Cine a văzut ceva şi n-a orbit?
Cine ştie cu adevărat un lucru şi mai poate să-l spună?
Cine a întîlnit adevărul, un adevăr oarecare, şi n- a fost strivit de el?

(Constantin Noica în Mathesis sau bucuriile simple – 1934)

*

… fugim de adevăr şi adevărul fuge de noi fiindcă nu suntem altceva decât nişte farsori, domnilor, strigase cineva de la o masă alăturată, ridicase paharul ca şi cum ar fi dorit să ţină chiar atunci un toast, apoi rotise privirile prin încăpere, aşteptând aplauze frenetice sau înjurături suculente, gesturi teatrale forţate, exclamaţii stimulative ori pur şi simplu un semn din care să extragă încă o dată concluzia aceea elementară şi aspră precum o suprafaţă neşlefuită, însă nimeni nu spusese nimic, priveau cu toţii către el, prin el, dincolo de el, dincolo de pereţii încărcaţi cu fotografii sepia ale unor personaje mute din alte timpuri/spaţii, iar adevărul căutat/renegat/evitat cu dexteritatea ipocritului nativ nu se mai afla măcar în vinul acela sângeriu care curgea în ei, prin ei şi dincolo de ei…

… suntem prizonierii unor dileme abstracte, mândri făcători de bici din rahatul cotidian reflectat în oglinzile parşive, asta suntem cu toţii, iar toţi clătinau din capete în semn de aprobare tacită sau poate că nu înţelegeau ce l-a apucat pe ăla şi împingeau toleranţa către limita extremă, duceau paharele către guri însetate, sorbeau, înghiţeau, plescăiau, turnau din nou în carafe şi la un moment dat a străfulgerat un bliţ, orbitor, salvator ca o revelaţie, spintecând fumul din ei, dintre ei, de peste ei, verdictul a fost amânat pentru a doua zi, însă totul a rămas ca şi până atunci, fireşte, doar între fotografiile acelea agăţate pe ziduri s-a mai strecurat încă una…

♣ Cristian Lisandru

*

Nu, dragostea nu-mi e idolatrie,
Cel ce mi-e drag nu-i idol nicidecum,
La fel mi-e cântecul şi-i dat să fie
Doar unuia-nchinat, oricând, oricum!
Iubirea-i blândă azi şi mâine-i blândă
Mereu statornică-i lumina ei,
De-aceea versul cântecul şi-l cântă
Şi pune, doar pe-un singur gând, temei.
Frumos, blândeţe, adevăr – rezumă,
Frumos, blândeţe, adevăr, spun tot.
Cuvinte trei, ce timpul mi-l consumă,
Cu altele să le mai schimb nu pot.
Frumos, blândeţe, adevăr, răzleţe,
Un singur loc să-l umple or să-nveţe.
(William Shakespeare – sonetul CV – traducere Gheorghe Tomozei)