Nu cred în viața de dincolo de moarte. Cred doar în viața de dincoace. Aici e totul, esențialul stă ascuns la umbra fiecărei zile, e nevoie doar să vrei, să cauți cu asiduitate, să înțelegi, să nu-ți fie frică – fiindcă frica aduce cu ea dezamăgirea generalizată și pasul înapoi, nu pasul înainte –, să iei minutele în pumni și să te speli cu ele pe față.

Dincolo e doar o părere. Multiplicată la nesfârșit, adevărat, încă din vremurile în care oamenii intrau/credeau că intră/doreau să intre în contact direct cu zeii, dar atât și nimic mai mult.

Dincolo reprezintă doar ceea ce nu voi mai fi atunci când, grăbit sau nu, cuprins de remușcări sau nu, înfricoșat sau nu, mă voi transforma în fum spre a permite și altora să ardă intens.

Dincolo nu doare nimic, așa se spune, în pofida faptului că nu există niciun argument pentru a susține o astfel de idee. Nu există informații, nu pot fi întocmite statistici. Cum ai putea pune nimicul în excel sau în baze de date gestionate corespunzător?

*

–      Te rog, scrie-mi ceva despre iubire. Despre oameni care lasă totul în urmă, ascultându-și destinul, și au puterea aproape neverosimilă de a renunța la orice bagaj. Despre sufletul care se ridică deasupra asperităților unor zile mofturoase.

–      Mi-e teamă că am uitat până și drumul către sufletul meu. Sau nu-l mai văd. Sunt un orb.

–      Te voi lua de mână și vom merge amândoi. Dar scrie-mi ceva pe o coală albă.

–      Cu introducere, cuprins și final?

–      Nu. Doar introducerea. Restul va fi scris de pașii noștri, iar fiecare paragraf va fi un semn  alb-negru al pelerinajului în doi…

–      Am voie să te sărut?

–      Prin cuvinte. Azi ofer buzelor doar dreptul de a murmura un cântec de ducă.

*

Nu cred în viața de dincolo de moarte.

Cred în viața de dincoace. Aici te am pe tine. Dincolo vom fi separați de ipoteze stranii care nu vor cunoaște niciodată revelația fulminantă a axiomei și de presupuneri arse de secole pe ruguri în jurul cărora, din fericire, au încolțit aduceri aminte.

Aici te am pe tine și îmi este dor de tine în fiecare zi. Această declarație se ridică fără sfială deasupra tuturor banalităților lumești, fiindu-mi mai aproape de suflet (arată-mi drumul către sufletul meu…) decât toate promisiunile neacoperite prin care sunt îndemnat să accept lumea de dincolo. Vreau să te sărut.

–      Prin cuvinte?

–      Prin fericirea trăită aici și acum. Prin indiferența totală față de dincolo.

♣ Cristian Lisandru


goodfon.ru
goodfon.ru