Fairy tale (2)

Alfred Borden: Totul va fi bine, pentru că te iubesc mult.
Sarah: Mai spune o dată.
Alfred Borden: Te iubesc.
Sarah: Nu şi astăzi.
Alfred Borden: Ce vrei să spui?
Sarah: În unele zile nu e adevărat. Poate că astăzi iubeşti mai mult magia.
Îmi place atunci când pot face diferenţa, astfel zilele în care este adevărat sunt mai importante.
(replici din filmul “Prestigiul” după Cristopher Priest)
- … să continuaţi până la final, domnule, deoarece trebuie să declar cu toată seriozitatea că nu mai pot adormi nicidecum dacă povestea este neterminată, neterminată, neterminată…
Motanul se legăna de la stânga la dreapta în timp ce continua să mă agaseze cu milogelile sale, coada trufaşă pendula împreună cu el, însă de la dreapta la stânga, iar imaginea oferită era una hazlie, în pofida seriozităţii pe care încerca să o afişeze felina albastră, aşa că am tras aer în piept şi i-am făcut cu ochiul Prinţesei. S-a înroşit imediat şi a strâns pumnul.
Întunericul ne-a învăluit protector, iar ochii lor strălucitori s-au îndreptat către mine ca nişte reflectoare minuscule în timp ce mi-am dres glasul şi am reluat povestea pe un ton molcom.
– Poveştile, dragii mei, vin pe lume fără să strige, pur şi simplu îmi place să cred că ele ajung la noi pe aripile unor cocori care n-au cunoscut niciodată odihna şi singurul loc în care le putem păstra pentru totdeauna este sufletul, dar pentru asta trebuie să fim pregătiţi temeinic, fiindcă o poveste, oricât de scurtă ar fi ea, cu personaje mai multe sau mai puţine, cu aventuri extraordinare şi cu planuri care se intersectează, nu poate avea o viaţă îndelungată dacă sufletul celui care o primeşte nu este o casă curată, cu ferestrele deschise larg pentru ca razele soarelui să pătrundă până în cele mai ascunse unghere…
Motanul cotrobăi prin buzunarele hăinuţei sale croită la două rânduri şi extrase o hartă împăturită. Era îngălbenită – ca orice hartă care se respectă, am gândit – şi arsă la o margine.
♣ Cristian Lisandru

desktopnexus