Mă taie un şuier, pătrunde năprasnic
În trupul acesta strivit de dureri,
La mine în suflet se-ntinde un praznic,
Iar mâine jeleşte puterea din ieri.
Un vultur străbate întinderi străine,
Rotirea flămândă pretinde festin,
Ofer, drept ofrandă, tăcerea din mine,
Un vers melancolic şi-o gură de vin.
O lume întreagă venit-a grăbită,
Mi-e poftă de viaţă prin moartea din gând,
Nu plânge, iubito, nu fii cătrănită,
La masa aceasta şedea-vei râzând.
Fireşte, e tragic şi chiar discutabil,
Nisipul clepsidrei revendică ani,
Demers imposibil, demers lăudabil,
Tu cumpără pâine din ultimii bani
Şi-mparte-o în stradă calicilor firii,
Te du şi le spune c-am fost cum am fost,
Pierdut printre vise, supus nălucirii,
Cel plin de substanţă sau cel fără rost.
Invită-l la masă pe Fane Scripcarul,
Să cânte cu lacrimi, să cânte şoptit,
Apoi să-şi înece în ţuică amarul
Şi viaţă să tragă din vinul sorbit.
♣ Cristian Lisandru – septembrie 2012
