–      Domnule dragă, azi sunt mărinimos. Chiar dacă nu mi se întâmplă foarte des. Vă invit să călătoriți alături de mine.

–      Unde naiba vrei să mergem?

Iepurele are privirea dezarmantă a celui care conștientizează superioritatea indiscutabilă a prezenței sale. Pune lăbuțele în șolduri și mustăcește.

–      Dar chiar prezintă vreo importanță o destinație sau alta? Acesta este doar un amănunt colateral. Mergem, povestim, dăm cu banul atunci când ajungem la o răscruce, inventăm drumuri acolo unde nu sunt.

*

… am răzuit cu unghia degetului mare pelicula subţire care mă despărţea de cealaltă lume, atunci mi-am adus aminte de ţara minunilor, ca într-o reverie dulce, susţinută de cârjele unor amintiri scuturate de praf, niciun iepure nu se uita la ceas pentru a evita o întârziere nedorită, în jurul meu erau presărate cărţi de joc, atât de multe încât lumea părea pardosită cu ele, inimă neagră, inimă roşie, romb sau treflă, păşeam cu teamă, ca să nu tulbur, cumva, vreo chintă royală, un full sau un caré de aşi, în jurul meu, la fiecare pas, se înălţau garduri vii, din ce în ce mai înalte, am căutat prin buzunare, îndelung, însă harta labirintului nu era acolo şi cred că nici nu fusese vreodată, aveam în partea stângă a pieptului o busolă care pulsa, arătând puncte sentimentale, căutam din priviri muşchiul de pe scoarţa unor copaci pitici, sculptaţi în gheaţă, apoi mi s-a făcut o poftă teribilă de şotron şi am sărit de pe o carte pe alta, cu ochii închişi, râzând în hohote, iar toate poveştile trezite la viață au alergat pe urmele mele până când m-au pierdut din vedere, una câte una…

… abia atunci am privit înainte, iar la capătul labirintului, aşezată între cer şi pământ, ca o punte, erai tu…

*

–      Trag concluzia că ați obosit. N-aveți antrenament.

–      Duc o viață sedentară, trebuie să recunosc.

–      Facem un popas sub feriga aceasta uriașă și lăsăm amintirile personale să socializeze. Ce spuneți?

Un bărbat și un iepure predispus la confesiuni. Deasupra lor, rotunjindu-și nepăsarea, luna lasă doar liliecilor dreptul de a-i săruta obrajii de ceară. Iepurele aprinde o pipă, bărbatul scoate ultima țigară din pachet. Șoaptele vântului fac frunzele să se înfioare, noaptea împletește fire de poveste, iar faldurile catifelate ale apusului pus pe fugă scot din ascunzișuri viețuitoare cu ochi fosforescenți.

♣ Cristian Lisandru