • “E o dragoste prea mare, e o noapte mult prea lungă,”
            Confirm. Imensă dragostea, dar prea scurte nopţile…îndrăznesc să spun. Alături de tine trec zilele mult prea repede.
            Am primit această dragoste cu braţele deschise şi nu regret.

            • Aceasta este, de fapt, marea noastră “supărare”, din ziua în care ne-am întâlnit. Nopţile par atât de scurte încât crezi că nici nu au fost şi imediat, fără să ne dăm seama, ne bat zorii în ferestre… :)

              • Un pahar de şampanie, un zâmbet şi o melodie greu de trecut cu vederea.

                • Cum să nu primesc cu mare bucurie această melodie care şi-a întins de la bun început deasupra noastră aripile de dor? Mulţumesc iubirea mea, să o dedicăm tuturor îndrăgostiţilor, cu toată fericirea noastră, să se iubească mereu şi să lase toate grijile deoparte!

                  Poveste sentimentală (Nichita Stănescu)

                  Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
                  Eu stăteam la o margine-a orei,
                  tu – la cealaltă,
                  ca două toarte de amforă.
                  Numai cuvintele zburau intre noi,
                  înainte şi înapoi.
                  Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
                  şi deodată,
                  îmi lăsam un genunchi,
                  iar cotul mi-infigeam în pământ,
                  numai ca să privesc iarba-nclinată
                  de caderea vreunui cuvânt,
                  ca pe sub laba unui leu alergând.
                  Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
                  înainte şi înapoi,
                  şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
                  repetau, într-un vârtej aproape văzut,
                  structura materiei, de la-nceput.

                  • Muzică şi vers, frumuseţea iubirii durabile, infinitul prins la tâmpla vieţii.
                    Mulţumiri peste normă şi pentru aceste versuri ale Maestrului Nichita.

                    • Petrica Viorica

                      Ma bucur tare mult, iubirea voastra e aproape ireala, sunteti din ce in ce mai frumosi, ca niste flori care infloresc in fiecare zi si nu se ofilesc nicicand. Iubire vesnica va doresc din toata inima. Poezia e foarte frumoasa, am citit-o cand inca nu era niciun comentariu aici. Acum sunteti voi si prietenii. Sunt sigura ca au fost mult mai multi vizitatori, dar s-au abtinut de la comentarii. Ma bucur ca existati si ca pot indruma tinerii mei prieteni catre voi. Si catre Nichita. Sa fiti sanatosi si voiosi, restul vine de la sine… La multi ani, cat mai multi ani cu fericire cat cuprinde! Vio

                    • Numai bine îţi dorim şi noi, Viorica, să-ţi trăiască nepoţica şi să te bucuri, alături de cei dragi, de zile cât mai frumoase. Aşa este, noi şi prietenii. :)

  9. Happy Valetine`s Day ! Stiu ca e trecut de 8, dar cred ca majoritatea indragostitilor cam de acum incolo incep sa petreaca :D

  10. Draga Cristian si Geanina, va doresc sa va iubiti la fel de mult in fiecare zi, Ziua Indragostitilor e in fiecare zi pentru cei care iubesc asa de mult ca voi!
    Cu drag,
    Gabi.

    • Mulţumim, Gabi, ne bucură trecerea ta, aşa cum se întâmplă de fiecare dată, de foarte multă vreme. Îţi dorim numai bine, alături de cei dragi, să vă fie fiecare zi frumoasă, frumoasă, frumoasă… Şi plină de dragoste!

  11. Frumosii mei prieteni, va doresc sa ramaneti pururi indragostiti si sa dea Dumnezeu sa va infloreasca dragostea in fiecare zi din viata.
    Cu mare drag va imbratisez!

    • Scumpă doamnă, de fiecare dată ne sunteţi şi ne-aţi fost alături, atât în momentele pe care ni le-au făcut alţii mai delicate, de-a lungul timpului, cât şi atunci când totul a fost minunat. Vă mulţumim pentru asta şi vă asigurăm de tot respectul nostru. Să punem dragostea mai presus de orice şi să încercăm să fim mai buni, în fiecare zi…

  12. Cristian, sper să vă distraţi bine. E ziua voastră. Şi a tuturor celor îndrăgostiţi.

  13. Foarte frumos scris…ca de obicei!
    Sa va iubiti si de-acum inainte la fel ca pana-n prezent!

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Bloguieşte pe WordPress.com. Theme: Adventure Journal by Contexture International.