Adevărul se află întotdeauna pe undeva, mai ales pe la mijloc. Ambele părți se arată cu degetul, își susțin prin argumente mai mult sau mai puțin puerile afirmațiile, sapă groapa adversarului cu plăcere maximă, inabil mascată, dau interviuri, curăță armamentul din dotare, scot de prin sertare dovezi contrafăcute și, pentru ca haosul să fie deplin, își acordă scurte momente de respiro care sunt folosite și de o parte și de alta pentru a organiza alte viitoare ambuscade.

Pentru a se dezvolta corespunzător, pacea reclamă atitudini războinice. Strategii de conjunctură, îmbrăcați ireproșabil, bărbieriți și parfumați, ne învață că pierderile colaterale au importanța lor, iar drapelul alb nu poate flutura pe baricade decât dacă este stropit cu niscaiva picături de sânge. Așa cum dragostea trece prin stomac, pacea este obligată să treacă prin război. Mai mic, mai mare, regizat prost sau regizat magistral, transmis de cele mai puternice posturi de televiziune sau strecurat în notițele de subsol ale unor pagini de ziar.

Mie mi s-a făcut un dor nebun de oameni care nu se privesc cu cuțitele în dinți. Simt nevoia strigentă a unei ofensive a Binelui chiar și atunci când Răul Absolut se îmbracă în uniformă de campanie și pornește la atac în numele păcii. După cum am constatat de-a lungul timpului, neexistând nicio excepție de la regulă, de fiecare dată s-a luptat în numele a ceva. Astfel, dintr-o trăsătură de condei, atrocitățile au putut fi „explicate”, anomaliile dureroase ale unei specii bipede aflate în permanentă criză, încă de la apariție, și-au găsit „justificări”, iar mândra și insolenta Doamnă cu Coasa a putut să meargă mai departe, nestingherită, pe drumul ei presărat cu monumente funerare, având la purtător dezastruoasele circumstanțe atenuante.

Orice încetare a focului este anunțată cu surle și trâmbițe. Pacifiștii exultă, vânzătorii de arme mormăie enervați, refăcând calculele și anticipând pierderile financiare aferente. La ce e bună și pacea asta dacă nu o garnisim cu ceva conflicte? Pe termen lung, pacea e fadă. Plictisește. Chiar și un război mititel este savuros pentru ofițerii de stat major, pentru mass-media, pentru industria de armament, pentru industria farmaceutică. Un război aduce profituri, ne mai și împuținăm, de altfel, împăcarea e mai dulce după un scandal monstruos. În același spirit grețos al sintagmei „fiecare șut în cur e un pas înainte” vom afla că războaiele de azi, ca și războaiele de ieri, ca și cele de alaltăieri, au deschis drumul către progrese colosale în toate domeniile.

Da, se mai și moare. Asta e adevărat. Dar cum adevărul se află, de regulă, pe la mijloc, atunci cu siguranță se vor găsi destui deștepți infatuați care să dea o explicație savantă cretină până și informației seci care transmite că mor din ce în ce mai mulți copii pentru ca adulții din jurul lor să-și alimenteze teribilismul cocoșesc exacerbat.

♣ Cristian Lisandru