Doar iubirea noastră rămâne aceeași. În jur e neliniște cruntă, se ciocnesc chipuri fantomatice, spărgându-și măștile, unii trag foloase necuvenite din carnavalul deșănțat pe care îl pun în scenă cu un talent demn de o cauză mai bună, cei mai mulți imită boul care stă pe coadă și, colac peste pupăză, sunt mulțumiți dacă pică oareșce atunci când nu curge mai nimic fiindcă o mână nevăzută a răsucit robinetul, lipsită de remușcări și mândră nevoie mare pentru că a prins lumea întreagă pe picior greșit.

E un dans mondial în care ne prindem și noi. Ca să fim în rând cu lumea, ca să nu zicem cumva că n-am luat contact cu vremurile. Mimăm pașii, avem grijă să nu-i călcăm pe alții pe bombeuri, zâmbim atunci când un fotograf plătit cu ora se așază în genunchi și strigă „păsărica”!

Plouă. Confetti, știri proaste, amestecate cu altele și mai proaste, gânduri de bine, gânduri de ducă, gânduri de viață, de moarte. Printre ele, aproape insesizabile în aglomerația contemporană, gânduri de iubire. Firave, temătoare, timide. Parcă le e frică să scoată capul în lume, să-și impună supremația, încetul cu încetul, să recâștige terenul pierdut metru cu metru și an cu an.

„Iubesc, am curaj și mă tem”. Uneori ți-e frică să mai aduci vorba despre poeți. Fiecare dintre ei a avut bube în cap, unele mai mari ca altele, astfel că mângâierile păunesciene versificate – spre exemplu – devin un prilej nimerit pentru ca unii intransigenți să se încrunte încă o dată, bătându-se cu pumnii în piept și reamintind fraierilor că ei au subminat regimul (nu contează niciodată care) din interior. De la poezia lipsită de vină se ajunge, invariabil, la înjurături de mamă, la dosarele de la Secu, la ochii albaștri ai celor care vânau evenimentele reprobabile din dormitoarele unor nefericiți trecuți pe liste neagre. Versul de dragoste face legătura (fără a-și dori vreodată asta) între prezentul înjunghiat de criză și trecutul strangulat de „organili de partid și de stat”. Avem „organe” și azi, numai costumele s-au schimbat. Poezie nu mai avem, însă poezia îi mai interesează doar pe câțiva romantici care par picați din lună atunci când au pretenția de a vorbi, zi de zi, despre iubire.

Iubirea are eroi?

Iubirea are doar îndrăgostiți. Și nici nu e nevoie de mai mult. De toate celelalte se ocupă descurcăreții, șmenarii, propovăduitorii cataclismelor de tot felul, făuritorii de teorii abstracte despre viața modernă (văzută prin ochii lor, croită după chipul și asemănarea lor), aureolații scălâmbăielilor televizate, cei care par a se fi născut cu homarii în farfurie și cu cardul în buzunar.

Dansăm?

Da, iubito… Vom fi noi doi și o lună însângerată. Niște nebuni fără identitate trag în ea cu vorbe deșarte, apoi țopăie în jurul unei gropi comune.

♣ Cristian Lisandru