“Destinul este un etern şi abstract ţap ispăşitor
al slăbiciunilor omeneşti”
Giovanni Papini
Direcţia greşită
pixdaus.com
Predispus la îndoieli permanente, se contorsiona mental, în fiecare zi, într-o încercare aproape inumană de a salva ceea ce ştia dinainte că nu poate fi salvat. Urmărea posturile de ştiri, agresând telecomanda, iar fiecare talk-show îi demonstra, o dată în plus, că lumea merge într-o direcţie greşită. Pufnea nemulţumit şi aprindea altă ţigară.
Într-o zi, păstrându-şi deziluziile în fiecare buzunar, îşi dădu întâlnire cu o femeie pe care dorea să o cucerească, numai că urcă în alt autobuz şi, până să-şi dea seama, rată întâlnirea.
13 decembrie 2011
Luptă
Ridică scutul, înfipse picioarele în pământul clisos, sabia celuilalt izbi blazonul, împrăştiind o ploaie de scântei. Lovi, la rândul său, ţintind zona neprotejată de scut, acolo unde strălucea cămaşa de zale. Adversarul evită lovitura, câteva secunde se priviră, în timp ce moartea le dădea târcoale ca o femeie decisă să-l aleagă pe cel căruia avea să-i dăruiască îmbrăţişarea rece.
Deasupra lor, un vultur pleşuv îi urmărea răbdător, bărbatul se pregăti pentru un nou asalt, apoi auzi întrebarea:
- Coborâţi?
Tramvaiul se smuci, uşile se deschiseră.
20 decembrie 2011
Veveriţoiul Ipocrit şi umbra sa
Veveriţoiul Ipocrit face pe evlaviosul. Se duce la mănăstire, sfinţeşte casa, ţine post. Totodată, îşi înjură colegii pe la spate, nu participă la greve şi ar călca pe cadavre pentru a-şi asigura un trai corespunzător, rezultat din iuţeala de mână şi nebăgarea de seamă a altora. Aşa cum a gândit o viaţă întreagă, Veveriţoiul Ipocrit îşi spune în gând că are deşteptăciunea la rever, iar prostia din jurul său este deplină.
Totuşi, chiar dacă bate mătănii, este urmat în permanenţă de o umbră. De drac.
11 decembrie 2011
Confuzie
Degetele răşchirate prinseră colţul de stâncă, apoi mişcă piciorul şi găsi altă piatră. Lipi fruntea de peretele muntelui, respirând sacadat, înjurând natura şi mofturile Ei. Oftă, resemnat. Floarea se afla la câţiva metri distanţă.
Auzi un tunet. Exact asta îi lipsea, o ploaie care să-l ude până la piele, una care să-l trimită jos, de-a berbeleacul, viitor pacient la ortopedie, cu piciorul în gips şi susţinut de un scripete.
Vocea Ei. O vreau pe aia de pe versantul opus!
Răutăcioasă, ploaia îl luă la palme.
27 noiembrie 2011
Cristian LISANDRU
Like this:
5 bloggers like this post.
