Dragii mei, declanşăm astăzi o serie de articole în care vom încerca să analizăm obiectiv şi lipsiţi de prejudecăţi mesajul transmis de o melodie prin intermediul versurilor care i-au fost ataşate. Căci ce este muzica dacă nu o frumoasă înlănţuire între acord şi vers, nu? Prima melodie asupra căreia ne îndreptăm atenţia este „Jumătatea vieţii mele”, cântată de celebrul şi mignonul Adrian Copilul Minune, fost Adi de Vito, actualmente Adrian Minune, dacă pârdalnica de memorie nu ne joacă feste.

De la bun început, titlul melodiei ridică un serios semn de întrebare – este vorba despre jumătatea temporală a vieţii acestui personaj necunoscut sau de jumătatea sa feminină, plecată pe pustii? Descoperim răspunsul încă de la primele versuri, plus o atitudine melancolică, garnisită cu tristeţea indusă de singurătate.

Ma uit pe cer si vad o stea

Si ma intreb ce-o fi cu ea

E singura la fel ca mine

As vrea s-o intreb de-i este bine.

Personajul scrutează cerul şi, firesc, vede o stea. Normal, veţi spune, e o noapte senină, ce să vadă ăsta altceva în afară de stele? Staţi, nu-i chiar aşa. El vede o singură stea, ceea ce ne obligă să presupunem că exista, totuşi, un plafon de nori şi doar o singură stea i se oferea privirii, din când în când. Steaua respectivă, personificată, are supărările sale stelare. Şi este… singură. Singurătate la nivel celest, am putea concluziona. Ea seamănă cu personajul care ne face aceste destăinuiri. El, grijuliu din fire, ar dori să intre în dialog cu steaua pentru a o întreba dacă îi este bine, o întrebare evident retorică din moment ce ştie dinainte că steaua este supărată.

Ma uit la cer si vad o stea

Si-as vrea sa zbor pana la ea

E singura si suparata

Cred ca pe mine m-asteapta.

Dintotdeauna, oamenii şi-au dorit să zboare, iar personajul nostru nu face excepţie. Motivul pentru care ar dori să zboare este dorinţa fierbinte de a intra în contact cu steaua supărată. Iată cum suspansul creşte gradual, după ce ni se spusese în prima strofă că s-ar dori un dialog. Personajul şi-a propus acum să ajungă prin zbor aproape de stea, o stea aflată în stand-by, din punctul său de vedere. Dar urmează refrenul:

Jumatatea vietii mele

Stai ascunsa printre stele

De-as putea s-ajung la tine

Dar esti departe de mine.

Da, acum ne lămurim. Este vorba despre un strigăt al disperării. Personajul se joacă de-a v-aţi ascunselea cu jumătatea vieţii sale, ea s-a ascuns de el printre alte stele (pe care nu le vedem, dar ni se spune că sunt acolo cu siguranţa unui astronom profesionist), iar drama constă tocmai în imposibilitatea întâlnirii dintre cei doi. Este, dacă vreţi, un fel de Luceafăr eminescian, dar de jos în sus, nu de sus în jos, aşa cum fuseserăm obişnuiţi.

As vrea sa zbor pana la stele

Ca jumatatea vietii mele

Nu inteleg de ce nu vrea

Sa-mi lumineze viata.

Personajul îşi continuă lamentările, repetându-ne (nu suntem grei de cap, omule!) că ar vrea să zboare. Sperăm să nu facă asta de pe acoperişul casei sale, s-ar putea ajunge la o adevărată dramă. Problema este că nici steaua nu îi cântă în strună – „nu-nţeleg de ce nu vrea/să-mi lumineze viaţa”. Accentul este pus greşit pe „lumineze viaţa”, dar scopul scuză mijloacele, iar textierul a aşezat mai presus de orice linia melodică, nu versurile sale. Putem să tragem şi concluzia că personajul în cauză are probleme cu Enelul – poate că nu şi-a plătit factura la energie electrică – şi atunci doar steaua ar mai putea să îi lumineze viaţa. Dar steaua refuză. Ultima strofă este, de la un capăt la celălalt, un bocet.

In ochii mei cei de cristal

Nici o speranta nu mai am

Izvorul lacrimilor mele

S-a ridïcat pana la stele.

S-au dus speranţele personajului, au dispărut ca şi cum nu ar fi fost, iar lumea s-a întors cu fundul în sus. Apa („izvorul lacrimilor mele”) curge de jos în sus („s-a ridicat până la stele”) din ochi de cristal. Nu ştim dacă cerul a fost inundat, în ultimă instanţă, sau dacă steaua s-a înecat într-o mare de lacrimi, însă ideea este mai puţin importantă.

Să ascultăm acum şi melodia, pentru a ne face o imagine cât mai (in)exactă.

Până data viitoare, a fiecăruia dintre voi, deschisă la perversiuni muzicale,

ZiZi Stop

♣ Cristian Lisandru