–      Nu uita să iei și zâmbetul meu cu tine. E frig afară și plouă. Îți va ține de cald.

–      Voi fi un drumeț fericit, mergând pe drumul către lună cu zâmbetul tău pe buzele mele.

–      Să nu cazi pradă rătăcirilor nesfârșite pe drumuri neumblate, lunaticule…

–      Lasă-mă să te învelesc în noapte. Mă voi întoarce cu zorii pe umeri și cu povești prin toate buzunarele…

*

Un zid.

Cărămizi îmbucate, aduse laolaltă, nevoite să ţină piept tuturor anotimpurilor, ca o baricadă atipică, ridicată în calea răsuflării unor vânturi turbate, puse pe dezmăţ şi scandal, venite intempestiv de la miazăzi sau miazănoapte, într-o fâlfâire continuă, obsedantă, chinuitoare, aripi nevăzute care aruncă umbre peste pământul rămas fără odihnă, peste milenii.

Liant de gânduri amestecate cu trăiri nesupuse, ingrediente indispensabile unei rezistenţe infinite, doar timpul se revoltă adeseori, mormăie înciudat, pune mâna pe şpaclu, râcâie în zid, în mine, căutând cu ostentaţie slăbiciunea, firida aceea aproape insesizabilă – dar perceptibilă – pe unde s-ar putea infiltra, ca un hoţ pervers, pentru a ajunge, încetul cu încetul, înăuntru.

O poartă ca o inimă, ferecată, tăiată în zid cu precizie milimetrică, asediu prelungit al armatei temporale, cai acoperiţi de zale, secunde, minute, ore, zile sau luni, toate la un loc lansează atac după atac, furibund, ca o falangă neobosită, miroase a frică perpelită la foc mic atunci când stai în spatele zidului, serviciu de gardă, gamelă sleită, picioare îngheţate în bocanci scâlciaţi care rod fiecare călcâi cu poftă neostoită, trag aer în piept şi mă cutremur încă o dată, iar deasupra câmpului de luptă brăzdat de roţile dinţate ale ceasornicelor înfrânte înfloreşte o lună frumoasă ca zâmbetul tău…

*

 – Bună dimineața, iubirea mea… Ți-am adus o lacrimă furată de pe fața nevăzută a lunii și un poem scris la lumina licuricilor reinventați.

 – Vino mai aproape. Plouă și mi-e frig. Am visat o poartă ca o inimă, ferecată, tăiată în zid cu precizie milimetrică. Căutam o cheie și nu o găseam. Iar luna înflorea plângând. Să nu mai pleci…

 – Cu fiecare drum tăiat în mine sunt mai aproape de visele tale. Primește-mi fiecare călătorie ca pe o ofrandă și lasă-mă să-ți tivesc așteptarea cu boabe de rouă.

♣ Cristian Lisandru


goodfon.ru
goodfon.ru