“Condeiul este limba sufletului;
după cum au fost conceptele cu care a fost hrănit,
aşa vor fi şi scrierile.”
Miguel de Cervantes
qiang-huang.blogspot.com
Am cumpărat o carte fără coperte. Era lepădată – acesta este termenul cel mai potrivit – pe ultimul raft, acela de sus, inaccesibilul, în spatele unor volume care tratau subiecte diverse, precum încălzirea globală, ciocnirea civilizaţiilor, efectul maionezei tăiate asupra stării de bine a gospodinei sau monstrul din Loch Ness. Ştiţi care, acela care străluceşte prin absenţă, spre încântarea nedisimulată a căutătorilor de cai verzi pe pereţi, piei de cloşcă şi monştri fotogenici…
Scotocirea furibundă care mă captivase vreme de trei sferturi de oră nu îmi oferise satisfacţiile personale aşteptate. Eram pe punctul de a părăsi încăperea prăfuită, însă chiar atunci am zărit scara. Treptele care luceau din cauza miilor de paşi mi-au lansat o invitaţie de nerefuzat. Ca şi cum aş fi ştiut – dar nu ştiam -, am întins repede mâna pentru a ajunge în spatele primului rând de cărţi şi atunci am simţit-o. Aproape înspăimântată la gândul că acolo va rămâne abandonată pentru totdeauna. Sortită descompunerii.
Filele îngălbenite aveau colţurile îndoite, răsucite, pe alocuri rupte. Adnotări indescifrabile făcute cu stiloul, cu creionul chimic, cu pixul. O carte muncită. Fără coperte. Dezbrăcată, am zâmbit, iar anticarul a ridicat din umeri şi a pufnit, revenind la lectura unui tabloid pe a cărui primă pagină putea fi citit un titlu din care reieşea că apocalipsa este aproape… Am suflat praful de pe prima filă, apoi am apucat-o strâns cu degetele şi am coborât scara.
– Asta este, o cumpăr, i-am spus anticarului, zâmbind ca şi cum aş fi descoperit că Einstein a pus o virgulă aiurea într-una din teoriile sale.
– Păi să fiţi sănătos, mi s-a replicat, atâta face.
Făcea cam mult pentru o carte fără coperte, dar am scos portofelul şi am achitat suma. Mulţumit fiind şi convins că am făcut o afacere excelentă.
– Vă place cartea asta?, m-a întrebat anticarul şi am sesizat o doză serioasă de scepticism în glasul său.
– Da, e o carte interesantă, am mormăit.
– Păi să-i puneţi nişte coperte, doar n-o s-o ţineţi aşa… O daţi la legat.
Am ieşit din încăpere fluierând. Am traversat strada, îndreptându-mă către parcul în care castanii păzeau ziua de vară şi m-am aşezat pe prima bancă. Am citit. Cu nesaţ. Până seara, când s-au aprins felinarele şi mi-a căzut pe umeri zvon de greieri… Ce carte era? N-are nicio importanţă. O carte fără coperte… Fără culori şi fără fonturi care să îţi ia ochii. Ca viaţa reală. Viaţa decojită de ambalajul ei sclipitor peste care mai înnodăm şi o fundă mare, ca să ne păcălim singuri…
Cristian LISANDRU
Frumos, m-a cuprins o nostalgie bolnava, fara leac. N-am mai vazut un anticariat din copilarie. Chiar mi-a placut mult, felicitari
Bine ai venit, Paul, mă bucur să te regăsesc şi aici, pe blogul meu. Să ştii că melancolia mă cuprinde şi pe mine, de fiecare dată, atunci când mă gândesc la anticariate. Intru de fiecare dată când pot într-unul de lângă Universitate, cu mare plăcere. Toate cele bune, mersi de trecere şi cuvinte!
Textul tau imi aduce aminte de o carte cu coperte rupte pe care am gasit-o acasa.
Mi-a parut rau ca nu mai avea copertele si chiar lipseau cateva pagini…
Era Intoarcerea fiului risipitor de Radu Tudoran, una dintre cartile mele prefereta de pe vremea cand citeam.
Cristian, sa ai o saptamana frumoasa si insorita!
Radu Tudoran este unul dintre autorii mei preferaţi. Chiar că acea carte fără coperte avea ce să trasmită… Toate cele bune, Gabi!
O mare bucurie Bruce Willis cu Save The Last Dance For Me. O reascult cu acceași plăcere de fiecare dată și gândul îmi fuge la Die Hard – chiar mi-a plăcut să-l revăd, să le revăd, 3 la număr, în câteva zile și pe cel de-al patrulea. Ai tu grijă de asta. Sper să nu adorm iar…ha,ha,ha…
Te ador, Lisandru!
Da, bucurie muuzicală mare. O melodie de la care, după cum ştii, a pornit şi un mic poem cald pe care încă nu l-am plasat pe blog, însă nu este niciodată timpul pierdut. Save the last dance for me, iubire, să dansăm până la capătul lumii şi dincolo de el… Vine şi cel de-al patrulea Die Hard, pentru bebeluşa cu ochi verzi! Promit!
Te sărut pe suflet, Geanina!
Să-i instigăm pe cititori…
Instigare literară să fie, frumoasa mea!
O mare bucurie recitirea acestei scrieri. A fost primul text de proză scris de tine și citit de mine pe blogul tău vechi. Era pe la începuturi. Atunci am realizat că ești omul care nu face diferențe între oameni, că îi acceptă așa cum sunt. Și pentru asta te iubesc. Această scriere mi-a dat de înțeles că așa stau lucrurile cu tine, că ești un om bun, nebănuind vreo clipă ceea ce avea să urmeze.
