“Acolo nu-i decât plăcere şi splendoare,
Odihnă voluptuoasă şi calmă desfătare”
Charles Baudelaire – “Invitaţie la călătorie”
Sunt zeii alături, păgâni ca şi timpul,
Homer îmi descrie, emfatic, Olimpul,
Trăiesc mitologic, când grec, când roman,
Răpus metaforic în oricare an.
Pretind o serbare de-a dreptul absurdă,
În tâmpla mea stângă nălucile zburdă,
Atâtea libaţii, atâta mirare,
Doar setea din mine devine mai mare.
Chiar Bachus îmi umple, frenetic, paharul,
Apollo şi Marte desfidă nectarul
Şi bem împreună, pe creste rebele,
Iar Ares se luptă cu oasele mele.
Artemis vânează idei şi concepţii,
Atena boceşte fatale decepţii,
Doar Jupiter cade, râzând, în genune
Atunci când Uranus loveşte şi spune
Că oamenii mor, căutând universul,
Semnându-şi prin moartea firească demersul,
E Hades un clovn, Minerva-i şomeră,
Eu scriu o poveste pe trup de himeră.
Când vin către tine cu gerul în frunte,
Sunt umerii mei ba un şes, ba un munte,
Şi-i strig unui Zeus bătrân, reumatic,
Că drumul acesta mă-nghite, extatic.
Cristian LISANDRU – 31 ianuarie 2012
Din volumul “Gânduri aşezate unele sub altele”

karenwinters.com


Primesc şi această dedicaţie, dragul meu drag. O aşez lângă suflet, o citesc şi recitesc cu bucurie, emoţie, aproape că mi se taie respiraţia pe măsură ce înaintez, cu fiecare rând. Ne-ai introdus astăzi, nu doar în zodia iubirii, ci şi într-o altă lume dragă nouă, chiar din perioada copilăriei, Olimpul.
Interesanţi eroii acestui poem prin locul pe care-l ocupă, deloc întâmplător.
Te iubesc, minune de om!
Cu mare dragoste, iubire, aşa cum se întâmplă de fiecare dată. Fiecare zi rămâne o zi a iubirii, ceea ce dorim tuturor, din tot sufletul. Altfel trece viaţa pe lângă noi şi ne va părea rău la un moment dat. Mă bucur că ai citit cu plăcere, iubire, mă aşez şi eu lângă sufletul tău şi mi-e bine.
Te sărut pe suflet!
Mulţumesc tuturor pentru cuvintele scrise în subsidiarul acestui poem care emană dragoste prin fiecare sunet.
Să iubiţi şi să fiţi iubiţi pentru totdeauna!
Sa ploua cu dragoste si fiecare zi sa va fie “Dragobete”.
Imbratisari si toate gandurile bune vi le trimit din Vrancea!
Vă mulţumim din suflet, scumpă doamnă, pentru toate gândurile bune pe care le lăsaţi de fiecare dată! Da, SĂ PLOUĂ CU DRAGOSTE pentru toată lumea… Vă îmbrăţişăm!
O zi de Dragobete cat mai frumoasa amandurora, chiar daca este putin cu intarziere !
Sperăm că ai avut şi tu o zi de Dragobete foarte frumoasă, din toate punctele de vedere, Rappa!
Dragobetele si fiecare zi sa va aduca multa fericire, clipe senine, draga Cristian si Geanina!
Cu drag,
Gabi.
Mulţumim, Gabi, gândurile noastre bune pentru tine şi pentru toţi cei dragi!
Nu puteam ca tocmai de Dragobete să nu ajung aici, unde iubirea este la ea acasă şi unde sufletele voastre pereche o sărbătoresc în fiecare zi. Fie ca toţi zeii noştri şi toţi cei invocaţi în frumosul tău poem, să vă fie alături şi să vă apere de orice nor ce ar putea apărea pe seninul cerului iubirii voastre.
Cu drag, pentru voi în zi de sărbătoare un dar muzical din toată inima http://www.youtube.com/watch?v=hD-as4l2f2Q .
Mulţumim şi pentru trecere şi pentru dedicaţie, Aura. Aşa să fie pentru toţi îndrăgostiţii, în fiecare zi. Să se iubească de fiecare dată ca şi cum ar fi ultima zi. După amiază frumoasă îţi dorim!
Sa se iubeasca asa ca si cand ar fi prima zi
Numai bine tuturor îndrăgostiţilor!
Frumoasa invitatie la calatorie ! va doresc de Dragobete sa va fie drumul presarat cu ganduri bune, iubire si numai bucurii sa aveti! Bucurii in fiecare clipa a vietii, si veselie cat cuprinde, e hrana vietii.
Eu va iubesc pe amandoi si sunt mereu cu gandul la voi. Cu drag Vio
Mulţumim, Viorica, toate gândurile noastre bune. Şi numai bine tuturor îndrăgostiţilor acestei lumi! Să se iubească permanent şi să aibă grijă de sufletele lor.