De cele mai multe ori, astfel de cărți sunt ignorate datorită aspectului. Pentru unii contează doar ambalajul, indiferent despre cine este vorba, ființă sau obiect.
Mulțumim pentru rânduri, domnule scriitor!
Am postat textul acesta şi aici cu mare bucurie, dragostea mea, mai ales că blogul vechi – din motive tehnice independente de voinţa noastră – a rămas doar o amintire nespus de frumoasă. Un text cald, unul în care m-am plasat în postura personajului principal, mai ales că şi acum simt o plăcere deosebită să intru într-un anticariat şi să ofer căutărilor literare un prilej deosebit. Lumea anticariatelor m-a fascinat întotdeauna, iar o carte fără coperte conţine de foarte multe ori o surpriză desosebită.
Ştiu că ţi-a plăcut foarte mult acest text, primul text scris de mine pe care l-ai citit pe blog, un text care – la rândul său – ne-a adus mai aproape unul de celălalt.
Te sărut pe suflet, dragostea mea!
Se vede ca a fost interes din partea ta, Gena dragă, deoarece acest amanunt divulga…faptul ca ai fost placut surprinsa de scrisul lui Cristian.
Este minunat cum admiratia nu dispare in timp ci se dezvolta si mai mult. Asa este, Gena, scrisul lui Cristian atrage interesul cititorului.
Te imbratisez cu mare drag.
Elena,
când am păşit pentru prima dată pe blogul lui Lisandru, era postată o poezie care mi-a plăcut foarte mult. I-am lăsat un comentariu şi după două ore am primit un mail de la el. Dacă îmi vedeai faţa înainte de a-l citi. Mă tot întrebam de ce mi-a trimis mail, ce scrie în el, mă gândeam doar la ceea ce este mai rău, că nu i-a plăcut comentariul, că voi fi certată pentru el, că şi iar că. Nu-l deschideam, de parcă cine ştie ce avea să urmeze. Intr-un final am dat click. Îmi mulţumea pentru comentariu…ha,ha,ha…
Emoţii, nu glumă.
Apoi, am citit şi această postare care mi-a plăcut nespus şi tot aşa. Mi-a plăcut de la prima citire cum scrie şi menţin cele spuse.
Te îmbrăţişăm peste normă, draga noastră dragă!
Buna dimineata! Am o carte fara copertile originale. Mi le aduc aminte doar. Din colectia “Cele mai frumoase poezii” are 53 de ani. Acum sunt chiar trista. Nu au trecut decat cateva zile din martie si parca au trecut luni, chiar ani. Am rascolit sacul cu amintiri si e tare greu, cand cei de langa tine nu inteleg nimic. Sper sa fie doar din prostie, si nu din rautate. Mi-e putin greu, dar trece. Am grija. Multumesc pentru atentionari…ar trebui sa dau cateva palme cuiva chiar acum, noroc ca nu e langa mine. Asta ca sa vezi cat s-a potrivit cu “palmele tale”. Si baga de seama, n-am batut pe nimeni pana acum, nici macar pe copiii mei cand erau mititei, si rau am facut, bataia e rupta din rai, asa sa stiti. Cu vorba nu reusesti intotdeauna, si nici cu privirea, cand nu se mai poate trebuie sa mai si pleznesti, sa simta usturimea palmelor tale. Chiar daca pe tine te vor durea mai tare, chiar daca tu vei fi cel/cea care plange. Iertare! Ma eliberez prin cuvinte…Multumiri pentru Bruce Willis a fost o surpriza placuta!
Duceti-va la Sala Palatului daca puteti 22-25 martie! O saptamana minunata, sa auzim numai de bine! Viorica
Viorica, mă bucur că ai citit textul acesta la care ţin foarte mult, dar şi pentru că l-ai ascultat pe Bruce Willis. O melodie frumoasă, o interpretare deosebită. Gândurile noastre bune pentru tine!
carte fără coperte… Fără culori şi fără fonturi care să îţi ia ochii. Ca viaţa reală. Viaţa decojită de ambalajul ei sclipitor peste care mai înnodăm şi o fundă mare, ca să ne păcălim singuri…
Uneori o carte nearatoasa, o amintire de-o clipa, ca o scanteiere, îţi poate da adancimea şi interesul unei zile.
Cu mare placere mă afund în lecturarea scrierilor tale, Cristian!
Gânduri bune pentru voi, de la Vrancea!
Bine aţi venit, scumpă doamnă. Un text mai vechi, mi-a făcut plăcere să îl repostez. Prima oară l-am pus pe blogul vechi, acum destulă vreme. Dar mă bucur că l-aţi recitit. E bine să nu ne mai amăgim, de fiecare dată, viaţa trebuie trăită simplu. Ca o carte fără coperte care – totuşi – are foarte multe de transmis. Gândurile noastre bune!
Si asa a aparut zicala “Am citit-o din coperta in coperta”!
)
Da, se poate spune şi aşa, Cristiane! Toate bune pentru voi!
Fremătam să ajung la final şi să aflu mai multe despre neaşteptata aşteptare cu file îngălbenite …
Am reluat textul de la capăt, crezând că mi-a scăpat ceva şi m-am trezit surâzând; chiar aşa, n-are nici o importanţă, e o carte fără coperte …
Doar acestea, aduc, fără veste, înserarea pe tâmple şi pe umeri “zvon de greieri” …
Mulţumesc mult!
Salut, Doru, eu sunt bucuros fiindcă ai trecut şi ai lecturat acest text scurt. O carte fără coperte, trecută cu vederea, nebăgată în seamă. Şi totuşi, câte aduce în ea… O duminică frumoasă să ai!